FashionHome & DecoTrends

Joaca de-a designul: cum să modelezi tabla cutată

Devenim din ce în ce mai preocupați de calitatea vieții, iar în ultimii ani ne îndreptatăm atenția și înspre modul în care sunt gândite spațiile în care ne petrecem cea mai mare parte a timpului – acasă și la locul de muncă. Am urmărit o serie de evenimente în care spațiul era modificat în totalitate față de cum îl știam inițial, iar impactul a fost pozitiv. Așa că, această modelare a designului nu face altceva decât să ne confere o stare de … mai bine.

Anul acesta am trecut, ca de obicei, și prin grădina Festivalului Romanian Design Week, iar unul din evenimentele care m-au impresionat și care mi-au atras atenția a fost cel în care o hală oarecare a fost transformată cu ajutorul tablei cutate. Cei de la Bilka au dovedit, astfel, că tabla cutată poate deveni artă în mâinile experților, iar evenimentul a avut un succes pe măsură.

Chiar dacă tabla cutată T45 de la BILKA – produs din tablă din oțel, zincată pe ambele părți și protejată cu poliester – se folosește, în special, la realizarea acoperișurilor cu pantă mică și în cadrul planșeelor intermediare, poate, totodată, să fie soluția ideală și economică pentru construirea și reabilitarea spațiilor cu destinație: depozite, centre comerciale, unități de producție, ferme agricole, silozuri, grajduri, centre sportive, săli de sport etc.

Ce nu mă gândisem eu, dar au făcut-o alții, este rolul care i-a fost atribuit aici… cel de modelare a designului interior. Dar uite că am regăsit printre propuneri și proiectul de reconversie a unei fabrici de băuturi alcoolice în birouri.  Aceasta a fost teoria de la care a plecat conceptul gândit de arhitecții biroului de arhitectură Internio + – BIGNESS (the problem of large) al lui Rem Koolhas pentru acest spațiu.

Teoria susține că asfel de clădiri mari își întorc atenția din exterior spre interior, unde nimic nu rămâne prea mare atâta timp cât este adus la scara la care îi devine folositor utilizatorului. Internio a propus înlocuirea anvelopei cu tablă cutată simplă și a divizat spațiul interior atât pe înălțime, cât și în plan, astfel încât toate funcțiunile necesare Baustark să fie prezente și coerente.

Asemeni unei table de joc în trei dimensiuni, spațiul s-a umplut cu plăci, paralelipipede și articulațiile dintre ele, punctate cu elemente ludice precum toboganul, hamacele și funiile.

În paralel, o altă hală a fost decorată cu tablă cutată, iar locul s-a transformat peste noapte într-un spațiu de expoziție în care au fost expuse mai multe modele.

După cum spuneam, designeul interior este un trend care prinde aripi pe zi ce trece, iar materialele folosite sunt din cele mai diverse. Las pozele să spună mai mult, iar dacă v-ați decis să schimbați ceva nu ezitatți să apelați la ajutorul arhitecților și designerilor.

Bine de știut:

  • BILKA produce tablă cutată în 25 variante coloristice mate și lucioase
  • Tabla cutată BILKA T45 este produsă cu o grosime nominală între 0,4 – 1 mm, în funcție de cerințele construcției
  • Lungimea standard a modulelor este cuprinsă între 0,500 m și 13,5 m. Executarea modulelor cu lungimi diferite de cele standard se va face după consultarea prealabilă a specialistului tehnic BILKA

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button