România meaTravel

Ce faci atunci cand nu schiezi in Poiana Brasov?

Poiana Brasov este cu siguranta cea mai cunoscuta si cea mai cautata statiune din Romania pentru pasionatii de schi si snowboard. Asta, iarna, cand cei peste 10 km de domeniu schiabil sunt luati cu asalt de turisti din tara si din strainatate, pentru ca nimic nu poate fi mai relaxant decat o zi pe partie intr-un peisaj superb. Pe timpul verii, insa, partiile se transforma in poteci care strabat muntele in toata splendoarea lui. Dar care sunt celelalte posibilități de petrecere a timpului liber în stațiunea Poiana si ce atractii turistice mai sunt in zona?

Dupa doar cateva search-uri pe Google si am aflat pentru voi toti ca pasionatii de schi si snowboard, si nu numai ei, se pot bucura in Poiana Brasov si de alte activitati. Amplasat la poalele partiei de schi Bradul, in spatele complexului Capra Neagra, se afla un centru de agrement si divertisment care ofera un mediu placut pentru petrecerea timpului liber prin activitati sportive si recreative indoor.

Astfel, in timpul zilei, dar si seara va puteti relaxa la o partida de BOWLING cu prietenii, clubul de aici fiind echipat cu opt piste profesionale. Tot aici gasiti si mese de BILIARD, dar si o de JOCURI – electronice, minibowling, minibachet, minifotbal, minihochey, minicurling, airhockey, dar si simulatoare.

Si asta nu e tot. Pentru senzatii tari exista si o SALA DE ESCALADA cu o suprafata de 250 mp avand pereți de escalada pentru trei tipuri de dificultate si o capacitatea de zece persoane simultan. Cei pasionati de MINIGOLF au la dispozitie in cadrul complexului o sala cu noua module si o capacitatea de maxim 50 persoane.

In plus, complexul pune la dispozitia celor interesati o sala multifuncțională cu o capacitate de 240 persoane, cu posibilitate de extindere pana la 700 de persoane, in functie de aranjamentul ei, un spatiu Expozitional de 345 mp situat la etajul I al Centrului si un spatiu de recreere cu bar situat la parterul Centrului.

Pentru cei vor sa se plimbe in natura, in zona, pot vizita Biserica ortodoxa de lemn cu hramul “Sf. Ioan” care a fost ridicata intre 1997-1999 si este construita in stil maramuresean, cu turnul-clopotnita deasupra pridvorului si chilii la subsol. Trebuie sa stiti ca este singura biserica a statiunii Poiana Brasov si arata pitoresc.

In aceasta zona se regaseste si Coltii Corbului Mare (Stejerisul Mare), o arie protejata de interes national situata in N-V Masivului Postavaru, in partea S-V a municipiului Brasov. Rezervatia naturala de peste 16 ha poate a fie o destinatie de vis pentru pasionatii de drumetii in natura.

Nu departe, la doar 3 km de Rasnov, pe drumul ce leaga orasul de Poiana Brasov, se afla Pestera Valea Cetatii. Aceasta are o lungime totala de aproximativ 958 m si este ideala pentru cautatorii de aventura. Chiar daca accesul se face putin mai anevoios, insa odata ce veti intra in ea, va veti putea bucura de toata splendoarea naturii nevazute de la suprafata.

 

Iar daca daca doriti sa faceti o drumetie usoara si revigoranta intre Brasov si Poiana Brasov, va recomandam traseul de pe Drumul Vechi. La un capat sunt Pietrele lui Solomon, o zona de o deosebita frumusete naturala, cu raul Valea cu Apa ce creeaza mici cascade si intregul chei care este numai potrivit pentru un picnic scurt.

La celalalt capat al Drumului Vechi este Poiana Mica, iar doi pasi mai departe, Poiana Brasov. Speram ca v-am convins ca Poiana Brasov este locul ideal atat vara cat si iarna, atat pentru pasionatii de schi, cat si pentru cei carora le plac drumetiile, iar daca aveti nevoie si de alte sfaturi, asteptam intrebarile voastre!

Bine de stiut!

Poiana Brasov se afla la o altitudine de 1.020 m la baza Masivului Postavarul. Accesul cu automobilul se face din orasul Brasov sau cu autobuzul din Livada Postei, pe o distanta de 12km.

In statiune, locurile de cazare sunt distribuite in hoteluri si pensiuni, cu grad de clasificare de 2, 3 si 4 stele. Statiunea beneficiaza de o baza complexa pentru practicarea sporturilor de iarna: partii, instalatii de transport pe cablu (teleschiuri, telecabine si telegondola).

Astazi, in Poiana Brasov exista 9 partii si 7 instalatii de transport pe cablu. In statiune mai gasiti centre de inchiriat echipamente pentru sporturile de iarna, biciclete, scutere si alte mijloace de transport, folosite pentru agrement.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button