Călător cu simțurile!

Pentru mine este destul de simplu. Trăiesc ca să călătoresc! Și, din fiecare călătorie, mă întorc mereu cu aminitiri care îmi dau energie, până când plec din nou la drum. Asta o știți și voi. Din discuțiile noastre. Din postările de pe Instagram sau din cele de pe Facebook. Cu…

7 sfaturi pentru părinții care vor un copil fericit la școală și acasă

Cu toții am trecut prin școală și sistemul educațional; Unii au ieșit mai șifonați ca alții, unii au reușit să se descurce mai bine decât alții cu orarul, cu materiile plicticoase, cu temele pentru acasă, cu lipsa timpului liber și al distracțiilor de care aveau parte până atunci. În opinia…

Uleiul de cocos, de la beauty la cooking!

Sabina, o buna amica m-a vizitat, zilele trecute, la job si mi-a facut o surpriza placuta: un borcanel cu ulei de cocos. M-am bucurat nespus de mult! In primul rand pentru ca imi plac produsele naturale, iar daca mai vin si de la “mama lor”, bucuria este si mai mare!…

INTERVIU – Alexandra Ungureanu, Art&Craft: 2018 înseamnă magazine noi, colecții de produse, evenimente frumoase și surprize!

Pe Alexandra Ungureanu am cunoscut-o in urma cu doi ani, iar colaborarea profesionala cu TheTrends a decurs excelent. Astazi, am incercat sa aflam mai multe despre Art&Craft si planurile ei. Ce ne-a spus?  Cand ai inceput colaborarea cu Art&Craft si ce ai facut inainte? Am pornit la drum cu Art&Craft…

OPINIE – Elena Apostolescu, CMF Consulting: Mai este necesară evaluarea proprietăţilor imobiliare pentru raportare financiară?

În contextul apariţiei de la 1 ianuarie 2016 a valorii impozabile în Codul Fiscal, multe societăţi îşi pun întrebarea dacă mai este necesară evaluarea proprietăţilor imobiliare pentru raportarea valorilor juste (de piață) în situaţiile lor financiare, la sfârșitul perioadei de raportare, sau se pot limita la evaluarea clădirilor pentru impozitare….

Ericsson deschide un laborator de cloud în Germania

Furnizorul de tehnologie și servicii de comunicații Ericsson, una dintre cele mai mari companii de profil din lume, a deschis un nou laborator de cloud în Aachen, Germania, care va sprijini operatorii și clienții industriei din Europa să inoveze în toate etapele procesului de dezvoltare în cloud și virtualizare.

„Thor: Ragnarok” – stăpânul box-office-ului în România
Dacă nu ați văzut încă „Thor: Ragnarok”, merită să mergeți, nu doar pentru a vă reîntâlni cu personajele preferate, ci și pentru că o să fiți uimiți de decorurile și efectele speciale fascinante. În plus, vă veți amuza copios, pentru că filmul este presărat cu replici ironice și situații... Read more
TechShift 2017 – Prima Conferință Internațională de Inovație și Produs din Zona Moldovei
Pe 20 noiembrie 2017, la Iași, are loc prima conferință internațională de inovație și management de produs din zona Moldovei. Peste 200 de participanți sunt așteptați să ia parte la o experiență inedită, într-un cadru informal și creativ, unde speakerii internaționali și specialiștii din domeniu vor dezbate aspectele-cheie care... Read more
Hilton a deschis Hampton by Hilton Iași
Hampton by Hilton, brandul deținut de Hilton, cunoscut pentru servicii reprezentative, reunite sub conceptul de “Hamptonality”, anunță deschiderea primului hotel Hampton by Hilton din Iaşi (strada Anastasie Panu nr. 26) şi al doilea sub acest brand din România. Având 117 camere, noul Hampton by Hilton oferă un mediu primitor... Read more
Acer anunță disponibilitatea în România a noilor notebook-uri din seria Nitro 5
Notebook-urile Acer Nitro 5, anunțate în luna mai la New York, sunt acum disponibile și în magazinele partenerilor Acer din România. Seria Nitro 5 oferă un echilibru performant între caracteristici puternice și design elegant prin intermediul unei varietăți de configurații care includ grafică și procesoare populare, oferind consumatorilor o... Read more
Beijing, aeroportul pe care poți pierde cele mai multe zboruri de legătură
Beijing, aeroportul pe care poți pierde cele mai multe zboruri de legătură. București, la polul opus. În ambele cazuri, pasagerii care pierd conexiunile pot beneficia de compensații de până la 600 de euro. Pierderea zborurilor de legătură poate aduce despăgubiri pasagerilor de până la 600 de euro, dacă cursa... Read more
Cum a fost la “Late Media Lunch-ul” organizat de d20 Urban Bistro
O serie de vedete si bloggerii si-au dat intalnire, luni, 30 octombrie 2017, la degustarea noului meniu al bistroului d20, situat in centrul Capitalei, pe strada Calea Dorobanti nr. 20. Am fost si noi si ne-au cam placut bunatatile etalate de chef Vali Biscoveanu. SpeaK, Cristina Stefania, Giulia, Flick, Andrei... Read more
Top 5 rețete delicioase de toamnă cu dovleac
Dacă e sfârșit de octombrie, e Halloween! Sărbătoarea de origine celtică, celebrată anual pe 31 octombrie, este o prescurtare a denumirii „All Hallows’ Evening”. Chiar dacă este considerată a fi cea mai înfricoșătoare noapte a anului, este și o sărbătoare a dovleacului, element nelipsit în preajma acestei zile. Și,... Read more
Un an de Alpha Cab în România: Business dublat și 90% clienți străini
Alpha Cab este singurul serviciu premium de transport din România, cu o flotă formată exclusiv din automobile marca Mercedes. La peste un an de existență pe piața locală, Alpha Cab își dublează business-ul, iar planurile pentru 2018 includ extinderea în afara României, în sistem de franciză, în Europa, dar... Read more
Andreea Ibacka: “Pregătesc un proiect pe zona de îngrijire canină”
Mare iubitoare de animale, Andreea Ibacka, actrița pe care telespectatorii o pot urmări în serialul “O grămadă de caramele” de la Happy Channel, are în plan un proiect destinat îngrijirii canine. Având la bază o experiență cu trei patrupezi, Andreea este hotărâtă să concretizeze informațiile acumulate de-a lungul timpului.... Read more
Amadeus a sprijinit primul hackathon de turism din România
Amadeus oferă suport comunității de dezvoltatori independenți pe zona de travel și a sprijinit primul hackathon dedicat acestui domeniu din România. Amadeus Romania a oferit suport pentru primul hackathon dedicat aplicațiilor specifice domeniului travel din țara noastră. TravelHack s-a desfășurat în perioada 20-22 octombrie și s-a bucurat de prezența... Read more
Quickmobile a înregistrat precomenzi pentru 1.200 de smartphone-uri iPhone X
În doar trei zile, Quickmobile a înregistrat precomenzi pentru 1.200 de smartphone-uri iPhone X.  Toate telefoanele au fost achitate de către români integral, valoarea totală a acestora depășind 1,5 milioane de euro. Comenzile vor fi livrate către primii clienți din România începând cu 6 noiembrie, Quickmobile fiind, și de această... Read more