BusinessStartup

Tinerii lideri prezintă soluții inovatoare pentru viitorul Europei

youngTreizeci de tineri lideri din mediul de afaceri, din cel universitar și din domeniul cercetării și-au prezentat ideile ingenioase factorilor de decizie politică și conducătorilor de întreprinderi, cu ocazia Forumului anual pentru inovare organizat de Fundația Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), care a avut loc în data de 26 martie la Bruxelles.

de Marian Crăciun

Tinerii profesioniști, antreprenori și studenți și-au împărtășit ideile de oportunități de afaceri în domenii diverse, de la îngrijirea medicală până la producția de energie și informații privind piața. Programul fundației EIT pentru tinerii lideri are drept scop să descopere o nouă generație de antreprenori talentați care pot stimula dezvoltarea inovării durabile în UE.

Forumul anual pentru inovare a fost deschis de către Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, printre ale cărei responsabilități se numără și EIT.

Educația de înaltă calitate este esențială pentru valorificarea talentului care reprezintă esența inovării. Doresc să îi felicit pe acești tineri lideri: ei sunt dovada faptului că Europa are talente din abundență, în mediul universitar, instituțional, al cercetării și de afaceri; în domeniul științelor sociale, juridic, al ingineriei, chimiei, fizicii și informaticii. Putem și trebuie să stimulăm inovarea prin sprijinirea educației antreprenoriale, colaborative și multidisciplinare.”

Androulla Vassiliou

Tema principală a Forumului anual pentru inovare este modul în care inovarea bazată pe informații poate aduce beneficii societății și economiei. Pe scurt, informațiile disponibile în prezent sunt mai numeroase decât oricând, însă Europa are nevoie să exploateze întregul potențial al acestor informații pentru a răspunde provocărilor economice, de mediu și societale din vremurile noastre. De la furnizarea unor servicii publice de mai bună calitate și până la utilizarea mai eficientă a energiei, inovarea bazată pe informații este considerată esențială pentru creșterea economică.

Tinerii lideri, care sunt selectați de Fundația EIT, urmează un program de formare în domeniul inovării și al antreprenoriatului ce a inclus seminarii în Regatul Unit și în Belgia, precum și sesiuni de formare online, al căror conținut, de nivel universitar, a fost furnizat de Imperial College din Londra. Mai târziu în cursul acestui an, fundația va lansa, de asemenea, un program care oferă stagii în cadrul organizațiilor sale fondatoare, pentru a sprijini tinerii să își dezvolte capacitățile în materie de antreprenoriat și inovare.

Fundația EIT a fost înființată de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) în 2010, ca organizație independentă cu scop filantropic. A fost prima fundație creată de un organism al UE, sub forma unui grup de organizații și societăți cu scopuri similare dedicat promovării unei culturi a inovării și a spiritului antreprenorial în Europa. Scopul său este acela de a completa și a spori impactul EIT, prin reunirea unora dintre cele mai strălucite minți ale Europei în cadrul programelor pentru tinere talente și al altor inițiative similare.

Fundația EIT a fost înființată de zece societăți de top: Agfa Gevaert, Akzo Nobel, Alcatel-Lucent, BNP Paribas, Ernst & Young, Google, Intel Labs Europe, MOL, Solvay și Institutul Vodafone pentru Societate și Comunicații.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button