Proiectului de birouri THE BRIDGE, vândut către Dedeman Proiectului de birouri THE BRIDGE, vândut către Dedeman
Forte Partners, unul dintre cei mai activi dezvoltatori de pe piața de birouri, a semnat vânzarea integrală a proiectului de birouri THE BRIDGE către... Proiectului de birouri THE BRIDGE, vândut către Dedeman

Forte Partners, unul dintre cei mai activi dezvoltatori de pe piața de birouri, a semnat vânzarea integrală a proiectului de birouri THE BRIDGE către grupul Dedeman, consemnând cea mai importantă tranzacție de real estate din 2018.

Proiectul The Bridge, care cuprinde trei faze și va avea o suprafață de aproximativ 80.000 mp, va fi preluat de către grupul Dedeman. Prima faza a fost închiriată integral către chiriași precum BCR și IBM, a doua fază se află în construcție și a fost preînchiriată către UPC, Schlumberger și Medicover, iar faza a treia se află în stadiul de pregătire.

”Această tranzacție marchează un moment de referință pentru piața imobiliară locală, dar și pentru economia românească. Am arătat că un dezvoltator român poate concura cu marile grupuri internaționale pe o piață foarte dinamică și că poate încheia tranzacții de anvergură. Mulțumim grupului Dedeman pentru că au ales să facă primul pas pe acest segment de piață cu proiectul The Bridge”, a declarat Geo Mărgescu, CEO și co-fondator Forte Partners.

”Proiectul The Bridge este unul dintre cele mai atractive de pe piața de real estate și achiziția lui va consolida activitatea grupului Dedeman. Standardele ridicate de sustenabilitate și eficiență ale clădirilor de birouri dezvoltate de Forte Partners sunt cele pe care le urmărim și noi în toate business-urile pe care le deținem. Sperăm să marcăm un nou început pentru antreprenorii români, care să aducă mai multă încredere în dezvoltarea și achiziționarea de proiecte de anvergură”, a declarat Dragoș Pavăl, CEO Dedeman.

Grupul Dedeman, cu o cifră de afaceri în 2017 de peste 1,37 miliarde de euro, este deținut de frații Dragoș și Adrian Pavăl, cei mai puternici antreprenori români. Dedeman este cel mai mare angajator român, cu peste 10.000 de angajați, având cea mai întinsă rețea de comerț cu amănuntul, ce cuprinde 48 de magazine de bricolaj, două centre logistice și parc auto propriu. Recent, Grupul Dedeman a preluat o participaţie de peste 50%  din producătorul de cărămizi Cemacon din Cluj-Napoca. Tranzacţia a inclus companiile Cemacon SA şi Cemacon Real Estate.

Proiectul de birouri THE BRIDGE, dezvoltat de Forte Partners, a primit recent certificarea LEED Platinum, cu cel mai ridicat scor de certificare LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) acordat de US Green Building Council (USGBC) unei proprietăți din România.

Forte Partners, fondat în 2014, este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari de pe piață. Compania a dezvoltat până în prezent un portofoliu de proiecte în valoare de peste 300 de milioane de euro, atât în sectorul de birouri, cât și în cel rezidențial.

Forte Partners a dezvoltat clădirile de birouri Ștefan cel Mare Building, Nova Building și The Bridge 1, precum și proiectul rezidențial Londra 27 și are în derulare proiectele The Bridge 2, Calderon 80 și Aviației Park. Proiectele Forte Partners au primit recunoaștere națională și internațională pentru calitatea arhitecturii – Londra 27 a obținut premiul ”Arhitectura locuinței” la Anuala de  Arhitectură 2017, iar Ștefan cel Mare Building a primit The American Architecture Prize 2017 și Best Small Office Development of the Year.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.