Life&StyleMedia

PRO TV promite un program special de Crăciun și Revelion

După ce ai urmărit deja Singur acasă 1 și 2 la PRO TV, știi sigur că vine Crăciunul! Iar zilele care urmează sunt, la fel ca în fiecare an, pline de zâmbete, voie bună, fapte bune, planuri pentru viitor, cadouri și mult timp petrecut alături de cei dragi. PRO TV a pregătit pentru sărbătorile de iarnă un program special, gândit pentru întreaga familie!

Ce înseamnă un miracol? Poate fi un semn venit de departe, un mesaj greu de înțeles, un freamăt de speranță, un zâmbet sincer sau un simplu sărut! De Crăciun, trăiește miracolul de a fi alături de cei dragi.

Sâmbătă, 23 decembrie, de la ora 14:00, Andra colindă toți românii chiar înainte de Crăciun, în concertul Andra for Hope, organizat în sprijinul Fundației Hope and Homes for Children. Cele mai îndrăgite colinde românești și internaționale vor fi interpretate de artistă, care va chema pe scenă invitați speciali, printre care Andi Moisescu și Andreea Esca!

Despre emoția pe care a simțit-o pe scenă și la concert, Andra a declarat: “Port de mult timp cu mine gândul de a cânta în beneficiul familiilor care nu au ce pune pe masă, iar Crăciunul mi s-a părut cea mai bună ocazie. E o sărbătoare a copiilor, o perioadă în care ei trebuie să se simtă iubiți, să nu aibă nicio grijă. Faptul că am cântat pentru asta pe scena Ateneului Român a fost pentru mine o onoare și le mulțumesc invitaților mei și celor care au cumpărat bilete și au făcut astfel o donație pentru a salva familii în situații disperate. Sper că cei care urmăresc concertul să simtă emoția pe care eu am simțit-o pe scenă. Fiecare cântec a fost ca o rugăciune!“.

Programul pregătit de PRO TV pentru Crăciun este încărcat cu aventura, magia, spiritul, acțiunea și îndemnul de a-ți petrece timpul alături de familie și prieteni: Miracolul de pe strada 34 (sâmbătă, 16:45), Singur acasă 3 (sâmbătă, 20:30), Greu de ucis 3 (sâmbătă, 22:30), Familia Crood (duminică, 10:00), Hugo (duminică, 16:30), Las Fierbinți (episod special duminică, 20:30), Fort Boyard (duminică, 22:45), Epoca de gheață 4: Continente în derivă (luni, 11:00), Pinguinii domnului Popper (luni, 16:00), Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron (luni, 20:30).

În weekendul dintre ani, filmul îţi deschide noi universuri!

Ce ai de făcut în vacanța de Revelion? Poți fi un erou, ca în vremurile mitice (Legenda lui Hercule, 30 decembrie, 20:30), rebel ca în visuri fierbinți (Las Fierbinți, 31 decembrie, 20:30) și captivul unui moș nebun (Fort Boyard, duminică, 22:15), apoi poți fi Furios și iute 6 (1 ianuarie, 20:30), tatuat pe nevrute (Marea mahmureală 2, 1 ianuarie, 22:45), spion din întâmplare (Spioana, 2 ianuarie, 20:30) și călător în lumi virtuale (Transcendence: Viață după moarte, 2 ianuarie, 22:45).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button