Sezonul 9 din “Vocea României” vine cu schimbări în ceea ce priveste structura formatului!

Sezonul 9 din “Vocea României” vine cu schimbări în ceea ce priveste structura formatului! Noua ediție începe vineri, 6 septembrie, de la 20:30! În numai două săptămâni, cea mai tare competiție a vocilor revine cu noi provocări, concurenți care sunt gata să inunde scena cu energie și să demonstreze că…

AFTERHILLS își deschide porțile pentru zece zile

AFTERHILLS, cel mai tânăr festival de muzică de anvergură din România, își deschide porțile pentru zece zile. Iubitori ai festivalului din peste 15 orașe din România și din mai mult de 20 de țări sunt așteptați cu distracție la dublu, dar și cu multe surprize. Peste 200 de trupe și…

Studiu iAgency: cum pleacă românul în vacanță și care sunt cele mai populare destinații

iAgency, companie specializată în servicii de optimizare SEO și marketing online, a realizat o analiză a tendințelor în turism. Agenția a cercetat care sunt cele mai populare destinații de vacanță, dar și când e mai mare interesul pentru vacanțe exotice, între 1 ianuarie 2018 și 31 iulie 2019. Un an…

Secrete de blogger: Astazi, Cristi Dandes – Food of Bucharest

TheTrends si ParkLake Shopping Center au selectat opt bloggeri care sa raspunda, pe rand, unui lung sir de intrebari. Am pornit la drum cu Laura Antonov, blogger de lifestyle la www.lachicboutique.ro, i-am avut fata in fata pe Alina si Marius Dragne, de la Delicii.com, am fost gurmanzi alaturi de Mihaela Negrescu de la www.fantezieinbucatarie.ro, iar astazi, cel care…

Secrete de blogger: Astazi, Mihaela Negrescu – FantezieInBucatarie.ro

TheTrends si ParkLake Shopping Center au selectat opt bloggeri care sa raspunda, pe rand, unui lung sir de intrebari. Am pornit la drum cu Laura Antonov, blogger de lifestyle la www.lachicboutique.ro, i-am avut fata in fata pe Alina si Marius Dragne, de la Delicii.com, iar astazi, cea care ne va dezvalui cateva secrete din viata…

Secrete de blogger: Astazi, Alina si Marius Dragne – Delicii.com

TheTrends si ParkLake Shopping Center au selectat opt bloggeri care sa raspunda, pe rand, unui lung sir de intrebari. Am pornit la drum cu Laura Antonov, blogger de lifestyle la www.lachicboutique.ro, iar astazi, Alina si Marius Dragne, de la Delicii.com, sunt cei care ne vor dezvalui cateva secrete din viata lor! Pasionata…

Health Trends: Tot ce trebuie să ştii despre virusul Zika
Dacă eşti însărcinată sau te pregăteşti să ai un copil, virusul Zika este probabil una dintre grijile pentru viitoarele mame. Virusul transmis de ţânţarul tigru domină întreaga presa, iar consecinţele devastatoare nu ar trebui să fie deloc de ignorat. Dr. Silviu Iștoc, medic specialist obstetrica-ginecologie (www.drIștoc.ro), îţi spune tot... Read more
Barrier, 33% creștere a cifrei de afaceri în 2015
Compania Electric Plus, deținătorul brandului Barrier, liderul național în producția de tâmplărie termoizolantă din PVC, confirmă strategia de dezvoltare și încheie anul 2015 cu o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro, în creștere cu 33% față de exercițiul financiar 2014, când rezultatul a fost de 15... Read more
Claudia, cel mai nou “ingredient” al echipei Flavours
Zilele trecute am “testat” cateva din dulciurile preparate de Claudia Sima, fosta concuenta Masterchef. va spun sincer ca s-a achitat cu brio de noua sarcina pe care Chef Foa i-a trasat-o si a trecut proba fara probleme. Mai mult, am aflat ca ea a castigat un internship la Flavours si de... Read more
O fosta resedinta a familiei Ceausescu, gata de vanzare. Prețul: 18-22 milioane de euro
Palatul Primaverii din Bucuresti, fosta resedinta a familiei Ceausescu, deschis recent pentru public, valoreaza circa 18-22 milioane de euro, estimeaza specialistii din departamentul evaluari al Regatta Real Estate, cea mai mare companie de consultanta imobiliara cu capital romanesc. “Am facut aceste estimari mergand in vizita la Palatul Primaverii, impreuna... Read more
„Proiect de ţară”: Digi 24 va difuza peste 40 de ediţii de dezbateri electorale
Digi24 difuzează, în perioada 28 martie – 2 iunie 2016, în intervalul 17:30 – 18:00, de luni până vineri, „Proiect de ţară”, o serie de emisiuni de dezbatere electorală care se vor desfăşura, în studiorile din Bucureşti şi în cele opt staţii locale – Craiova, Iaşi, Galaţi, Timişoara, Oradea,... Read more
Creatiile Galia Lahav 2016, in exclusivitate la trunk show-ul din weekend – Galerie FOTO
Vera Sposa gazduieste, in perioada 1-3 aprilie, trunk-show-ul unuia dintre cei mai apreciati designeri de rochii de mireasa din lume. Dupa Amsterdam, Hawaii, Stockholm sau Los Angeles, colectiile GALIA LAHAV 2016, Ivory Tower si GALA, pot fi probate si de miresele din Romania. Colectia Ivory Tower Couture by Galia Lahav... Read more
FashionUP, parteneriat cu Puma România
Magazinul online FashionUP anunță extinderea portofoliului de produse, incluzând din această lună și Puma România, unul dintre cele mai îndrăgite și solicitate branduri de vestimentaţie sportivă. FashionUP vine astfel în întâmpinarea dorinţei clienților de a avea acces la o gamă cât mai variată de produse la cele mai bune... Read more
Batman Vs Superman: Zorii Dreptăţii, încasări de 424.1 milioane de dolari în weekendul de lansare
Ecranizarea Warner Bros. Pictures prezintă confruntarea legendarilor eroi oferind un câştigător în timp ce cucereşte audienţele şi doboară recorduri la nivel mondial. Filmul de acţiune ,,Batman Vs. Superman: Zorii Dreptăţii” s-a bucurat de un weekend plin de succes, care conform primelor estimări i-a adus încasări de aproximativ 424.1 milioane... Read more
Proconsul a lansat piesa “Martie Ești Tu”
Povestea continuă, iar Proconsul cântă în special pentru doamne și domnișoare. În martie, trupa s-a decis că prima lună de primăvară merită să fie încheiată așa cum a început, cu bucurie și emoție, dar mai ales să fie dedicată femeii! Așa că a lansat piesa Martie Ești Tu! Ce spun băieții? Simplu:... Read more
Nemtii de la NEW YORKER deschid un nou magazin in Timisoara
Compania de moda din Germania isi va etala noile colectii si in centrul comercial Shopping City Timisoara. NEW YORKER va deschide un nou magazin in centrul comercial din Timisoara, joi, pe 31 martie. NEW YORKER va oferi cumparatorilor o varietate larga de produse si cele mai noi tendinte din... Read more
World Class România își extinde rețeaua la 28 de centre de fitness
World Class România, lider de piaţă în industria de wellness autohtonă, își extinde gama de servicii către mai mult de 45.000 de membri, ca urmare a achiziției operatorului de fitness Club Moving. Membrii World Class vor avea acces la 28 de centre de fitness, situate în București și în... Read more