Cum A FOST la concertul Scorpions de la București. Galerie FOTO! Cum A FOST la concertul Scorpions de la București. Galerie FOTO!
După 53 de ani de carieră, la al optulea concert în România, Scorpions au demonstrat încă o dată că mii fani de toate vârstele... Cum A FOST la concertul Scorpions de la București. Galerie FOTO!

După 53 de ani de carieră, la al optulea concert în România, Scorpions au demonstrat încă o dată că mii fani de toate vârstele le trăiesc piesele și le cântă din toată inima, de parcă ar fi o singură voce. Vântul schimbării, cu al său mesaj atât de  puternic, a răsunat din nou la Romexpo, în seara de 12 iunie, în cadrul unui nou concert de colecție, din cadrul Crazy World Tour, adus în România de Events (www.events.ro).

La ora 17:00, la deschiderea porților, sute de iubitori ai muzicii rock erau deja pregătiți pentru experiența pe care urmau nu doar să o vadă și să o audă, dar să o și trăiască la unison alături de trupa preferată. Spectacolul a început la ora 19:00, cu repertoriul impresionant de piese internaționale al trupei Salamandra, trupă al cărei lider este Cristian Becker.

Compact B au fost următorii pe scenă, iar bine-cunoscutele piese Trenul pierdut, Cine ești tu oare, Să te gândești la mine, Singur în noapte și După ani și ani au făcut deliciul fanilor, mai ales că formula trupei a inclus membrii importanți care au contribuit de-a lungul timpului la istoria grupului: Costi Cămărășan – fondatorul formatiei Compact, Leluț Vasilescu, Adrian Coco Tinca, Adrian Ordean și Monel Puia, iar invitatul special Compact B a fost solistul Leo Iorga.

Apoi, de la ora 21:00, cu un intro exploziv de lumini și proiecții, Scorpions au luat scena cu asalt, cu piesa Going out with a bang, iar solistul Klaus Meine și-a intâmpinat publicul, spre încântarea acestuia, în limba română.

Cu o incursiune în toată cariera muzicală a rockerilor și demonstrații de virtuozitate din partea artiștilor, la Romexpo s-au putut auzi medley-uri cu piese acustice, ca Follow your Heart, Eye of the storm, Send me an Angel sau din anii ’70, perioadă importantă pentru trupă, cu piesele Top of the bill, Steamrock forever, Speedy’s coming, Catch your train, dar și un moment al toboșarului Mikkey Dee, cu Overkill, un cover Motorhead, fosta sa trupă.

Concertul s-a încheiat cu piesa Big city lights, trupa revenind în forță cu un bis ce a inclus clasicele Still Loving You și Rock You Like a Hurricane, încântându-și fanii, de la rockerii împătimiți pâna la copiii de toate vârstele, care probabil au avut prima lor experiență cu muzica rock de cea mai bună calitate, la îndemnul și alături de părinți. Mesajul afișat de trupă la sfârșitul concertului rămâne unul dintre motto-urile tuturor iubitorilor de muzică bună – Nu ai cum să îmbătrânești când coloana sonoră a vieții tale este rock’n’roll-ul.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.