Trends: cele mai frumoase monumente ale Egiptului se văd pe Google Street View
Life&Style 11/09/2014 Oana Coşman, Journalist 0
Lumea antică se întâlneşte cu tehnologia modernă, câteva dintre cele mai appreciate şi frumoase momumente din Egipt făcându-şi debutul în serviciul celor de la Google.
Astfel, cei care îşi doresc să descopere frumuseţile acestei ţări (sau cei care îşi doresc să le revadă), o pot face şi din confortul propriilor fotolii. Trebuie doar să îşi încânte privirea cu imaginile panoramice surprinse de Google Street View.
Specialiştii Google au avut grijă să pună în aplicaţie câteva dintre cele mai representative şi faimoase monumente ale antichităţii egiptene, precum piramidele şi sfinxul de pe platoul Giza sau Cairo şi impresionantele sale moschei.
Toate asezările cuprinse în Street View au fost filmate cu ajutorul unei camere de 75 de megapixeli, iar Google şi-a făcut teaba până la capăt: în zonele în care maşinile nu aveau acces, camera a fost purtată de un tehnician al companiei.
Potrivit Google, Street View conţine 10 milioane de imagini care acoperă mai mult de 11 milioane de kilometri din 59 de ţări (plus Antarctica).
Share this:
Related
Tu cum îți decorezi casa de Paște?
Home & Deco Mar 27, 2018 0
No comments so far.
Be first to leave comment below.