Going OutLife&StyleLuxury

Povestea “ANGELS’ Treasure” pleacă din pivnițele METAXA

Casa METAXA își deschide larg ușile pivnițelor pentru a ne dezvălui tainele unei băuturi unice în ce privește procesul de creație și măiestria cu care este obținută. Cu un mister bine păstrat în cramele distileriei aflat la baza creației sale, METAXA ANGELS’ Treasure vine ca un dar oferit tuturor iubitorilor de băuturi fine. Creată de Maestrul Metaxa Constantinos Raptis, ANGELS’ Treasure este o băutură de o concentrație intensă, cu un gust fin și o subtilitate a aromelor specifică stilului Casei METAXA.

Peste tot in lume, distilatele lăsate la maturat în butoaie interacționează cu mediul din jurul lor. Prin procesul de evaporare, apa și alcoolul pe care îl conțin se strecoară prin porii butoielor. În condiții de umiditate, în mod natural alcoolul se evaporă mai repede și mai usor decat apa, lăsand băutura aflată în procesul de maturare cu o concentrație mai mică de alcool. Evaporarea din timpul maturării se numeste „Angel’s share’ – Partea Îngerilor.

În pivnitele Casei METAXA din Attica, procesul de maturare decurge altfel. Povestea este unică, aproape magică. În Attica umiditatea este redusă iar temperaturile sunt moderate și stabile de-a lungul anului. Drept urmare, în mod surprinzator, Îngerii tratează distilatele într-un mod diferit.

Evaporand o cantitate mai mare de apă, Îngerii lasa în urmă un amestec mai concentrat și mai intens aromat. Licoarea rezultată are un conținut de alcool semnificativ mai mare față distilatele puse inițial în butoi. Astfel amestecul de vinuri Muscat și de distilate pretioase, selectate cu meticulozitate și lăsate la maturat timp de zeci de ani, se transforma intr-o băutură unică, diferită de oricare alta.

Lichidul de culoarea chihlimbarului este înnobilat de un parfum intens de coajă amară de portocale, fructe uscate, mirodenii, ciocolata, stejar, vanilie de Bourbon, gem de prune și imortele. Gustul este catifelat, mătăsos și complex iar notele de final sunt intense, cu un finish prelungit.

METAXA ANGELS' Treasure with Pierre Aulas and Costas Raptis

METAXA ANGELS’ Treasure.

Maestrul Metaxa, Constantinos Raptis, s-a lăsat inspirat de fenomenul ce are loc în cramele Casei din Attica. Un om cu un talent de excepție, care se află în spatele creațiilor Casei de aproape trei decenii, cunoște toate poveștile despre Îngeri, așa cum erau spuse de Maeștrii de dinaintea lui. Fascinat de povestea acestui fenomenului unic, si-a dorit să îl pună în valoare și să îl surprindă intr-o creatie. Ideea l-a cucerit din ce în ce mai mult pe măsură ce au trecut anii, până când, în cele din urmă, a creat METAXA ANGELS’ Treasure, aducând astfel la lumină secretul unui proces unic.

Obțin METAXA ANGELS’ Treasure dintr-un amestec de distilate învechite timp de câteva zeci de ani în mici butoaie de stejar Limousin, care sporesc fenomenul de evaporare a apei. Amestec distilatele maturate cu vinuri Muscat selectate, care provin exclusiv din insula Samos, iar apoi continui învechirea amestecului în butoaie mai mari de stejar în care fenomenul continuă să se producă, dar mai lent. Voi pune pe piață un singur lot limitat de METAXA ANGELS’ Treasure pe an”, a explicat Constantinos.

Atenția Maestrului rămane pe licoarea din butoaie mai degrabă decât „porția” ce s-a evaporat deja. Arome de mirodenii, nuci uscate și fructe predomină, toate îmbogățind această bautură ce poartă caracterul puternic, sofisticat al distilatelor învechite.

METAXA ANGELS’ Treasure capătă o identitate mai puternică decât dacă ar fi fost maturată în orice alt loc din lume”, afirmă Constantinos.

Costas Raptis & Pierre Aulas - The Creative Encounter (2)

O invitație creativă de interpretare a unei Comori

Pe punctul de a dezvălui METAXA ANGELS’ Treasure, Maestrul Metaxa a impărtășit unui prieten inspirația sa. Un om care îi completează talentul, expertul olfactiv Pierre Aulas, cunoscut pentru crearea unor parfumuri fine pentru prestigioase mărci de lux din lume.

Deschizându-i lui Pierre ușile pivniței, Constantinos a creat cadrul pentru un dialog artistic. Această întâlnire s-a dovedit a fi o interacțiune creativă cu un rezultat spectaculos.

Constantinos și-a îmbinat maiestria cu excepționalul savoir-faire al lui Pierre, reușind să interpreteze senzorial tainele pivniței.

O prețioasă revedere

Pierre a fost fascinat când Constantinos i-a dezvăluit lumea sa, cea din spatele ușilor încărcate de istorie ale cramelor. Simțea mirosul de lemn, un ușor miros pământos, însă mult mai delicat decât se aștepta.

În alte astfel de locuri, mirosul de alcool este foarte puternic și resimți un impact olfactiv imediat ce intri. Însă în pivnițele Metaxa, atmosfera este mult mai uscată, iar toate aromele sunt mai discrete, mai blânde.” Pierre a înțeles ce au făcut Îngerii în tot acest timp, cum METAXA ANGELS’ Treasure putea fi obținută doar în aceste condiții particulare.

