Noul Nokia 7.1 va ajunge în această lună și în România, la un preț atractiv Noul Nokia 7.1 va ajunge în această lună și în România, la un preț atractiv
HMD Global a prezentat noul model din seria Nokia 7, iar compania a anunțat că noul telefon va ajunge pe piața din România din... Noul Nokia 7.1 va ajunge în această lună și în România, la un preț atractiv

HMD Global a prezentat noul model din seria Nokia 7, iar compania a anunțat că noul telefon va ajunge pe piața din România din această lună la un preț decent.

Nokia 7.1 este primul smartphone care dispune de tehnologie PureDisplay, pentru o experiență cinematică HDR de înaltă calitate, din toate punctele de vedere. Mai mult, având în vedere că YouTube dispune acum de conținut HDR, iar serialele preferate se află la un click distanță pe Netflix sau Amazon Prime, utilizatorii pot beneficia de o experiență de vizionare premium. Ecranul PureDisplay cu HDR10 al Nokia 7.1 are un contrast sporit (cu un raport dinamic al contrastului 1.000.000:1) și dispune de și mai multă claritate, cele mai mici detalii și culorile vii fiind puse în evidență în condiții de luminozitate atât ridicată, cât și scăzută.

Chiar dacă utilizatorul se află afară, unde lumina soarelui este puternică, sau într-o cameră slab luminată, ecranul Full HD+ 5,84” cu raport 19:9 va adapta automat luminozitatea și contrastul, în funcție de condițiile ambientale de iluminare. Astfel, conținutul va fi afișat clar și vizibil chiar și în lumina puternică a soarelui. Cu acest display inovator, utilizatorul va “trăi” acțiunea unui videoclip. Chiar și conținutul non-HDR este augmentat în timp real, prin intermediul unui procesor grafic dedicat, de 16biți, care procesează milioane de pixeli pe secundă, pentru a oferi cea mai înaltă calitate, adaptată tuturor condițiilor.

Nokia 7.1 are o platformă mobilă Qualcomm® Snapdragon™ 636 care permite un progres important în materie de performanță, fiind telefonul ideal pentru vizionarea cu ușurință a conținutului HDR. Această platformă este optimizată pentru consumul de conținut, beneficiind de performanță ridicată în ceea ce privește reprezentările grafice și o baterie consolidată, cu o autonomie extinsă, pentru ca utilizatorii să se poată bucura, timp mai îndelungat, de înregistrările audio și video. Portul USB Type-C încarcă 50% din baterie în decursul a 30 de minute, pentru a ține pasul chiar și cu cei mai activi utilizatori. Telefonul va avea versiuni de RAM și stocare internă, una de 3GB RAM și 32GB stocare internă și una cu 4GB RAM și 64GB stocare internă.

Spune-ți povestea în imagini profesioniste
Optica ZEISS, disponibilă pe smartphone-ul Nokia 7.1, cu camera duală de 12MP/5MP și detecție în două faze permite autofocus rapid, de înaltă acuratețe, asigurând fotografii de calitate atât în condiții de luminozitate ridicată, cât și scăzută. Utilizatorul poate realiza fotografia perfectă, mai ales pentru că funcția HDR asigură imagini autentice, clare – telefonul fiind perfect pentru a realiza fotografii și a le distribui către prieteni sau followers. Nokia 7.1 permite realizarea fără efort a fotografiilor de înaltă calitate, similare celor de studio, cu ajutorul modului ‘bokeh’, disponibil pe camera principală cu senzor de adâncime, dar și fotografii-portret, realizate cu ajutorul camerei frontale.

Noua interfață a camerei oferă utilizatorului posibilitatea de a controla balansul de alb, sensibilitatea (ISO), viteza obturatorului și expunerea, folosind modul Pro Camera. Camera frontală a Nokia 7.1, cu inteligență artificială (AI), introduce funcția de recunoaștere facială pentru a putea folosi filtre, măști și caractere animate 3D. Mai mult, cu un singur click utilizatorul poate distribui #bothie-urile cu filtre amuzante, live pe Facebook sau YouTube, chiar din aplicația de cameră. Google Lens și Motion Photos pot fi de asemenea accesate direct din aplicație, ușor și rapid.

O dată cu noua experiență de vizionare sunt introduse și două noi accesorii audio: Nokia True Wireless Earbuds și Nokia Pro Wireless Earphones.

Nokia True Wireless Earbuds oferă un sunet clar atât pentru convorbiri, cât și pentru muzică, având o autonomie de până la 3,5 ore, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de a le reîncărca în mișcare, cu ajutorul încărcătorului din interiorul carcasei de buzunar. Mai mult, fiecare cască are doar 5 grame.

Nokia Pro Wireless Earphones sunt ideale pentru utilizatorii Nokia activi, mereu în mișcare. Conectate la un guler poziționat în jurul gâtului, caștile Nokia Pro Wireless reprezintă accesoriul perfect pentru deplasări, având o autonomie de aproximativ 10 ore, cu o singură încărcare. Funcția de vibrație built-in îi atrage utilizatorului atenția cu privire la apelurile primite, iar prin intermediul căștilor inteligente magnetice, acesta poate răspunde la telefon sau poate porni muzica doar prin separarea lor, nefiind nevoie de scoaterea smartphone-ului din buzunar.

Disponibilitate
Nokia 7.1 este disponibil începând cu luna octombrie în România, în două culori: Gloss Midnight Blue și Gloss Steel, la prețul recomandat de 1.699 lei.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.