Sezonul 9 din “Vocea României” vine cu schimbări în ceea ce priveste structura formatului!

Sezonul 9 din “Vocea României” vine cu schimbări în ceea ce priveste structura formatului! Noua ediție începe vineri, 6 septembrie, de la 20:30! În numai două săptămâni, cea mai tare competiție a vocilor revine cu noi provocări, concurenți care sunt gata să inunde scena cu energie și să demonstreze că…

AFTERHILLS își deschide porțile pentru zece zile

AFTERHILLS, cel mai tânăr festival de muzică de anvergură din România, își deschide porțile pentru zece zile. Iubitori ai festivalului din peste 15 orașe din România și din mai mult de 20 de țări sunt așteptați cu distracție la dublu, dar și cu multe surprize. Peste 200 de trupe și…

Studiu iAgency: cum pleacă românul în vacanță și care sunt cele mai populare destinații

iAgency, companie specializată în servicii de optimizare SEO și marketing online, a realizat o analiză a tendințelor în turism. Agenția a cercetat care sunt cele mai populare destinații de vacanță, dar și când e mai mare interesul pentru vacanțe exotice, între 1 ianuarie 2018 și 31 iulie 2019. Un an…

Secrete de blogger: Astazi, Cristi Dandes – Food of Bucharest

TheTrends si ParkLake Shopping Center au selectat opt bloggeri care sa raspunda, pe rand, unui lung sir de intrebari. Am pornit la drum cu Laura Antonov, blogger de lifestyle la www.lachicboutique.ro, i-am avut fata in fata pe Alina si Marius Dragne, de la Delicii.com, am fost gurmanzi alaturi de Mihaela Negrescu de la www.fantezieinbucatarie.ro, iar astazi, cel care…

Secrete de blogger: Astazi, Mihaela Negrescu – FantezieInBucatarie.ro

TheTrends si ParkLake Shopping Center au selectat opt bloggeri care sa raspunda, pe rand, unui lung sir de intrebari. Am pornit la drum cu Laura Antonov, blogger de lifestyle la www.lachicboutique.ro, i-am avut fata in fata pe Alina si Marius Dragne, de la Delicii.com, iar astazi, cea care ne va dezvalui cateva secrete din viata…

Secrete de blogger: Astazi, Alina si Marius Dragne – Delicii.com

TheTrends si ParkLake Shopping Center au selectat opt bloggeri care sa raspunda, pe rand, unui lung sir de intrebari. Am pornit la drum cu Laura Antonov, blogger de lifestyle la www.lachicboutique.ro, iar astazi, Alina si Marius Dragne, de la Delicii.com, sunt cei care ne vor dezvalui cateva secrete din viata lor! Pasionata…

Ce a spus Giani Kirita inainte de a parasi
Giani Kirita, cel mai controversat concurent a fost eliminat aseara din competitie, in urma voturilor telespectatorilor. Liniste mormantala s-a lasat aseara in Arena „Exatlon” dupa ce Cosmin Cernat a anuntat numele celui care urma sa paraseasca Republica Dominicana. Giani Kirita a fost eliminat din competitie in urma voturilor telespectatorilor.... Read more
București “în ținutul dragonilor”: expoziție în premieră în România în Sun Plaza
Sun Plaza se transformă în “tărâmul dragonilor” și le arată românilor, pentru prima dată, creaturile fantastice care au marcat poveștile atâtor generații. Timp de o lună și jumătate, începând cu 4 mai, personajele incredibile ale mitologiei se înfățișează în cadrul unei expoziții unice prin design-ul, măiestria realizării exponatelor și... Read more
Programul Cine Globe pastreaza cele mai apreciate filme ale momentului!
Programul Cine Globe pastreaza cele mai apreciate filme ale momentului – “Avengers: Infinity War” si “Rampage”, comedii precum “Hai ca sunt belea!”, “Super Politisti 2″si “Interzis la. sex”, dar si animatii pentru intreaga familie “Aventuri fara pereche”, “Rata, rata si gascan”, “Albinuta Maya 2”, “Peter Iepurasul”. In plus, Cine Globe aduce in... Read more
Evenimentul cultural al săptămânii: concertul Game Heroes în interpretarea Orchestrei Naționale Radio
Vineri, 4 mai 2018, începând cu ora 19:00, la Sala Radio, va avea loc Game Heroes, un concert cu muzică din jocuri video, organizat de Goethe-Institut și Radio România. Concertul va fi susținut de Orchestra Națională Radio și va găzdui și un concurs de creație muzicală dedicat tinerilor compozitori.... Read more
Amway România, premiată din nou pentru cea mai bună performanță în Europa
Pentru al doilea an consecutiv, Amway România și Bulgaria au primit premiul pentru cea mai bună performanță în business, realizată în Europa.   Premiul oferit de Amway Corporation reprezintă o recunoaștere a rezultatelor generate de investițiile constante în dezvoltare, educație și reputatie, precum și a strategiilor de business adaptate... Read more
Analiză Smartree: în România, diferența medie dintre salariile bărbaților și ale femeilor este de 5%, sub media UE
Potrivit unei analize Smartree, unul dintre liderii din România pe piața de externalizare a proceselor de HR, România înregistrează un decalaj de 5% raportat la diferențele salariale medii între bărbați și femei, fiind mult sub pragul înregistrat la nivel european. Pe de altă parte, unul dintre elementele discriminatorii în... Read more
Băneasa Shopping City sărbătorește 10 ani, cu evenimente în premieră!
Băneasa Shopping City împlinește anul acesta aceasta un deceniu de existență în România și a marcat acest eveniment printr-o campanie aniversară de proporții la sfârșitul lunii aprilie. Desfășurată în săptămâna 14 – 22 aprilie, aceasta a avut ca obiectiv celebrarea modei ultimilor zece ani și a culminat cu o... Read more
SKECHERS lansează în România o ediție limitată a modelelor D’LITES
Începând din luna iulie a acestui an, SKECHERS aduce și în România colecția Skechers x One piece, o ediție limitată a modelelor D’Lites inspirată de personajele serialului japonez One Piece, unul dintre cele mai longevive anime-uri.    Disponibilă inițial doar în Coreea de Sud și China, colecția va ajunge... Read more
LG a lansat cel mai recent smartphone premium al său, modelul LG G7 ThinQ!
LG a lansat cel mai recent smartphone premium al său, modelul LG G7 ThinQ, concentrându-se pe adăugarea unor caracteristici AI utile și convenabile experienței fundamentale de utilizare a smartphone-ului. Cu cel mai recent procesor Qualcomm® Snapdragon™ 845 Mobile Platform, modelul LG G7 ThinQ oferă 4GB/6GB de RAM și 64GB/128GB... Read more
PILGRIM a deschis primul magazin din Romania in Baneasa Shopping City
Primul magazin al danezilor de la PILGRIM s-a deschis anul acesta, in Baneasa Shopping City. Echipa care a adus PILGRIM in Romania este decisa sa se extinda si are in plan si alte inaugurari. Vizeaza noi deschideri de magazine atat in celelalte mall-uri din Bucuresti, cat si in Brasov... Read more
Cum să îți transformi terasa și grădina într-un loc de poveste
Se consideră că o curte este o extensie a individualității proprietarului casei. Alături de terasă, ea reflectă ceea ce este proprietarul unei locuințe și, de asemenea, care sunt o parte din hobby-urile lui. Nu aveți, însă, nevoie de o curte complicată pentru ca aceasta să fie frumoasă. Singura cerință... Read more