TravelTrends

Drepturile pasagerilor. Cu pisica, dihorul domestic sau câinele în avion

Când călătoriţi într-o ţară din Uniunea Europeană (UE), este important să ştiţi dacă aveţi voie să transportaţi bagaje şi dacă există limite maxime pentru anumite produse.

Transportul animalelor

animals-cats-kittens-paws-water-2541612-2560x1600__605Ca cetăţean al UE, puteţi călători cu pisica, dihorul domestic sau câinele, atât timp cât acesta are un paşaport european pentru animale de companie. Documentul poate fi emis de orice medic veterinar şi trebuie să ateste că animalul a fost vaccinat împotriva rabiei.

Dacă transportaţi un animal de companie în Finlanda, Irlanda, Malta sau Regatul Unit, acesta trebuie tratat împotriva teniei Echinococcus. Tratamentul trebuie:

  • să fi fost aplicat de către un medic veterinar cu 24 până la 120 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Finlandei, Irlandei, Maltei sau Regatului Unit
  • să fie certificat de către medicul veterinar respectiv, în secţiunea corespunzătoare a paşaportului.

Transportul produselor de origine animală

Nu există restricţii privind transportul produselor de origine animală în cazul în care călătoriţi în interiorul UE, având în vedere că toate statele membre ale Uniunii trebuie să respecte norme veterinare foarte stricte. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul în care călătoriţi din Andorra, Elveţia, Liechtenstein, Norvegia şi San Marino.

Milk CartonDacă intraţi pe teritoriul UE din ţări aflate în afara spaţiului comunitar, altele decât cele menţionate mai sus, nu puteţi transporta în bagaje carne sau produse lactate dacă acestea nu sunt însoţite de documente veterinare oficiale.

Totuşi, vi se permite să transportaţi lapte praf şi alimente pentru copii, precum şi alimente necesare din motive medicale – însă trebuie respectate anumite condiţii. De asemenea, puteţi transporta şi alte produse de origine animală pentru consum propriu, în cantităţi limitate – de exemplu produse din pescuit, melci şi miere.

Alcool şi tutun

Când călătoriţi dintr-o ţară UE în alta, puteţi transporta produse din tutun sau alcool pentru uz personal, dar nu le puteţi comercializa.

Potrivit legislaţiei UE, nu trebuie să dovediţi că bunurile sunt pentru uz personal, dacă transportaţi mai puţin de:

  • 800 de ţigarete
  • alcool_generatia Y400 de ţigări de foi
  • 200 de trabucuri
  • 1 kg de tutun
  • 10 litri de băuturi spirtoase
  • 20 litri de vin alcoolizat
  • 90 de litri de vin (din care cel mult 60 de litri de vin spumos)
  • 110 litri de bere.

Numerar

Dacă doriţi să călătoriţi dintr-o ţară UE în alta, având asupra dumneavoastră 10.000 de euro sau mai mult, în numerar sau echivalentul într-o altă monedă, trebuie să verificaţi pe lângă autorităţile vamale din fiecare ţară pe care o tranzitaţi dacă trebuie să declaraţi suma respectivă.

Sursa: http://europa.eu/youreurope/citizens/travel/passenger-rights/index_ro.htm

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button