BusinessMarketing & Advertising

GMP PR va coordona comunicarea pentru Avon

GMP PR va coordona comunicarea pentru Avon, după ce agenția a câștigat pitch-ul organizat de companie pentru alegerea noii agenții de PR. GMP PR va oferi servicii de consumer PR, social media și BTL pentru producătorul de cosmetice, parfumuri, haine, accesorii și bijuterii care se poziționează prin sloganul „schimbă lumea prin frumusețe”.

Avon este un brand pe care ni-l doream foarte mult în portofoliul agenției. Am urmărit mereu cu admirație proiectele lor și campaniile lor de CSR. Brandul Avon este o oportunitate pentru o agenție de PR de a-și folosi la maximum strategia și creativitatea, fiindcă femeia de azi este mult mai sofisticată și pretențioasă în relația cu brandurile de beauty”, a spus Ioana Mănoiu, Managing Partner GMP PR.

Primul proiect al echipei GMP PR & Avon a avut loc deja la finalul lunii aprilie – evenimentul „Digital Divas by Avon, unde invitatul special al brandului a fost Rodica Paléologue, celebrul manechin senior de la Paris, care a cucerit lumea modei la 60 de ani.

„Am apreciat faptul că la baza oricărei propuneri creative stau pragmatismul şi cifrele. Au venit cu o abordare proaspătă pentru AVON şi pornesc mereu de la nevoile reale ale româncelor. Se ambiţionează să găsească indicatori de măsurare valizi acolo unde aparent doar creativitatea câştigă.

Lucrează  integrat, nu există o separare între PR şi Social media când vine vorba de amplificarea acţiunilor şi evenimentelor offline şi cel mai important, ne dovedesc că „Earned Media” nu e doar un concept găsit la un moment dat în manuale, ci un must al oricărui proiect”, a spus Alexandra Maier, PR Manager Avon Cosmetics România.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button