Going OutLife&Style

Bucureşti 555: Fântânile arteziene din București dansează pe muzică după ce au fost tehnologizate

Fantani-arteziene-BucurestiCu ocazia aniversării a 555 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului, Primăria Municipiului București şi Apa Nova București, invită bucureștenii Vineri, 19 septembrie 2014, începând cu ora 19:00, să participe la inaugurarea primei etape a proiectului „Fântâni Arteziene Bucureşti”.

Demarate în luna mai a acestui an, lucrările de reabilitare și modernizare au vizat un număr de 22 de fântâni situate pe două tronsoane: Tronson 1: Piaţa Unirii (5 fântâni) şi Tronson 2: Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei/Palatul Parlamentului (17 fântâni). Lucrările au constat în înlocuirea şi modernizarea/automatizarea totală a instalaţiilor de apă ale fântânilor, reabilitarea/înlocuirea părţilor ornamentale ale acestora, montarea instalaţiilor de lumini, sunet şi a senzorilor.

Toate fântânile vor fi controlate de la distanţă, folosindu-se sistemul Scada. Muzica, jetul de apă şi culorile vor fi de asemenea controlate de la distanţă.

Sistemul de iluminare al fântânilor este unul versatil, acţionat şi controlat cu ajutorul unui soft, ce poate reda aproape toate culorile din spectrul ROGVAIV. Tot prin intermediul acestui soft, fântânile arteziene pot fi programate astfel încât jocul jeturilor de apă şi al luminilor să fie corelat cu orice piesă muzicală.

O altă noutate adusă de acest proiect este denumirea fântânilor reabilitate până la acest moment: Tronsonul 1 – cu nume simbolice inspirate de istoria orașului, iar Tronsonul 2 – Anotimpurile anului.

  • Tronson 1 – Piaţa Unirii – format din 5 fântâni vor purta numele:

Fântâna – A.I. Cuza

Fântâna – Grigore I. Ghica

Fântâna Centrală – Fântâna lui Bucur

Fântâna – Emilian Pache Protopopescu

Fântâna – Constantin Brâncoveanu

  • Tronsonul 2 – Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei/Palatul Parlamentului – format din 17 fântâni ce se vor grupa astfel:

Fântânile Iernii – 4 fântâni

Fântânile Toamnei – 4 fântâni

Fântânile Verii – 4 fântâni

Fântânile Primăverii – 4 fântâni

Fântână aniversară “Vlad Ţepeş – Bucureşti 555”

Participanţii la eveniment vor primi din partea organizatorilor o broşură informativă despre istoria Bucureştiului şi a personalităţilor marcante ce şi-au pus amprenta asupra capitalei, o dată cu trecerea timpului.

Investiția pentru lucrările de reabilitare/modernizare și extindere a fântânilor din zona Unirii este integral suportată de Apa Nova București.

Evenimentul este susţinut printr-un spectacol live multimedia de către Zoli Toth Project, în cadrul proiectului «Bach in showbiz », pe teme de muzică clasică, pop, rock, jazz şi folclor românesc, propuse de compozitorul Adrian Enescu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button