Sezonul 9 din “Vocea României” vine cu schimbări în ceea ce priveste structura formatului!

Sezonul 9 din “Vocea României” vine cu schimbări în ceea ce priveste structura formatului! Noua ediție începe vineri, 6 septembrie, de la 20:30! În numai două săptămâni, cea mai tare competiție a vocilor revine cu noi provocări, concurenți care sunt gata să inunde scena cu energie și să demonstreze că…

AFTERHILLS își deschide porțile pentru zece zile

AFTERHILLS, cel mai tânăr festival de muzică de anvergură din România, își deschide porțile pentru zece zile. Iubitori ai festivalului din peste 15 orașe din România și din mai mult de 20 de țări sunt așteptați cu distracție la dublu, dar și cu multe surprize. Peste 200 de trupe și…

Studiu iAgency: cum pleacă românul în vacanță și care sunt cele mai populare destinații

iAgency, companie specializată în servicii de optimizare SEO și marketing online, a realizat o analiză a tendințelor în turism. Agenția a cercetat care sunt cele mai populare destinații de vacanță, dar și când e mai mare interesul pentru vacanțe exotice, între 1 ianuarie 2018 și 31 iulie 2019. Un an…

Secrete de blogger: Astazi, Cristi Dandes – Food of Bucharest

TheTrends si ParkLake Shopping Center au selectat opt bloggeri care sa raspunda, pe rand, unui lung sir de intrebari. Am pornit la drum cu Laura Antonov, blogger de lifestyle la www.lachicboutique.ro, i-am avut fata in fata pe Alina si Marius Dragne, de la Delicii.com, am fost gurmanzi alaturi de Mihaela Negrescu de la www.fantezieinbucatarie.ro, iar astazi, cel care…

Secrete de blogger: Astazi, Mihaela Negrescu – FantezieInBucatarie.ro

TheTrends si ParkLake Shopping Center au selectat opt bloggeri care sa raspunda, pe rand, unui lung sir de intrebari. Am pornit la drum cu Laura Antonov, blogger de lifestyle la www.lachicboutique.ro, i-am avut fata in fata pe Alina si Marius Dragne, de la Delicii.com, iar astazi, cea care ne va dezvalui cateva secrete din viata…

Secrete de blogger: Astazi, Alina si Marius Dragne – Delicii.com

TheTrends si ParkLake Shopping Center au selectat opt bloggeri care sa raspunda, pe rand, unui lung sir de intrebari. Am pornit la drum cu Laura Antonov, blogger de lifestyle la www.lachicboutique.ro, iar astazi, Alina si Marius Dragne, de la Delicii.com, sunt cei care ne vor dezvalui cateva secrete din viata lor! Pasionata…

Fu fain în prima zi de UNTOLD Festival
UNTOLD Festival, cel mai așteptat festival al anului 2015 în România, a găzduit în Capitala Europeană a Tineretului peste 53.000 de festivalieri în prima zi. Momentele de apogeu au fost prestațiile headlinerilor DIMITRI VEGAS & LIKE MIKE și ATB de pe URSUS UNTOLD Arena. Începând de ieri, Cluj-Napoca este destinația... Read more
Curse eco friendly cu Renault Zoe și Uber – VIDEO
De Ziua Internationala a Mediului, zeci de persoane s-au plimbat gratuit cu noul model 100% electric si au adus o contributie pozitiva aerului din Bucuresti. Ba mai mult, calatorii au fost luati prin surprindere in timpul cursei, atunci cand la radio s-a auzit VJ-ul Matei Oprina, care le acorda... Read more
Caravana “Roata Norocului” ajunge la mare!
Maine, intre orele 11:00 si 19:00, Bursucu’ (Adrian Cristea) si Ana-Maria Barnoschi  va asteapta la mare, pe plaja Europa FM (intre statiunile Venus si Saturn) pentru castingul emisiunii “Roata Norocului”, care va debuta pe 29 august, la Kanal D. Distractie, voie buna, dans si multe premii castigate instant, precum... Read more
Mai mult de 650 dintre tinerele care au născut în 2014 aveau sub 15 ani. Ce fac autoritățile?
Consiliul Tineretului din România (CTR) solicită Ministerului Sănătăţii (MS), Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice (MECS) şi Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) să accelereze măsurile luate privind educația despre sexualitate și sănătatea reproducerii, măsuri regăsite în Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020, publicată în noiembrie 2014, dar şi în Strategia Naţională... Read more
Domeniul Greaca, o oază de liniște la doar 40 de minute de București
Dacă ești din București și nu ai plecat încă în concediu, dar simți nevoia să te relxezi 1-2 zile (sau chiar mai mult) undeva la o pisicină, eu îți ofer o soluție. Pariez că nu o să regreți dacă alegi să te urci cu prietenii în mașină, pui pe... Read more
10 insule din Grecia despre care nu ați auzit – FOTO
Nu vă lăsați înșelați de cele câteva zile mai răcoroase! Pregătiți-vă, mai bine, pentru încă două săptămâni caniculare, pe care noi credem că ar fi mai bine să le petreceți pe malul mării. Read more
MIB II vine în mașinile Volkswagen
Nu, nu vorbim despre unul dintre celebrele filme cu Will Smith și nici despre extratereștrii care ne amenință planeta, ci despre viitorul sistemelor auto smart. Read more
Garderoba de tranzitie: cum treci de la canicula de vara la racoarea toamnei?
Ne aflam in plina vara caniculara, dar ne pregatim inca de pe acum sa ne schimbam tinutele pentru sezonul de toamna si ne punem la punct garderoba de tranzitie, intrucat colectiile de toamna-iarna sunt deja prezente in magazine. Read more
Psiholog sau psihiatru? Care este  diferența între acești specialiști?
Viața modernă, cu nenumăratele sale responsabilități, ne pune uneori la grea încercare. Cu toții trecem prin perioade în care starea noastră psihică este profund afectată, iar capacitatea noastră de a ne reechilibra este depășită. Acestea sunt momentele când avem nevoie de ajutor și nu trebuie să ne fie rușine să îl... Read more
Movie trends – Cum s-au făcut cascadoriile din “Misiune: Imposibilă. Națiunea Secretă”
Dintotdeauna filmele din franciză au fost de mare anvergură, tonul fiind dat chiar de serialul de televiziune care le stă la origine. Dar într-o epocă în care publicul a văzut atât de multe efecte speciale și cascadorii spectaculoase, cum reușești să îi menții interesul plasând ștafeta tot mai sus?        ... Read more
Un grup de renegaţi. Și colecţiile Diesel Men’s & Women’s, Preview Fall Winter 2015
Un grup de renegaţi. Acei “deschizători de drumuri” ce trec prin generaţii şi subculturi. “Haita de lupi” inspiră colecţia Diesel Preview FW15, atât pe cea pentru bărbaţi, cât şi pe cea de damă. Un mix de idei, influenţe şi cultural gangs, “haita de lupi” este inspirată din stiluri şi... Read more