GadgetTrends

“Power to the music” cu Sony EXTRA BASS

A trecut ceva vreme de când nu am mai avut un gadget de care să mă bucur cu adevărat. Cu toate că, anul acesta, mi-au trecut prin mâini câteva noutăți interesante, eu m-am oprit la ceva aparte. De ce aparte? Pentru că mie mi-a plăcut la nebunie acest gadget lansat de Sony. Unde mai pui că Sony EXTRA BASS dispune de o baterie care ține petrecerea în priză până la 24 de ore. Cool, nu?

Pe scurt, este vorba de Sony EXTRA BASS SRS-XB4, o boxă echipată cu lumini disco care se aprind și se sting în ritmul muzicii. Eu am folosit-o la maximum în două tripuri, dar vreau să vă spun că pentru o petrecere pe plajă sau pentru orice alt tip de party, Sony EXTRA BASS wireless este un accesoriul ideal. Este perfectă pentru o seară romantică la cabană, dar soundul său se potrivește și pentru iubitorii de muzică electronică.

De ce spun asta? Păi e simplu: cu un simplu click pe butonul LIVE SOUND puteți auzi muzica într-un mod cu totul inedit. Dacă vă întrebați despre ce este vorba și cum funcționează modul LIVE SOUND, vă spun doar atât: difuzoarele boxei SRS-XB41 sunt proiectate cu atenție pentru a oferi o experiență tridimensională autentică. Liniile albastre scot în evidență modul în care difuzoarele înclinate, cu tehnologie DSP nouă, transmit muzica către o zonă mai largă, creând o vibrație de festival oriunde v-ați afla.

Pentru ca distracția să fie la ea acasă, SRS-XB41 are lumini multicolore care se aprind intermitent și se sincronizează cu ritmul, incluzând noile lumini de linie și un stroboscop care luminează intermitent. Totodată, cu Wireless Party Chain puteți să conectați până la 100 de boxe wireless2 cu tehnologia BLUETOOTH, iar muzica și luminile se vor sincroniza, astfel încât toată lumea să danseze pe același ritm. Noi nu am avut decât 4 boxe, iar sincronizarea a fost perfectă.

Designul este simpluț, iar mânerul boxei vă permite să o țineți mai bine. Am aflat că puteți atinge boxa în locuri diferite pentru a genera sunete diferite: o zgârietură, o bătaie, sau o talangă. Iar, ca să controlați volumul folosind forța: atingeți ușor pentru un sunet moale sau puternică pentru un sunet pe măsură.

În schimb, dacă nu vă plac luminile de discotecă, acestea pot fi dezactivate. Trebuie să mai știți că boxele pot fi poziționate orizontal sau vertical, iar portul USB permite chiar și încărcarea telefonului mobil.

O caracteristică rară este aceea că boxa SRS-XB41 este rezistentă la rugină. Da, la rugină. Astfel, pe lângă faptul că arată bine, puteți să o aruncați și în mare, fără a o avaria. În plus, sistemul a trecut testul căderii de la 1,22 m pe placaj cu grosimea de 5 cm conform MIL-STD 810 F Method 516.5-Shock.

Și, o altă surpriză. Având clasificarea IP67, boxa poate fi scufundată în apă iar, datorită materialului de înaltă calitate fabricat în Japonia, puteți chiar să o și spălați.

Unde mai pui că, puteți să luați boxa SRS-XB41 pe plajă, în pădure, în deșert sau oriunde doriți, fără ca aceasta să se oprească din cântat, indiferent cât de mult praf conține suprafața pe care o așezați.

Pentru a o folosi la 100%, nu ezitați să instalați aplicația Sony | Music Center. De aici puteți să selectați listele de redare preferate, să programați melodia următoare și chiar să schimbați modelul de lumini și modul de sunet. Iar dacă vreți și mai mult, vă recomand să descărcați aplicația Fiestable pentru a controla luminile și a adăuga efecte de DJ, totul cu doar câteva atingeri în aplicație.

PS. Pozele au fost făcute cu Motorola Moto G6!!!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button