Apps

Valentin Tomșa, SAP România: Doar 5% dintre companiile locale utilizează aplicații mobile pentru afaceri

Potrivit SAP România, subidiara locală a SAP SE (NYSE: SAP), liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business și tehnologie, circa 5% dintre companiile locale utilizează aplicații mobile de business specifice industriei în care activează, comparativ cu gradul de utilizare de peste 60% înregistrat pe plan internațional, potrivit unui studiu al companiei de consultanță IDG Research Services. Gradul de utilizare este așteptat să crească în perioada imediat următoare, însă una dintre problemele cu care se confruntă companiile locale este gradul redus de informare pentru dezvoltarea unei strategii bine definite pe zona de mobilitate la nivelul întregii organizații.

În ceea ce privește liniile de business, mai mult de jumătate dintre companiile internaționale chestionate de IDG au deja implementate aplicații mobile dedicate unui departament, fie că este vorba de servicii financiare, resurse umane sau vânzări. În plus, un procent similar are acces la soluții analitice și alerte pentru indicatorii de performanță, direct de pe dispozitivul mobil. Companiile utilizează tehnologia mobilă nu doar pentru a diminua timpul necesar derulării proceselor de business, ci și pentru a obține informații accesibile, precise și actualizate, cu scopul de a susține angajații, partenerii și clienții în luarea celor mai bune decizii.

Cu toate acestea, doar 20% dintre companiile analizate de IDG au definită o strategie unitară la nivelul întregii organizații pe zona soluțiilor de mobilitate, restul companiilor adoptând doar punctual aplicații mobile de business. Mai mult, lipsa unei strategii la nivelul întregii organizații se datorează și neîncrederii manifestate de executivi, peste 60% dintre aceștia declarându-se nesiguri de succesul investițiilor mobile sau al modului în care soluțiile de mobilitate influențează pozitiv desfășurarea afacerilor.

„Companiile locale au început să implementeze soluții punctuale, pe anumite zone de business, fără a dezvolta însă o strategie unitară pe zona soluțiilor de mobilitate la nivelul întregii organizații. Valentin Tomsa, director general SAP Romania (s2)Această situație se datorează în special gradului redus de informare asupra modului în care aplicațiile mobile au un impact major asupra tuturor liniilor de business din cadrul unei companii”, a declarat Valentin Tomșa, director general SAP România.

SAP România vine în sprijinul companiilor locale și lansează primul catalog dedicat exclusiv aplicațiilor mobile pentru companii

Pentru a susține companiile de pe plan local care doresc să afle mai multe informații despre cum pot soluțiile mobile de business să le ajute în generarea de inovație și transformarea afacerilor, SAP România a lansat Mobile Apps Catalog, în care sunt prezentate cele mai utilizate aplicații mobile, precum și principalele avantaje ce decurg din utilizarea acestora. Catalogul este disponibil și în format digital, putând fi accesat și descărcat gratuit de la adresa www.business-mobile.solutions/.

„Din întâlnirile cu clienții locali am înțeles că este nevoie de un astfel de ghid complet, prin care companiile să descopere avantajele utilizării soluțiilor mobile, dar mai ales modul în care utilizarea acestora transformă activitățile departamentelor și oferă nivelului executiv o viziune unitară asupra a tot ceea ce înseamnă procese interne. La fel de important de știut este și faptul că nu există o „rețetă” universală care se aplică oricărei companii dintr-un anumit domeniu, ci fiecare organizație trebuie gestionată în mod individual din punct de vedere al soluțiilor mobile necesare”, a mai precizat Valentin Tomșa.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button