Chef Florin Dumitrescu, curs de gătit alături de câștigătorul aplicației Chefi la cuțite Chef Florin Dumitrescu, curs de gătit alături de câștigătorul aplicației Chefi la cuțite
Chiar înainte de a începe filmările pentru un nou sezon al celui mai iubit show culinar, chef Florin Dumitrescu i-a dezvăluit secrete de bază... Chef Florin Dumitrescu, curs de gătit alături de câștigătorul aplicației Chefi la cuțite

Chiar înainte de a începe filmările pentru un nou sezon al celui mai iubit show culinar, chef Florin Dumitrescu i-a dezvăluit secrete de bază ale bucătăriei Cristinei Stamatie – câștigătoarea aplicației Chefi la cuțite și o fană înfocată a emisiunii de la Antena 1: “Nu m-am gândit nicio secundă că voi avea ocazia să gătesc alături de el! Am foarte mari emoții, pentru că i-am urmărit pe toți cei trei chefi încă de la primul sezon”, a mărturisit aceasta.

Premiul cel mare a constat într-o experiență gastronomică oferită de juratul-mentor, în bucătăria profesională a celor de la Horeca School, aprovizionată cu ingrediente proaspete din cămara Lidl.

Deși lucrează în domeniul bancar, Cristina este pasionată de gătit și mai ales de deserturi. Tocmai din acest motiv, întâlnirea cu Florin Dumitrescu, singurul chef ce așteaptă cu nerăbdare rețete dulci în jurizările pe nevăzute ale show-ului culinar, a fost de bun augur. Elementul-surpriză din meniul zilei a constat într-o tartă ce are la bază o combinație surprinzătoare de măr copt, foietaj și caramel.

De la tehnici de bază, trucuri de folosire a ingredientelor și a aromelor și sosuri ce completează cel mai bine preparatele, Cristina Stamatie a învățat cum poate un bucătar să gătească rapid și eficient cu ingredientele pe care le are la îndemână.

Steak de vită în sos de vin, pui cu condimente pe grill, supa de bază și pastele carbonara sunt printre rețetele pe care câștigătoarea aplicației Chefi la cuțite a avut ocazia să le gătească, alături de Florin Dumitrescu: “Este un curs de gătit pentru cei care nu sunt profesioniști, fără pretenții, fără fine dining. Am să o învăț cum se gătește bine și corect acasă, cum să dea gust preparatelor“ , a mărturisit acesta.

Cu câteva lecții învățate, câștigătoarea a mărturisit că s-a gândit la câteva preparate cu care crede că ar putea cuceri juriul, dacă s-ar înscrie în emisiunea ei preferată: “Pentru chef Florin aș pregăti, cu singuranță, un brownie. Iar pe chefii Scărlătescu și Bontea cred că aș putea să îi impresionez cu o rețetă tradițional românească. Important este să nu mă prezint cu clătite! Cred că e cazul ca finala următorului sezon Chefi la cuțite să fie câștigată și de o femeie”, a declarat Cristina Stamatie.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.