Going OutLife&Style

Povestea nespusă a “Untold” a fost spusă!

Patru zile de poveste! Exact cum organizatorii UNTOLD au promis încă din primele comunicări. Patru zile care au transformat orașul Cluj Napoca într-un mușuroi al tineretului!

Înca din prima zi s-a simțit succesul pe care urma să-l înregistreze festivalul, cei peste 45.000 de participanți fiind pe placul celor doi artiști care au încins atmosfera la cote maxime, Dimitri Vegas & Like Mike. Aceștia au urcat pe scenă la miezul nopții, iar Like Mike a declarat că se simte ca la Tomorrowland.

În ziua a doua a festivalului, Cluj Arena a găzduit peste 55.000 de petrecăreți – în cea mai mare parte adolescenţi, care au asistat la spectacolul dat de celebrul DJ suedez, Avicii. Printre zecile de mii de pasionaţi de muzică house şi dance care au cântat împreună cu Avicii s-a numărat și Primarul Emil Boc care încă de la începutul anului s-a declarat fan Avicii.

Dovada este aici:

Apogeul festivalului a fost atins sâmbătă. Organizatorii au anunțat sold out, iar Armin van Buuren, cu lacrimi în ochi, a mulțumit celor 70.000 de participanți.

Armin Van Buuren: “Sunt foarte încântat că sunt aici. M-am întors în România, dar sunt prima dată în Cluj și nu-mi vine să cred că au venit atât de mulți oameni. E o nebunie și sunt foarte mulțumit că sunt aici, din nou.”

Armin a urcat pe scena principală Untold după alte două seri unice. Și-a început recitalul cu câteva cuvinte în română, “Bună seara, România! Ce faci?”

A mulțumit pentru atmosfera incendiară. Bonus – a mixat o oră în plus! “România, îți mulțumesc”, a încheiat acesta vizibil emoționat.

ARMIN a controlat întreaga instalație de sunet și lumini cu ajutorul unei brățări purtate pe mână pe toată durata spectacolului, iar seara s-a încheiat cu un impresionat foc de artificii.

untold1

Și ultima zi a festivalului a fost la fel de incendiară, Dj-ul francez David Guetta adunând pe scena celui  mai mare festival de muzică electro şi trance din estul Europei, Untold, nu mai puțin de 60.000 de oameni. Show-ul s-a încheiat cu celebra melodie Titanium şi cu un impresionant foc de artificii. „Mulţumesc România! Aveţi o ţară minunată. Îmi place foarte, foarte mult şi o să mă întorc!”, le-a spus David Guetta fanilor veniți la concert.

Înca de la primele ore ale dimineții, după ultimul concert, petrecăreții Untold din toate colțurile țării plecau spre casă. Autogara, gara și aeroportul au devenint un fel de after hour unde tinerii schimbau impresii. Toți erau mândrii de brățările Untold, acestea fiind purtate ca și accesoriu last trend.

Pe scenele festivalului UNTOLD au urcat și au scris o poveste de neuitat peste 150 de artiști internaționali și naționali, dintre care amintim: ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, Dj Premier, AronChupa, Foreign Beggars, Wilkinson, ANDYC, Tom Odell, John Digweed, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie, Duke Dumont, Michael Calfan, Lost Frequencies, Gentleman și Gramatik.

Primarul Clujului, Emil Boc  – Facebook

Ce pacat ca s-a terminat, ce frumos ca va continua!!!

La finalul acestui maraton al muzicii de top si al optimismului ma gandesc la clujeni, la turisti si la toti cei care au facut posibil acest eveniment unic in istoria Clujului.

Le multumesc in primul rand clujenilor pentru rabdare, intelegere si sustinere financiara (aproximativ 10% din bugetul festivalului). Paradoxal, cu ocazia Untold au fost mult mai putine sesizari legate de zgomot decat la Zilele Clujului sau la Zilele Culturale Maghiare. Dar asta nu inseamna ca nu sunt constient de nemultumirile minoritatii tacute care a fost suparata pe zgomot, restrictii de circulatie sau artificii la ore tarzii. Imi cer scuze pentru acest disconfort provocat si va multumesc sincer pentru intelegere. Va asigur ca toleranta dumneavoastra a fost apreciata de toata lumea.


De asemenea, dragi clujeni, doresc sa stiti ca acest festival a fost cel mai bun ambasador al Clujului din ultimii ani si, de ce nu, al Romaniei. Am avut cred o medie de aproximativ 50.000 – 60.000 de spectatori pe zi la festival. Cei mai multi din Romania, dar si foarte multi straini: din Japonia si Coreea de Sud pana in SUA si Canada, din Olanda si Polonia pana in Marea Britanie, Franta, Germania, Ungaria, Cehia, Spania , Mexic sau Brazilia! Toti vor pleca cu imaginea unui festival reusit, de tinuta internationala, cu artisti de top mondial, cu oameni primitori si cu o desfasurare impecabila intr-un cadru superb oferit de Cluj Arena, Sala Polivalenta si Parcul Mare. 
Comportamentul turistilor prezenti la Cluj poate fi si o lectie pentru fiecare dintre noi: niciun act de vandalism sau de distrugere a bunurilor publice: niciun scaun stricat la stadion, nicio banca distrusa in parc sau vreun spatiu de joaca devastat (cel putin asa este la ora la care scriu aceste randuri, imediat dupa David Guetta)!


Chiar daca e prea devreme sa tragem toate concluziile dupa Untold, nu pot sa nu mentionez cuvintele ce mi-au fost adresate azi de un pensionar in zona centrala a orasului: locuiesc langa stadion, nu prea am putut dormi, dar sunt atat de bucuros de bucuria nepotilor mei care sunt fericiti ca in orasul nostru are loc un asemenea eveniment cum rar poate fi intalnit in lume!! Da, putem fi mandri ca de azi Clujul este pe harta mondiala a spectacolelor de profil si milioane de oameni vor vorbi despre noi! Despre beneficiile economice pentru comunitatea noastra vom mai vorbi, dar cu siguranta milioane de euro au intrat in economia locala.


Nu pot sa inchei aceste randuri “la cald” fara sa amintesc ceea ce era aproape pe buzele tuturor la sfarsitul spectacolului lui David Guetta din aceasta ultima seara a festivalului: “CE pacat ca s-a terminat…”, dar putem spune deja: 


“CE FRUMOS Pentru Ca Va CONTINUA”!!!!

PS: Felicitari organizatorilor si multumiri speciale tuturor structurilor de ordine, siguranta publica, sanatate si transport pentru sustinerea si implicarea totala pentru reusita orasului nostru!!

Thetrends.ro va invita sa ne spuneti parerea voastra despre festival!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button