Kinecto Isobar și Climb Again se „pun în ochii” copiilor nevăzători din România Kinecto Isobar și Climb Again se „pun în ochii” copiilor nevăzători din România
“Pune-te în ochii lor” este o campanie socială inițiată de Climb Again, organizație ce îi ajută pe copiii, tinerii și adulții cu nevoi speciale... Kinecto Isobar și Climb Again se „pun în ochii” copiilor nevăzători din România

“Pune-te în ochii lor” este o campanie socială inițiată de Climb Again, organizație ce îi ajută pe copiii, tinerii și adulții cu nevoi speciale să practice escalada ca o metodă de terapie pentru dizabilitate, de dezvoltare a abilităților de viață și de integrare socială.

În prezent în România există peste 60.000 de copii cu dizabilități – senzoriale, psihice sau intelectuale – care trăiesc separați de copiii tipici. Copiii nevăzători au grave probleme de socializare, nu ies singuri din casă, nu se integrează în societate, iar statisticile spun că 90% dintre aceștia ajung șomeri.

„În Kinecto avem o aplecare specială pentru cauzele sociale, credem că e de datoria oricărui om, publicitar sau nu, să sprijine o cauză atunci când se poate. Pe cei de la Climb Again îi cunoaștem de ceva vreme, iar implicarea noastră în cauza lor a venit natural. Mulți dintre colegii mei merg la sala de escaladă și au observat cu ochii lor cât de mult este de ajutor escalada pentru copiii nevăzători, câtă încredere capătă în ei. Construirea unui centru de terapie prin sport este o necesitate și sperăm că toate eforturile noastre vor ajuta ceea ce acum este un vis să devină realitate. Pentru asta avem nevoie de cât mai multe voci, așa că cerem tuturor să se pună în ochii lor, să doneze 2 euro prin SMS, să meargă la sala de escaladă și să vadă ce se întâmplă acolo.”, a declarat Silvia Marinescu, Head of Strategy Kinecto.

„Obiectivul campaniei este strângerea de fonduri pentru un centru de terapie prin sport adresat copiiilor cu probleme speciale. Centrul va dispune de pereți de escaladă, sali de antrenament și sali de terapie. Antrenamentele sportive sunt întregite de sprijinul psihologic, terapeutic, social și material pe care îl vom acorda tinerilor cu dizabilități, în special acelora cu deficiențe de vedere.” a declarat Claudiu Miu, președinte și antrenor Climb Again.

Pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie de 100.000 euro, pe care agenția și Climb Again își propun să îi strângă prin această campanie.

Campania va beneficia de suport media tv (Pro TV, România TV, Digi, Național TV, N24 și Favorit TV), de Facebook (https://www.facebook.com/ClimbAgain/) și website (https://www.climbagain.ro/).

Spotul TV poate fi urmărit aici.

Donațiile se fac la numărul de SMS 8835, trimițând cuvântul „VAD”, fiind vorba de o donație fixă de 2 euro.

În plus, campania beneficiază și de o componentă de social media, agenția lansând tuturor celor interesați să se implice provocarea de a se pune în situația de a trai câteva secunde în beznă, “punându-se în ochii lor”. Astfel, oamenii sunt provocați să se filmeze în timp ce, legați la ochi și ajutându-se de un selfie-stick pe post de baston, încearcă să facă lucruri uzuale, în spații normale.

Filmulețul ar trebui să fie cât de scurt posibil, iar la final să dea leapșa mai departe, spunându-le prietenilor virtuali despre Climb Again și despre numărul de SMS 8835 unde pot pune și ei o priza la viitorul centru de terapie prin escaladă.

Crina Semciuc este prima persoană publică, ce s-a alăturat deja campaniei, actrița fiind cunoscută publicului din aparițiile ei în serialul „Cu un pas înainte”, filmele “Selfie” și “Selfie 69”, precum și ca imagine a campaniei de promovare a programului “Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007”.

Campania a fost realizată 100% pro-bono.

Echipa Kinecto Isobar București care a realizat campania fiind:

Radu Ionescu – Creative Director

Silvia Marinescu – Head of Strategy

Ioana Oprică – Creative Strategist

Andrei Dumitrescu – Senior Art Director

Marius Vlad – Head of Design

Alin Enulescu – Art Director

Corina Craja – Social Media Manager

Dorian Popescu – Junior Art

Dana Canurschi – Copywriter

Alina Medaru – Group Account Director

Din partea clientului, Climb Again, au făcut parte din echipă:

Claudiu Miu – Președinte

Ana Anton – Manager de proiect

Cristina Moșteanu – Voluntar

Parteneri: Galactic Gym

Spotul a fost realizat cu sprijinul casei de producție DeFilm, echipa fiind formată din:

Radu Stancu – Producător

Paul Negoescu – Regizor

Gabi Basalici – Editor

Marius Leftărache – Sunet și muzică

Ana Drăghici – Imagine

Șerban Pavlu – Voce

Crina Semciuc

Casa de producție – DeFilm

Post Producție asigurată de PlayTimePost și Avanpost.

Media a fost realizată cu contribuția agențiilor din grup Dentsu Aegis Network: Carat, Posterscope și Ampilfi.

Climb Again este înființată de Claudiu Miu, fost campion balcanic la escaladă pe care o boală cruntă l-a scos din viața sportivă. Odată ce și-a revenit, a înființat organizația care redă încredere și o viață nouă unora dintre cei mai marginalizați copii.

 

 

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.