Constantinos i-a încredințat lui Pierre câteva dintre secretele sale și fiecare dintre ei și-au pus la treabă talentul și expertiza. Pentru Pierre, degustarea a reprezentat o experiență ce i-a depășit așteptările. “Aromele rămase în urma Îngerilor erau mai intense, mai concentrate, definind o licoare complexă, interesantă, al carei gust a explodat  pe cerul gurii, creând un buchet aromatic deosebit”, afirmă acesta. Amestecul ANGELS’ Treasure este sofisticat și păstrează un echilibru perfect iar acest lucru, la fel ca în cazul unui parfum foarte bun, este semnul excelenței.

METAXA ANGELS' Treasure & Pierre Aulas (4)

Interpretarea unui mit

Cât de mult se aseamănă un blend rar cu un parfum?

Există multe asemănări între băuturile fine și parfumuri,” afirmă Pierre. “Totul stă în micile detalii care creează o amintire puternică, de durată. Vorbesc aici despre aromele cheie, care dirijează simfonia dedicată simțurilor, o experiență senzorială completă, care merge mai departe de primul rezultat senzorial creat..

Înțelegând asemănările care există între măiestria realizării unei băuturi și alchimia necesară producerii unui parfum, Costas l-a invitat pe Pierre să identifice și să aprofundeze notele delicate ale creației sale.

 Ceea ce am și făcut”, spune Pierre, “pentru a simți notele aromatice METAXA ANGELS’ Treasure, am făcut exact ceea ce fac și cu parfumurile. Am închis ochii, mi-am eliberat simțurile și apoi, treptat, am descoperit elementele cheie. Au fost atât de multe de descoperit în amestecul ANGELS Treasure. Prima impresie lăsată a fost cea a unei bogății armonioase dată de un buchet de arome foarte echillibrat. Am descoperit arome fructate cu note de prune și pere confiate, note florale cu accente de violete completate cu arome de cuișoare, scorțișoară și nucșoară. Gustul are ușoare note de lemn dulce, nuci și vanilie înmiresmată».

METAXA ANGELS' Treasure with Pierre Aulas and Costas Raptis

Din toata această simfonie de arome, Pierre a selectat trei note care au ieșit în evidență.

Sofisticata Vanilie de Bourbon, cu texturi de ambră si care te duce parcă cu gândul la caramel. Apoi aroma de gem de prune, dulce și densă.

„Aroma incontestabilă de prune confiate face ca această băutură să fie si mai savuroasă și mai interesantă. Această îmbinare de note florale și fructate este ceea ce am remarcat atunci când m-am lăsat purtat de simțuri” afirmă el.

În final, Imortela, o mireasmă cu note de nuci, condimente precum scorțișoara și nucșoara, tutun, miere și lemn dulce. Imortela este o floare ce creste in zonele mediteraneeane, al cărei nume botanic (Helichrysum) înseamnă Soare Auriu, fiind floarea pe care Zeul Apollo a purtat-o în jurul capului ca semn al nemuririi sale.

Este o aromă foarte interesantă,  pentru că are o notă misterioasă, întunecată” remarcă Pierre. «Are o anumită masculinitate, în contrast și în același timp potențată de dulceața prunelor și de vanilia blândă generoasă, hipnotică și voluptuoasă.”

Odata cu dezvăluirea făcută lui Pierre, Maestrul Metaxa a știut că noua sa creație METAXA ANGELS’ Treasure este gata sa fie prezentată lumii întregi. O comoară a Îngerilor, oferită cu grație tuturor iubitorilor de băuturi fine.

O Comoară premiată

METAXA ANGELS’ Treasure are un decantor pe măsura calităților sale, realizat cu atenție la detalii, cu linii ce amintesc de arcuirile aripilor de îngeri, încoronat cu un dop ce simbolizează o picătură din licoarea prețioasă.

Designul elegant a avut deja parte de aprecieri, asemenea băuturii complexe pe care o găzduiește. Comoara acesta atât de unică și excepțională, o dată prezentată lumii, a fost distinsă în scurt timp cu premii importante din lumea internațională a băuturilor premium.

*International Spirits Challenge, Medalia de Bronz la Degustare

*International Wine & Spirit Competition (IWSC), Medalia de Bronz la Degustare

*Spirits Business Master, Medalia de Argint pentru Design

*Pentawards, Medalia de Bronz pentru Design

METAXA ANGELS' Treasure - Bottle Angled - Brown Background

 METAXA ANGELS’ Treasure

  • Aspect: culoare de chihlimbar intens, cu reflexii arămii.
  • Buchet de arome: Intensitate aromatică excelentă, cu un parfum pronunțat, dulceag. Arome de coajă amară de portocală, fructe uscate, prune și caise. Note de mirodenii dulci, scorțișoară, nucșoară, cuișoare, ciocolată, stejar, praline, vanilie de Bourbon, gem de prune și imortelă.
  • Gust: Catifelat, mătăsos, plăcut și complex. Note de citrice, în special portocale amare, amestec de diferite soiuri de ardei, ciocolată amară, tutun și lemn de stejar.
  • Final: Intens, complex și prelung, cu o prezență aproape palpabilă de portocale amărui și condimente dulci.
  • ABV: 41°

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button