În România, obezitatea afectează peste 20% dintre persoanele cu vârsta peste 18 ani, conform ultimului studiu realizat de Asociaţia Română pentru Studiul Obezităţii. Ce se petrece la nivel celular atunci când ne îngrăşăm? Răspunsul îl oferă Nutriția Ortomoleculară prin Dr. Horaţiu Albu, preşedintele Societăţii de Medicină Ortomoleculară din România, care ne explică şi preceptele acestei ramuri ale ştiinţelor medicale precum şi cum o putem aplica în strategia de eliminare a excesului ponderal.
Disfuncţia celulei – Cauza obezităţii
Majoritatea celor care se angrenează în diete de slăbire revin în scurt timp la greutatea anterioară sau la una chiar mai mare. Astfel de programe de slăbire se bazează exclusiv pe numărul de calorii, deşi metabolismul diferă, nu doar de la o persoană la alta, dar chiar şi pentru acelaşi individ care necesita un număr diferit de calorii pentru nevoile sale, în funcţie şi de starea de sănătate.
„Principiile pe care se bazează medicina şi nutriţia ortomoleculară spun că oricare celulă, ţesut sau sistem tisular are nevoie pe lângă energie şi de anumite concentraţii de micronutrienţi specifici. Celulele, atunci când nu beneficiază de nutrienţii specifici în concentraţiile indicate, consumă energie aberant, produc în exces şi nu neutralizează radicalii liberi, nu mai elimină reziduurile, îmbătrânesc şi mor mai repede, cerând să fie înlocuite mai rapid”, explică dr. Albu.
La persoanele obeze sau cu tendinţe de îngrăşare se pot observa doua disfuncţionalităţi principale la nivel de apetit şi de metabolism. Pe scurt există o tendinţă de a mânca constant în exces, şi în mod normal aceste calorii nu se pot consuma, motiv pentru care celulele încep să stocheze energia în exces şi să funcţioneze defectuos. Acesta tendinţa de a mânca mai mult lucru se datorează stresului – care induce tulburări în comportamentul alimentar, toxinelor din mediul extern – şi mai ales xeno-estrogenilor dar şi microbiotei şi condiţiilor patogene de mediu care supraîncarcă sistemele de apărare naturale ale organismului, care şi acestea – la rândul lor – depind de anumiţi nutrienţi, de calitatea acestora şi de aportul lor constant în organism în cadrul unui regim alimentar echilibrat pentru a funcţiona corect.
O dietă bazată pe Nutriţia Ortomoleculară ia în calcul mai mulţi parametri, în principal cauzele care au dus la disfuncțiile celulare și care au afectat mecanismele apetitului şi metabolismului cum ar fi: obiceiurile alimentare ale pacientului şi ale familiei, încărcătura ereditară, stilul de viaţă (stresul atât fizic cât şi psihic şi impactul pe care îl are asupra comportamentului alimentar) şi mai ales istoricul şi simptomele apărute până în acel moment.
Un regim alimentar de Nutriţie Ortomoleculară are două componente mari: regimul alimentar selectiv (cu alimentele împărţite în trei mari categorii: strict interzise, obligatorii şi de completare) și suplimentarea micronutriţională ortomoleculară, ce se face specific, pentru fiecare ţesut care trebuie susţinut.
„Atunci când este vorba de scădere în greutate, trebuie în primul rând stabilit dacă excesul ponderal a apărut în urma unei alimentaţii excesive sau este rezultatul unor anumite afecţiuni (metabolice, endocrine, psihiatrice etc.). Odată stabilite aceste aspecte, prin dietă, alimentaţie funcţională şi aport de micronutrienţi, se încearcă corectarea fiziologiei ţesuturilor incriminate. Astfel, pentru pacienţii la care greutatea acumulată se datorează unui dezechilibru între aportul alimentar şi consumul energetic, procesul de slăbire este rapid, iar rezultatele spectaculoase”, spune Dr. Albu, specialist în nutriţia ortomoleculară şi master în biologie moleculară.
