Televizorul DIAMANT revine pe piață! Televizorul DIAMANT revine pe piață!
Celebrul televizor utilizat înainte de anii `90 va ajunge din nou în casele românilor. La trei decenii de când nu se mai comercializează, televizorul... Televizorul DIAMANT revine pe piață!

Celebrul televizor utilizat înainte de anii `90 va ajunge din nou în casele românilor. La trei decenii de când nu se mai comercializează, televizorul DIAMANT revine pe piață. Acesta este relansat sub umbrela HORIZON, brandul companiei Network One Distribution (NOD).

Fabricat de Întreprinderea Electronica din București, începând cu 1961, televizorul DIAMANT era nelipsit din casele românilor în perioada comunistă. Televizorul generației cu cheia la gât era alb-negru, cu tub catodic, mare cât o ladă de zestre și costa cam cât trei salarii medii, cu posibilitatea de a fi plătit în rate. A fost pentru mulți dintre români primul televizor la care s-au uitat vreodată.

NOSTALGIA COPILĂRIEI, ÎN IMAGINI HD ȘI FULL HD

NOD vine cu o inițiativă pe cât de nostalgică, pe atât de îndrăzneață. Compania a decis relansarea DIAMANT și adoptarea acestuia ca brand conex HORIZON. Noua linie de televizoare DIAMANT (powered by HORIZON) reinventează modelul prăfuit și vechi de acum mai bine de 30 de ani, altădată atât de apreciat.

Înregistrarea mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) s-a finalizat în anul 2018, iar primele modele DIAMANT și-au făcut deja loc în piață încă de la sfârșitul lunii martie 2019. Televizoarele sunt asamblate în UE, Turcia și Republica Populară Chineză și vin cu un design actualizat, la curent cu tendințele și cu nevoile consumatorilor. Noile modele disponibile au diagonale între 22” şi 43” și rezoluții HD, respectiv Full HD.

CÂND AMINTIRILE ALB NEGRU PRIND CULOARE

Televizoarele DIAMANT se adresează persoanelor care caută produse de calitate la prețuri accesibile, oferind culori vibrante și o claritate a imaginii la nivel superior, cu alte cuvinte exact tehnologia de care au nevoie.

“Urmărim trendurile în tehnologie, dar ne reinventăm de fiecare dată. Am readus la viață una dintre primele game de televizoare românești – DIAMANT, pentru că știm că lucrurile cu adevărat puternice sunt cele care rezistă în fața timpului și devin mai bune odată cu trecerea lui. Acum, ca și atunci, ducem simplitatea la un alt nivel – prin funcții precum HDMI, USB Player, CI+, dar păstrăm accesibilitatea în ceea ce privește prețul”, a declarat Cristian Postolachi, BDM Mobile & Consumer Electronics | Private Label NOD.

Primul obiectiv pe termen lung este atingerea unei cote de piață reprezentative de 10% în categoria sa, respectiv vânzări în valoare de 15 milioane de euro în primul an. După consolidarea în plan național, DIAMANT are în vedere pătrunderea în plan regional, ca și brand European, în țări precum Ungaria, Bulgaria, Polonia, Grecia și Moldova.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.