Smartphone

10 motive pentru care nu îmi place Asus Zenfone 2

Că sunt pasionat de tehnologie o știți și voi. Că am aproape mereu la teste ultimele gadgeturi ce apar „world wide”, iar nu este o noutate. Dar, de ce nu merită atenție Asus Zenfone 2 nu știți, nu? Vă spun eu.

  1. De cum l-am primit, mie s-a părut că Asus Zenfone 2 este mai mult un smartphone care li se adresează oamenilor de business. Iar eu prefer fițele, bineînțeles. Așa că… de ce să aleg Zenfone 2? Cum să merg eu la terasă și să mă dau mare cu un asemenea telefon, care are o carcasă realizată profesionist (aici nu am nimic de comentat) dintr-un plastic special ce imită perfect aluminiul? Zi și tu? Asus Zenfone 2 (22)
  2. Am găsit, însă, o soluție de compromis și i-am atașat un flip cover. Hmm… parcă așa mai vine de acasă și nu îmi e rușine să ma etalez cu el când îmi beau limonada. Acum designul este total schimbat, dar telefonul este parcă prea arătos și nu vreau să ies în evidență mai mult de cât trebuie. Asus Zenfone 2 (3)
  3. Apoi, mi-am dat seama că versiunea pe care o am eu, adică ZE551ML, sună urât. Chiar dacă e vârful de gamă al taiwanezilor, tot sună urât. Și mai mult, ce să fac eu cu un display full HD de 5,5 inch? L-am încercat. Se vede bine, muzica se aude perfect din difuzoare, dar parcă, totuși, e prea mic acest ecran față de TV-ul meu care sare de 100 de inch. Deci, nu! wider
  4. De ce oare i-au pus taiwanezii un procesor Intel Atom Z3580, cu patru nuclee și 4GB memorie RAM? Știu că este primul telefon cu 4GB memorie RAM, dar ce nevoie am eu de 4GB RAM? Eu cred că i-au pus atâta RAM doar să se laude. La fel și cu procesorul Intel. Și mie nu îmi plac lăudăroșii. Asus Zenfone 2 (19)
  5. Și nu s-au oprit aici. Lăudăroșii au pus pe modelul asta de Zenfone 2 (ZE551ML) un spațiu de stocare de 32GB și o baterie de 3.000 mAh. M-a ținut o zi întreagă încărcat. Mi-a cam fost rușine și am intrat în pământ când m-au întrebat prietenii la masa de prânz de ce nu am telefonul pus la încărcat. Asus Zenfone 2 (24)
  6. Și, să nu uit. Când am schimbat capacul ala care imita aluminiul atât de bine și băgat SIM-ul în el am observat că este dual SIM (dual active) și funcționează la frecvențe 4G pe unul dintre sloturi. Păi eu am doar o singură cartelă. Ce să fac acum? Am rămas cu un loc gol în telefon și mă cam enervează asta. De ce să îmi iau un telefon cu 2 sloturi de SIM?  asus_zenfone_2_brand_new_zenui
  7. O altă “bătaie de joc” este faptul că el gândește pentru mine. Păi cine ești tu mă, Asus Zenfone 2 să faci poze înainte de a apăsa eu pe buton. Ce dacă am pierdut momentul, e treaba mea să ma oftic. Nu apari tu și declanșezi cu 2-3 secunde înainte de a apăsa eu pe butoanele tale. Nu îmi place că nu știe cine e șefu și vine cu tot felul de tehnologii inovatoare. pixelmaster-lowlight
  8. Camerele foto nu sunt deloc ca pe Nikon-ul meu de 4.000 de euro. Au pus și ei acolo una de 5MP și alta de 13MP. Îmi pare că mă scoate cam plinuț în selfie-uri, iar pozele cu mâncare par ca niște tablouri. Filtre multe, nene. Urât, atâta zic! camera asus
  9. Hai că s-au gândit ei să îi pună din fabrică Android Lollipop și o interfață proprie Zen UI. Păi eu abia așteptam să treacă un an să pot să fac eu singur update-urile. Așa cum fac amicii mei la alte telefoane. Unde mai e fun-ul aici?

        10. Glumă, glumă, dar tot la bani ajungem. Mie îmi pare că are un preț bun (1.649 lei) și s-ar putea să mă trezesc să văd telefonul asta și la alții pe mese când merg în Centrul Vechi. Așa ceva e inacceptabil. Asus Zenfone 2 (14)

Dacă, totuși, tu nu ești ca mine, dar ești decis să dai banii pe așa ceva, eu aștept să mă contrazici. Te provoc!

PS. Ne vedem la terasă! ;)

Related Articles

4 Comments

  1. L-am pus la incarcat si nici dupa o ora telefonul nu se deschide. Nu da niciun semn de viata. Trebuie sa fac ceva sau e defect? Eu maine il dau inapoi. Pacat de telefon ca e cel mai bun daca cel pe care-l am eu nu functioneaza.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button