Călător cu simțurile!

Pentru mine este destul de simplu. Trăiesc ca să călătoresc! Și, din fiecare călătorie, mă întorc mereu cu aminitiri care îmi dau energie, până când plec din nou la drum. Asta o știți și voi. Din discuțiile noastre. Din postările de pe Instagram sau din cele de pe Facebook. Cu…

7 sfaturi pentru părinții care vor un copil fericit la școală și acasă

Cu toții am trecut prin școală și sistemul educațional; Unii au ieșit mai șifonați ca alții, unii au reușit să se descurce mai bine decât alții cu orarul, cu materiile plicticoase, cu temele pentru acasă, cu lipsa timpului liber și al distracțiilor de care aveau parte până atunci. În opinia…

Uleiul de cocos, de la beauty la cooking!

Sabina, o buna amica m-a vizitat, zilele trecute, la job si mi-a facut o surpriza placuta: un borcanel cu ulei de cocos. M-am bucurat nespus de mult! In primul rand pentru ca imi plac produsele naturale, iar daca mai vin si de la “mama lor”, bucuria este si mai mare!…

INTERVIU – Alexandra Ungureanu, Art&Craft: 2018 înseamnă magazine noi, colecții de produse, evenimente frumoase și surprize!

Pe Alexandra Ungureanu am cunoscut-o in urma cu doi ani, iar colaborarea profesionala cu TheTrends a decurs excelent. Astazi, am incercat sa aflam mai multe despre Art&Craft si planurile ei. Ce ne-a spus?  Cand ai inceput colaborarea cu Art&Craft si ce ai facut inainte? Am pornit la drum cu Art&Craft…

OPINIE – Elena Apostolescu, CMF Consulting: Mai este necesară evaluarea proprietăţilor imobiliare pentru raportare financiară?

În contextul apariţiei de la 1 ianuarie 2016 a valorii impozabile în Codul Fiscal, multe societăţi îşi pun întrebarea dacă mai este necesară evaluarea proprietăţilor imobiliare pentru raportarea valorilor juste (de piață) în situaţiile lor financiare, la sfârșitul perioadei de raportare, sau se pot limita la evaluarea clădirilor pentru impozitare….

Ericsson deschide un laborator de cloud în Germania

Furnizorul de tehnologie și servicii de comunicații Ericsson, una dintre cele mai mari companii de profil din lume, a deschis un nou laborator de cloud în Aachen, Germania, care va sprijini operatorii și clienții industriei din Europa să inoveze în toate etapele procesului de dezvoltare în cloud și virtualizare.

Cu 65 de magazine în 44 de oraşe din România, DEICHMANN România înregistrează o creştere semnificativă a vânzărilor în 2013. În anul în curs, DEICHMANN SE plănuieşte să investească, la nivel mondial, circa 222 de milioane Euro în extinderea reţelei sale de magazine şi în infrastructură.  Read more
LG a anunţat revoluţionara platformă webOS pentru televizoare Smart ca fiind recunoscută de către Underwriters Laboratories (UL) şi Intertek pentru interfaţa sa grafică extrem de convenabilă pentru utilizator. O abordare diferită de proiectare în comparaţie cu alte platforme de Smart TV, webOS oferă o experienţă fără complicaţii, prin care... Read more
O așa-zisă datorie a RATB către Metrorex face ca toate cardurile comune pentru mjloacele de transport în comun de suprafață şi metrou să nu mai poată fi folosite în ambele rețele. Sau cel puțin așa “se laudă” reprezentanții Metrorex, care susțin că RATB le datorează vreo 20 de milioane de... Read more
Vincent Sabot a fost numit în funcția de Chief Executive Officer al New Frontier Solutions GmbH, începând cu 1 februarie 2014. New Frontier Solutions face parte din New Frontier Group, lider pe piaţa de IT&C din Europa Centrală şi de Est, având subsidiare în 17 țări, printre care și... Read more
Shopping City Suceava ajunge la un grad de ocupare de aproape 100%. Magazinul din Suceava va fi primul deschis în acest an de Decathlon în România. Managementul Shopping City Suceava se așteaptă la o creștere de minim 20% a traficului de vizitatori în centrul comercial în weekendul deschiderii magazinului... Read more
Alka Trading, parte a Alka Group, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa dulciurilor, snacks-urilor sărate şi a cafelei din România, şi-a planificat şi a obţinut o creştere a eficienţei forţei sale de vânzare, reducând timpii de vânzare per client cu ajutorul unei aplicaţii mobile. Read more
În primul an de la lansare, www.chicville.ro, site-ul conceptului de magazin home&deco 100% ambiental cu acelaşi nume, a înregistrat comenzi cuprinse între 50 de lei şi 4.080 de lei, iar 40% dintre acestea au fost lansate din Bucureşti. Read more
HISTORY, numărul 1 pe nişa televiziunilor de documentare din România, va difuza în a doua jumătate a lunii martie noi seriale şi noi sezoane ale unora dintre cele mai populare emisiuni. Premierele acestei luni sunt “Războiul depozitelor: New York” şi “Dosarele extratereştrilor”, iar “Colecţia de la Count’s Kustoms” şi... Read more
Românii și-au rafinat gusturile și preferințele gastronomice, felurile de mâncare exotice, preponderent orientale, fiind tot mai comandate. Potrivit foodpanda, cea mai mare platformă de comenzi de mâncare din România, bucătăria chinezească, libaneză și turcească înregistrează cele mai multe comenzi în București, Cluj și Timișoara, zonele acoperite de platformă. Potrivit... Read more
Proiectul Liberty Technology Park Cluj, dezvoltat de Fribourg Development, divizia de real estate a fondului Fribourg Investments deținut de omul de afaceri Ion Sturza, a inclus reabilitarea fostelor hale ale fabricii de mobilă Libertatea din Cluj-Napoca. Pentru asigurarea unei performanțe termice superioare și a unei longevități extinse a clădirii... Read more
Cea de-a patra ediție a Premiilor Holcim pentru Construcții Durabile, una dintre cele mai importante competiții dedicată construcțiilor durabile, din punct de vedere al reputației și acoperirii internaționale, își închide porțile pentru înscrieri pe 24 martie 2014, la ora 16:00, ora României. Read more