În cazul în care nu trebuie lucrat numai la nivelul cantităţii de alimente ingerate deoarece pacientul de fapt nici nu mănâncă prea mult deci nu este vorba de o tendinţă la creştere în greutate ordinară, prin aport exagerat, lucrurile sunt uşor mai complicate! În aceste cazuri, se va folosi o succesiune de cicluri de diete de dezintoxicare care reprezintă adevărate POSTURI TERAPEUTICE – aşa cum este Kitul Dr. ALBU Selections® – cu alte cicluri, mai lungi de regim imuno-dietetic, normocaloric sau uşor hipocaloric dar întotdeauna cu excluderea glutenului şi proteinelor de lapte. La atingerea greutăţii ţintă se vor stabili de asemenea nişte reguli simple de alimentaţie, pentru a nu mai da frâu liber creşterii în greutate.
Kitul „5 zile -5%” – Program Bio-dietetic de Detoxifiere Dr. ALBU Selections
Kitul este constituit dintr-o selecţie de sucuri Rabenhorst, numărul 1 din Germania în producţia sucurilor organice funcţionale premium şi care îmbină proprietățile nutritive, detoxifiante, depurative și anti-aging extrem de fiziologice ale unor sucuri bio de cea mai înaltă calitate posibilă, cu acțiunea de scădere a masei corporale – bazată și pe arderea de țesut adipos – indusă de dietă hipocalorică corespunzătoare celor 5 zile.
„Acest program este eminamente nutrițional, de calitate bio și decurge fără pastile, pilule sau alte chimicale. Eu îl folosesc cu foarte mare eficiență și la persoanele supraponderale, în situația când doresc să le inițiez un regim hipocaloric de scădere în greutate sau pe parcursul unei astfel de diete, în perioadele de platou, pentru a forța reluarea pierderii de kilograme. Desigur că mai departe el trebuie susținut până la atingerea greutății țintă printr-un aport energetic alimentar mai mic decât consumul organismului în condițiile sale normale de viață”, explică dr. Horațiu Albu, preşedintele Societăţii de Medicină Ortomoleculară din România.
La utilizarea conformă cu indicațiile și regimul alimentar de pe cutie, în cele 5 zile de Program, se poate aduce un aport fito-micronutrițional de excepție în condițiile unei rații energetice de pană la 5000 Kcal (pană la 1000 Kcal/zi). Dacă se respectă și programul celor 5 mese propuse, foamea este aproape inexistentă. Fiecare zi de program are 5 mese (mic dejun, gustare de dimineaţa, prânz, gustare de după amiaza şi cină) care sunt construite din câte 150ml din sucul corespunzător zilei respective şi 2 tablete (gustările) sau 3 tablete (mesele principale) din 3 PAULY Pâine Crocantă Fără Gluten.
„Pentru a echilibra structura biochimică, este important să aducem un aport mare de vitamine, săruri minerale, fibre și aminoacizi, care sunt preponderente în legume și fructe. Sucurile Bio de la Haus Rabenhorst presate mecanic la rece din grâu verde încolţit, legume, ananas, sfeclă roşie şi morcov de grădină păstrează nealterată calitățile organoleptice (gust, miros, savoare, culoare) şi micronutriţionale (vitamine, oligoelemente, fitohormoni, aminoacizi, enzime, fermenţi şi alte substanţei nutriţional active) și ajută la reechilibrarea din punct de vedere micronutriţional a celulor și declanșarea procesului de slăbire”, adaugă dr. Albu.
Kitul Dr. ALBU Selections „5 zile -5%” se găsește în oferta promoțională cu reducere de 15% la prețul de 99 lei pe site-ul www.farmaciaortomoleculara.ro. Se mai poate cumpăra şi din unele farmacii şi magazinele naturiste. Este bine de utilizat măcar o dată pe lună, iar pentru o dietă de lungă durată se pot face o consultație nutriționala la dr. Horațiu Albu la unul dintre centrele medicale bucureştene unde poate fi găsit (Columna Medical Center sau Dacia Medical Center).
În esenţă, medicina ortomoleculară caută să echilibreze nutriţional organismul, pe cale orală, completând şi modificând concentraţiile de micronutrienţi esenţiali. Îndeplinind acest deziderat, ea face ca organismul să fie mai rezistent împotriva agenţilor nocivi interni şi externi, să funcţioneze mai bine şi să trăiască mai mult, deoarece fiecare dintre miliardele de celule care îl compun va avea un mediu de funcţionare mai bun, mai apropiat de cel pentru care a fost „programată” de natură! „Singurul mod dovedit ştiinţific pentru slăbire şi pentru un mai bun control al greutăţii este de a-ţi creşte gradul de sănătate”.