Business

Consilierul în dezvoltare profesională de la care au învăţat cei mai tari manageri din Fortune 500 revine la București

brian-tracyBrian Tracy, unul dintre cei mai cunoscuți consilieri în dezvoltare personală și profesională din lume, revine la București pe 27 martie cu un nou seminar, “Maximum Achievement”,  o conferință dedicată celor interesați să reușească în carieră și în viața personală, aplicând principiile pe care Brian Tracy le-a învățat în zeci de ani de consultanță oferită unora dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din Statele Unite, inclusiv CEO ai unor companii Fortune 500.

Conferința „Maximum Achievement” al lui Brian Tracy va avea loc la Willbrook Platinum Business and Convention Center, în data de 27 martie 2014, pe parcursul întregii zile. Brian Tracy va susține acest seminar și la Cluj, în 25 martie.

Participanții la seminarul de la București vor învăța care sunt cei mai importanţi 3 factori care ne influenţează viaţa şi cum pot fi folosiți în avantajul nostru; care este adevăratul motiv pentru care unele persoane şi companii au mai mult succes decât altele şi cum putem aplica acest lucru în propria activitate; dar și care e modul în care gândesc cei mai de succes oameni din lume, dedus din cele peste 35.000 de interviuri realizate de Brian Tracy în zeci de ani de activitate.

Seminarul „Maximum Achievement” a transformat viețile a mii de oameni din întreaga lume. Prezentat pentru prima dată în România, evenimentul este ocazie de a-l întâlni pe autorul celui mai bine vândut program de dezvoltare personală din lume, Psihologia succesului,  tradus în peste 20 de limbi.

success_failureExperiența lui Brian Tracy include atât principii de afaceri (valorile, misiunea și viziunea unei companii, independența financiară, descoperirea avantajelor competitive), cât și personale (tehnici de concentrare, metode de a debloca abilități înnăscute, precum creativitatea sau inovația). Născut într-o familie săracă, fără a fi înconjurat de modele de succes sau de lideri care să îl inspire, el a învins toate neajunsurile aduse de situația sa, a dezvoltat afaceri de succes în sectorul privat american, iar apoi a fondat un adevărat imperiu ca life coach și consultant business.

„Nu întâlnești un om ca Brian Tracy în fiecare zi; în Statele Unite, oamenii de afaceri care apelează la el plătesc sute sau chiar mii de euro pentru a beneficia de expertiza lui. Brian Tracy te poate învăța pas cu pas ce trebuie să faci pentru a avea succes în viața personală și în afaceri. Este o miză imensă, dar tocmai acesta e talentul lui Brian: știe cum să te ajute să vezi lucrurile într-o nouă lumină, cum să te ajute să îndeplinești țeluri mari pe baza unor principii simple, cu efecte rapide”, spune Lorand Soares Szasz, business coach și organizatorul evenimentului.

Brian Tracy a transmis învăţăturile lui despre dezvoltare personală şi profesională către peste 1.000 de companii și câtorva mii de manageri, care lucrează la unele dintre cele mai mari firme din America. Sistemul succesului dezvoltat de Brian Tracy pornește de la „numitor economic” prezent în patru zone critice ale vieții, se bazează pe o orientare continuă spre viitor și dezvoltă o metodă în șapte pași care garantează că anul viitor vei putea obține mai mult decât în anii anteriori.

„Adevărații lideri nu se nasc, ci se formează prin investiții continue în propria persoană. Totul pornește de la principii personale foarte clare, precum integritatea, înțelepciunea și tenacitatea, aplicate mai apoi în contexte de business. Trebuie să știi ce îți dorești și să ai un drum clar spre succes: iar ceea ce îmi doresc eu pentru 2014 este să îi întâlnesc pe participanții din România și să îi ajut să își atingă obiectivele personale și de business mai repede decât și-ar imagina că este posibil”, spune Brian Tracy.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button