Simona Balan (Balan TPG Audit): „Robotizarea este o solutie care poate completa in mod ideal munca unui profesionist contabil si cea a unui consultant” Simona Balan (Balan TPG Audit): „Robotizarea este o solutie care poate completa in mod ideal munca unui profesionist contabil si cea a unui consultant”
Cu peste 15 ani experienta in strategie, audit si consultanta financiara, management, pentru o arie vasta de industrii: telecomunicatii, constructii, agricultura,minerit, manufactura, retail, servicii... Simona Balan (Balan TPG Audit): „Robotizarea este o solutie care poate completa in mod ideal munca unui profesionist contabil si cea a unui consultant”

Cu peste 15 ani experienta in strategie, audit si consultanta financiara, management, pentru o arie vasta de industrii: telecomunicatii, constructii, agricultura,minerit, manufactura, retail, servicii si asigurari, Simona Balan este membru a Association of Chartered Certified Accountans ( ACCA ) si Audit Partner si Owner Balan TPG Audit.

TheTrends a discutat, in exclusivitate, cu Simona despre tendintele din piata de consultanta si audit financiar din Romania, despre mituri si adevaruri, in acelasi timp primind cateva sfaturi pentru toti cei care se gandesc sa apeleze la servicii de consultanta si audit financiar.

Cum ati incheiat anul financiar 2017 si ce va propuneti pentru 2018?

Ma bucur sa pot spune ca, in termeni de profit, anul 2017 s-a incheiat putin mai bine decat estimasem, cel putin pentru noi, Grupul TPG.

La nivel de piata, anul 2017 a fost destabilizator prin multitudinea de schimbari fiscale, oscilante in aplicare, prin perceptia generala proasta a mediului de afaceri referitor la aceste schimbari si prin dificultatea realizarii unor previziuni valabile pentru anul urmator.

In aceste conditii si avand in vedere ca ritmul modificarilor fiscale s-a mai temperat, cred ca pentru 2018 se impunea o reevaluare a situatiei, pentru a identifica oportunitatile pentru 2018. Dupa cum a evoluat anul pana in prezent, ne asteptam la un 2018 si mai bun decat 2017, atat din punct de vedere financiar, cat si din punct de vedere al dezvoltarii companiei.

Cum s-a schimbat piata de consultanta si audit in ultimii 2 ani?

Cred ca am asistat la o crestere a pietei si asta ma bucura. Multiplele schimbari legislative din anul trecut au generat o instabilitate, e drept, dar si o nevoie mai mare a companiilor pentru servicii de consultanta.

In acelasi timp putem vorbi si de o diversificare a serviciilor si integrarea tehnologiei in practica de lucru a consultantilor.

Presiunea continua a costului fortei de munca genereaza o crestere a preturilor serviciilor, dar noi la TPG Group ne propunem sa pastram aceleasi standarde cu care ne-am obisnuit clientii si sa avem in echipa consultanti talentati si eficienti

Care sunt aspectele pozitive? Dar cele negative?

Cu cat piata este mai instabila cu atat creste rolul consultantilor cu experienta si care fac aceasta munca cu pasiune. Ei vor sti mereu sa ofere cele mai bune solutii si sa il asigure pe client de faptul ca afacerea sa se afla pe maini bune. Noi asta reusim sa facem de ani buni la TPG si vom continua sa oferim aceleasi servicii si pe viitor.

Cred ca un impact puternic il are in acest moment forta de munca; de fapt dificultatea de a gasi angajati sau colaboratori, cu un nivel de pregatire solid si pe care sa te poti baza. Fluctuatia prea mare a personalului duce la un proces permanent de adaptare a noilor colegi si care, inevitabil, amana concentrarea pe alte aspecte; de exemplu pe imbunatatirea modului de lucru. Daca ai un mediu de lucru in care sunt multi colegi noi, intai trebuie sa stabilizezi mediul de lucru prin integrarea lor si apoi te poti concentra pe schimbari.

Care ati spune ca sunt principalele trenduri pe care le vom remarca in 2018-2019?

Cred cu tarie ca robotizarea este o solutie care poate completa in mod ideal munca unui profesionist contabil si cea a unui consultant. Este un trend care va continua sa se impuna in urmatorii ani si care cred ca va aduce mai multe beneficii.

Ce trebuie sa stie clientii cand apeleaza la o firma de audit, mai ales daca nu au facut acest lucru pana in prezent?

Daca vorbim de auditarea situatiilor financiare, mi-as dori ca firmele sa apeleze din timp la un auditor. Vreau sa spun ca auditarea situatiilor financiare este sezoniera, implica un efort foarte mare in primele luni din an, cand se finalizeaza situatiile financiare. De aceea activitatea trebuie planificata din timp, inainte de terminarea anului, astfel incat in sezon sa poti avea eficienta maxima.

Prin urmare daca o societate doreste servicii de audit financiar, este cel mai bine sa isi caute auditorul incepand cu luna septembrie – octombrie pentru acelasi an. Asta ii permite auditorului sa isi poata planifica activitatea, sa cunoasca firma, sa isi organizeze participarea la inventarul de sfarsit de an.

Desigur exista si cerinte legale care impun necesitatea unui audit financiar. Societatile care indeplinesc doua din trei criterii referitoare la totalul activelor (minim 16 milioane lei), la cifra de afaceri neta (minim 32 milioane lei) si la numarul de angajati (minim 50) sunt obligate sa auditeze situatiilor lor financiare. Ei isi vor depune situatiile financiare anuale insotite de raportul de audit.

Care ar fi miturile despre audit in Romania lui 2018? Cum le demontati?

Perceptia rolului auditorului este primul aspect pe care imi doresc sa il schimb. Noi nu stam fata in fata cu clientii nostri, ci alaturi de ei. Rolul nostru este sa aducem o evaluare independenta a activitatii, a rezultatelor sale, dar in acelasi timp constructiva pentru clientii nostri. Rolul nostru este sa indreptam eventualele derapaje, dar si sa aducem recomandari de imbunatatire pentru viitor si sa le fim permanent alaturi pentru a ii sfatui in situatiile mai complicate cu care se confrunta.

Ce tip de clienti targetati?

Clientii nostri sunt firme de talie medie, fie societati cu capital strain, fie romanesc. Acoperim domenii care includ constructii, productie de bunuri de larg consum, real estate, servicii diverse, de la IT la real estate, distributie, transporturi. Pe de alta parte mie imi plac provocarile si prin urmare imi place sa ma familiarizez cu domenii noi, pe care nu le-am atins pana acum.

Ce le-ati recomanda clientilor pentru acest an?

Companiile cred ca trebuie sa asimileze complet schimbarile la care au fost inerent supuse cu ocazia modificarilor fiscalitatii si sa fie in continuare atente la schimbarile fiscale ale acestui an.

Avand in vedere ca procesul de bugetare pentru anul 2018 s-a facut intr-o perioada dominata de incertitudini fiscale (ma refer la faptul ca forma finala a unor modificari fiscale a fost cunoscuta abia la inceputul anului 2018) si ca, in general, anul 2018 a fost mai greu de estimat, eu cred ca e utila o urmarire mai atenta a realizarii bugetului anului 2018.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.