Sezonul 9 din “Vocea României” vine cu schimbări în ceea ce priveste structura formatului!

Sezonul 9 din “Vocea României” vine cu schimbări în ceea ce priveste structura formatului! Noua ediție începe vineri, 6 septembrie, de la 20:30! În numai două săptămâni, cea mai tare competiție a vocilor revine cu noi provocări, concurenți care sunt gata să inunde scena cu energie și să demonstreze că…

AFTERHILLS își deschide porțile pentru zece zile

AFTERHILLS, cel mai tânăr festival de muzică de anvergură din România, își deschide porțile pentru zece zile. Iubitori ai festivalului din peste 15 orașe din România și din mai mult de 20 de țări sunt așteptați cu distracție la dublu, dar și cu multe surprize. Peste 200 de trupe și…

Studiu iAgency: cum pleacă românul în vacanță și care sunt cele mai populare destinații

iAgency, companie specializată în servicii de optimizare SEO și marketing online, a realizat o analiză a tendințelor în turism. Agenția a cercetat care sunt cele mai populare destinații de vacanță, dar și când e mai mare interesul pentru vacanțe exotice, între 1 ianuarie 2018 și 31 iulie 2019. Un an…

Secrete de blogger: Astazi, Cristi Dandes – Food of Bucharest

TheTrends si ParkLake Shopping Center au selectat opt bloggeri care sa raspunda, pe rand, unui lung sir de intrebari. Am pornit la drum cu Laura Antonov, blogger de lifestyle la www.lachicboutique.ro, i-am avut fata in fata pe Alina si Marius Dragne, de la Delicii.com, am fost gurmanzi alaturi de Mihaela Negrescu de la www.fantezieinbucatarie.ro, iar astazi, cel care…

Secrete de blogger: Astazi, Mihaela Negrescu – FantezieInBucatarie.ro

TheTrends si ParkLake Shopping Center au selectat opt bloggeri care sa raspunda, pe rand, unui lung sir de intrebari. Am pornit la drum cu Laura Antonov, blogger de lifestyle la www.lachicboutique.ro, i-am avut fata in fata pe Alina si Marius Dragne, de la Delicii.com, iar astazi, cea care ne va dezvalui cateva secrete din viata…

Secrete de blogger: Astazi, Alina si Marius Dragne – Delicii.com

TheTrends si ParkLake Shopping Center au selectat opt bloggeri care sa raspunda, pe rand, unui lung sir de intrebari. Am pornit la drum cu Laura Antonov, blogger de lifestyle la www.lachicboutique.ro, iar astazi, Alina si Marius Dragne, de la Delicii.com, sunt cei care ne vor dezvalui cateva secrete din viata lor! Pasionata…

Previziuni 2022: 18 mld. dispozitive conectate dedicate IoT și o jumătate de mld. de abonamente 5G
Cea mai nouă ediție a Ericsson Mobility Report estimează că vor exista 550 de milioane de abonamente 5G în 2022. America de Nord va fi țara care va adopta cel mai repede tehnologia 5G la nivel comercial, un sfert din totalul de abonamente mobile preconizându-se că vor fi pentru... Read more
Studenții și turiștii de peste 50 de ani preferă deplasările cu autocarul pentru minivacanța de 1 Decembrie
Studenții și tinerii cu vârste de până la 25 de ani, dar și turiștii trecuți de 50 de ani, cu venituri modeste, aleg să plece în minivacanța de 1 Decembrie cu autocarul, cele mai căutate destinații interne fiind Sibiu, stațiunile de pe Valea Prahovei, Poiana Brașov, Bran-Moieciu, dar și... Read more
Code for Romania lansează Centru Civic
Code for Romania lansează Centru Civic, primul centralizator de aplicaţii civice dezvoltate de ONG-uri, instituţii şi cetăţeni, în România. Un app civic este o aplicaţie software care are scopul de a încuraja şi facilita implicarea utilizatorilor la dezvoltarea vieţii publice în societate şi comunităţi. Pe viitor, toate aplicaţiile abandonate... Read more
Barrier, business în creștere cu 35% în primele 9 luni ale lui 2016
Barrier, marcă deținută de compania Electric Plus, unul dintre cei mai mari producători de tâmplărie termoizolantă din PVC, anunță, după primele 9 luni ale acestui an, o creștere a cifrei de afaceri cu 35%, față de aceeași perioadă a anului 2015. Read more
10 greseli pe care sa nu le faci cu lacul tau de unghii
Stiu, toate visati la un lac de unghii perfect. La o oja care sa dureze la nesfarsit, astfel incat sa nu necesite sa mergeti saptamanal la salon. Ei bine, se poate? Adina Cepoi, Trainer Jessica Cosmetics Romania, crede ca da. Ea ne da detalii utile care sa ne ajute... Read more
Infinit Agency fidelizeaza masinile Volkswagen mai vechi de 5 ani pentru Porsche Romania
Porsche Romania comunica alaturi de Infinit Agency noul concept de service-uri „Volkswagen Direct Express”, destinat posesorilor de autoturisme Volkswagen mai vechi de minimum 5 ani. Acest concept de service vine ca un raspuns din partea Volkswagen la nevoia posesorilor masinilor iesite din garantie de a accesa rapid service-ul. Fie... Read more
O mână de ajutor, că să-ți conduci eficient afacerea
Timpul, numărul angajaților și nivelul bugetului de investiții sunt resurse limitate – și de cele mai multe ori, sunt alocate 100% în activitățile operaționale curente. În aceste conditii, cum reușești să optimizezi timpul și să găsești resursele necesare pentru a-ți dezvolta afacerea? Astăzi îți prezentăm o soluție pe care... Read more
Trei noi branduri în ParkLake Shopping Center
În centrul comercial ParkLake au fost inaugurate trei noi magazine, ce oferă iubitorilor de cumpărături varietate și o experiență completă și plăcută de shopping. Sofiaman, brandul de pijamale și ținute de interior din fibre naturale de bumbac, a inaugurat pe 25 noiembrie 2016, în centrul comercial ParkLake, un nou... Read more
Orange deschide un nou smart shop în București
Orange deschide, astăzi, un nou smart shop în București, pe Bulevardul Lascăr Catargiu, nr. 53 și ajunge la 18 astfel de magazine în toată țara. În magazinul redeschis sub conceptul de smart shop, clienții sunt invitați să se bucure de o abordare personalizată a serviciilor și de o experiență... Read more
Wizz Air lansează opțiunea WIZZ Go pentru pasagerii care apreciază tarifele reduse şi ofertele
Wizz Air anunţă, astăzi, lansarea unui noi produs în oferta sa. “WIZZ Go” este o opţiune suplimentară la pachetul existent “WIZZ Plus” (cunoscut înainte ca ”Plus Fare”), care va introduce o flexibilitate şi mai mare pentru pasageri. Atât “WIZZ Go” cât şi “WIZZ Plus” oferă clienţilor un cost redus... Read more
Sofiaman (și) în Park Lake Plaza
2016 marchează aniversarea de 20 de ani pe piață a Sofiaman, precum și deschiderea unui nou magazin în mall-ul Park Lake Plaza din București. Magazinul a fost deschis în urma unei investiții de 85.000 euro în amenajare și stocuri. Acesta este cel de-al treilea shop al brand-ului din București,... Read more