Vascar țintește o creștere a cifrei de afaceri de 14% pentru anul 2018 Vascar țintește o creștere a cifrei de afaceri de 14% pentru anul 2018
Vascar, unul dintre principalii producători de preparate de carne și conserve din România, a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de peste... Vascar țintește o creștere a cifrei de afaceri de 14% pentru anul 2018

Vascar, unul dintre principalii producători de preparate de carne și conserve din România, a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de peste 16 milioane de euro, reprezentând o creștere de aproximativ zece procente față de 2016.

Pentru anul acesta, Vascar estimează o creștere de 14% a cifrei de afaceri a companiei față de anul precedent.

“În 2018 ne propunem să extindem distribuția la nivel național, prin intermediul hypermarket-urilor și magazinelor tradiționale partenere, dar și să ne consolidăm poziția în regiunea Moldovei. Credem în evoluție sustenabilă și parteneriate de lungă durată, de aceea punem mare preț pe calitate, inovație și promisiuni respectate. De altfel, calitatea este valoarea fundamentală ce defineşte şi modelează cultura antreprenorială Vascar, fundaţia pe care se sprijină activitatea noastră de zi cu zi”, spune Vlad Ciuburciu, Director General Vascar.

“La finalul anului trecut am lansat șapte game de produse noi, de la gama ce poartă semnătura lui Chef Horia Vîrlan, la produse rumenite – unde am folosit o tehnologie de producție specială, produse din carne de porc mangaliță, specialități de rață și carne proaspată de porc, pate cu 45% ficat sau mâncăruri la cutie fără E-uri și aditivi. Sunt produse de calitate superioară pentru care am primit un feedback foarte bun și care credem că răspund nevoilor actuale ale pieței. Așadar, Moldova în Bucate invită România la o masă sănătoasă și gustoasă”, adaugă Vlad Ciuburciu.

Bine de știut!

Înființată în 1984 la Vaslui, Vascar este o companie cu capital 100% românesc cu o evoluție organică pe o piață extrem de competitivă. Astăzi, Vascar este unul dintre principalii producători de preparate din carne și conserve din România, oferind produse nu doar gustoase, ci și sănătoase, sub mărcile Vascar și Moldova în Bucate.

Pentru Vascar lucrează mai mult de 300 de angajați, iar compania deține o fabrică de procesare la Vaslui și 20 de magazine proprii în regiunea Moldovei, fiind unul dintre principalii angajatori din Moldova.

O parte din produsele Vascar și Moldova în Bucate sunt distribuite la nivel național, în hypermarket-uri și magazine tradiționale partenere. De asemenea, Vascar este o companie care produce preparate “marcă proprie” pentru Kaufland, Carrefour, Mega Image, Penny Market și Lidl. În 2017, Vascar a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 16 milioane de euro.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *