Holcim România, investiție de peste 6 milioane de euro la Câmpulung
BusinessInvestitii 10/09/2014 Marian Crăciun, Jurnalist 0
Holcim România, prin organizația sa de management al deșeurilor, a finalizat extinderea platformei ecovalor de la Câmpulung, proiect co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Investiția s-a ridicat la peste 6 milioane de euro, din care 1,6 milioane de euro au provenit din Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice”, în baza unui contract de finanțare încheiat cu Ministerul Economiei.
Proiectul de investiţii a fost implementat în localitatea Valea Mare Pravăţ, judeţul Argeş, timp de 20 de luni, şi a prevăzut achiziţia a 10 echipamente necesare desfăşurării procesului tehnologic de co-procesare, precum şi construirea unei hale de tocare-preomogenizare, având o suprafaţă de 1.160,88 mp.
“Prin implementarea acestui proiect, competitivitatea companiei noastre va crește, în special în ceea ce privește reducerea decalajelor de productivitate, prin co-procesarea eficientă a deşeurilor solide. Totodată, investiția va conduce la crearea imediată de noi locuri de muncă”
Nils Kruse, director general ecovalor
ecovalor este organizaţia de management al deşeurilor a Holcim România, care deţine două platforme de gestionare a deşeurilor în Aleşd şi Câmpulung. Compania ecovalor a fost înființată în 2005 și furnizează generatorilor de deşeuri din România soluţii de gestionare a deşeurilor de ultimă generaţie. De asemenea, ecovalor permite Holcim România să îşi reducă consumul de resurse naturale neregenerabile.
Co-procesarea deșeurilor a fost introdusă în fabricile de ciment ale Holcim România încă din 2003, odata cu apariția legislației în vigoare în perioada premergătoare aderării României la Uniunea Europeană. Până în prezent au fost realizate investiții de peste 32 de milioane de euro pentru dezvoltarea co-procesarii în fabricile de ciment de la Aleșd și Câmpulung.
Related
Ce înseamnă proaspăt pentru tine?
Home & Deco Feb 14, 2019 0
IKEA lansează colecția VÄLGÖRANDE
Home & Deco Jan 31, 2019 0
No comments so far.
Be first to leave comment below.