Wizz Air introduce o nouă politică de bagaje de la 1 noiembrie 2018 Wizz Air introduce o nouă politică de bagaje de la 1 noiembrie 2018
Wizz Air anunță, astăzi, noua sa politică de bagaje transparentă, care are ca scop facilitarea îmbarcării pasagerilor și care le garantează tuturor accesul la... Wizz Air introduce o nouă politică de bagaje de la 1 noiembrie 2018

Wizz Air anunță, astăzi, noua sa politică de bagaje transparentă, care are ca scop facilitarea îmbarcării pasagerilor și care le garantează tuturor accesul la bord cu un bagaj gratuit de mână. Noua politică intră în vigoare de la 1 noiembrie 2018.

Datele companiei aeriene arată că peste 10.000 de zboruri pe an sunt afectate de întârzierile cauzate de bagaje. Cifrele arată, de asemenea, că, în ultimii cinci ani, durata medie a unei călătorii a scăzut continuu iar în prezent, fiecare al treilea pasager Wizz Air are deplasări de trei zile sau chiar mai puțin. Așadar, ca o consecință a scurtării duratei unei călătorii, pasagerii WIZZ își pregătesc bagajele isteț și eficient. Fiecare al treilea pasager a achiziționat un bagaj de cală, în timp ce fiecare al șaptelea pasager a optat pentru un troller transportat la bord.

De la 1 noiembrie, fiecare pasager își poate aduce la bord un bagaj de mână gratuit (40x30x20 cm), în timp ce pasagerii care au achiziționat WIZZ Priority pot lua în cabină și o geantă tip troller (55x40x23 cm). Pe baza feedback-ului primit de la pasageri, dar și a schimbării obiceiurilor de călătorie, Wizz Air a introdus un nou tip de bagaj de cală de 10 kilograme, cu prețuri ce încep de la doar 7 euro, pentru a facilita confortul călătorilor.

Noua politică de bagaje clară și echitabilă este foarte flexibilă, deoarece le permite clienților să aleagă între mai mult de 50 de variante de bagaje de mână gratuite sau de cală, în funcție de preferințele lor individuale.

Johan Eidhagen, Chief Marketing Officer Wizz Air, a declarat: “Pasagerii doresc produse simple și acest aspect este centrul modelului Ultra Low Cost pe care Wizz Air îl aplică. Vrem să le oferim clienților noștri cele mai mici prețuri posibile, precum și o viziune transparentă asupra prețului biletelor. Prin separarea produselor și a serviciilor, Wizz Air democratizează modul în care se călătorește și permite crearea unei oferte bazate pe nevoile fiecăruia.”

Compania îi încurajează pe pasageri să împacheteze bagajele eficient și să achiziționeze WIZZ Priority, un serviciu care include un bagaj de mână gratuit (40x30x20 cm) și un troller (55x40x23 cm) care poate fi transportat la bord, check-in prioritar și îmbarcare prioritară la doar 5 euro.

Rezervările fără WIZZ Priority efectuate înainte de 10 octombrie pentru perioada de călătorie după 1 noiembrie 2018 vor avea inclus automat un bagaj de cală gratuit de 10 kg, în timp ce rezervările cu bagaje la cală vor avea automat WIZZ Priority.

Wizz Air consideră că această abordare transparentă și clară a politicii privind bagajele va contribui la o îmbarcare mai confortabilă și mai rapidă, la o experiență mai bună a pasagerilor și, în același timp, la creșterea punctualității. Având mai multă siguranță că bagajele au loc la bordul aeronavelor, precum și o selecție mai largă de opțiuni privind greutatea și mărimea bagajelor, pasagerii pot alege de acum dintr-o paletă de preferințe fără precedent.

Johan Eidhagen a adăugat: “Suntem încântați să introducem politica noastră nouă, transparentă și corectă pentru toți, care oferă cea mai largă gamă de opțiuni de bagaje pentru clienții noștri, permițând în același timp un bagaj gratuit pentru fiecare pasager. Suntem convinși că oferta noastră versatilă compusă din peste 50 de combinații de bagaje va răspunde nevoilor clienților noștri într-o manieră personalizată, iar pasagerii noștri vor continua să plătească doar pentru serviciile pe care doresc să le utilizeze. Începând cu 1 noiembrie, vom face călătoriile mai confortabile, oferind în același timp cele mai mici prețuri posibile în întreaga rețea extinsă de 143 de destinații din 44 de țări.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.