Paradis – Vacanţe de Vis și Blue Air măresc numărul de curse charter către Litoralul românesc Paradis – Vacanţe de Vis și Blue Air măresc numărul de curse charter către Litoralul românesc
„Paradis Vacanţe de Vis”, cel mai important touroperator dedicat Litoralului românesc, a mărit, împreună cu compania aeriană parteneră Blue Air, frecvența curselor interne care... Paradis – Vacanţe de Vis și Blue Air măresc numărul de curse charter către Litoralul românesc

„Paradis Vacanţe de Vis”, cel mai important touroperator dedicat Litoralului românesc, a mărit, împreună cu compania aeriană parteneră Blue Air, frecvența curselor interne care leagă Oradea, Cluj și Timișoara de Constanța. Primele zboruri vor avea loc pe 17 iunie.

„Cred că în scurt timp din Oradea, Timisoara si Cluj Napoca vom avea zboruri zilnice către Litoral și, de ce nu, chiar mai multe plecări, în fiecare zi! În pachetele turistice pe care le oferă prin agenţiile de turism, turiștii vor avea parte de aceleași servicii precum cele oferite de tour-operatori pentru Turcia, Grecia sau Cipru”, declară Aurelian Marin, director general Paradis Vacanţe de Vis.

Serviciile includ bilet de avion, transfer la hotel și de la hotel, cazare cu masă în funcție de opțiunea dorită de turist: self-catering (la apartamente), mic dejun sau chiar all-inclusive (AI). De asemenea, touroperatorul asigură excursii de zi care pot fi rezervate încă înainte de plecare, direct din agenție, odată cu achiziționarea voucherului. Printre excursiile de zi se numără Delta Dunării și Balcic (Bulgaria), iar printre obiectivele vizitate se numără și parcul de aventură Paradis Land din Neptun, proprietate a ”Paradis Vacante de Vis”. „Cu 14 trasee de aventură și peste 200 de jocuri, îl considerăm un produs turistic ce poate ajuta litoralul românesc mai ales pe partea de sud. Mai amintesc că Paradis Vacanţe de Vis are reprezentanţi în toate staţiunile de pe Litoral”, subliniază Aurelian Marin.

Pe ruta Oradea – Constanța vor fi operate două rute săptămânale, față de una singură, așa cum era anul precedent. Avioanele vor decola spre Constanța luni și joi. De la Oradea, luni se va decola la ora 19:15, iar joi de la ora 15:15. De pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța, luni se va decola la ora 17:30, iar joi la 13:30. Zborul durează o oră și un sfert. Așadar, turiștii vor putea opta pentru sejururi de cinci, șapte sau chiar zece zile, cu un orar de operare diferențiat. Din Timișoara, decolările către Constanța vor fi duminică la 15.15, luni la 15.15 și vineri de la 16.45, iar din Cluj, duminică la 18.30, marți la 17.45 și joi la 17.45.

Paradis Vacante de Vis a achiziționat deja de la Blue Air peste 2.500 de bilete pentru rutele Oradea – Constanța, Timişoara – Constanţa şi Cluj Napoca – Constanţa pentru sezonul estival din acest an. Așadar, tour-operatorul își propune să aducă minimum 2.500 de turiști la mare cu avionul. Acest lucru ne ajută să avem pachete pe Litoral la preţuri accesibile. Statisticile oficiale arată circa 1 milion de turiști la mare, anual. Paradis își propune 120.000 în 2018. Așadar, minimum 10% din acest număr. Oradea, Timişoara şi Cluj Napoca sunt foarte importante pentru noi. Facem vânzări foarte mari în aceste oraşe, arată Aurelian Marin, precizând că biletele turistice sunt mai ieftine, cu biletul de avion inclus, decât dacă turiștii achiziţionează separat biletul de avion. Motivul: discountul pe care Paradis l-a obținut de la Blue Air, prin achiziția anticipată a celor 2.500 de bilete, ce poate fi suplimentată, dacă va fi cazul.

„Să aveţi încredere în litoralul românesc. Se poate și la noi. Plaja s-a lărgit de la Mamaia la Eforie Nord și urmează etapa a doua, de la Eforie Sud până la Vama Veche. În oferta turistică apar și hotelurile noi deschise pe Litoral, din Mamaia până în staţiunile din sudul rivierei”, declară Camelia Ciurea, director executiv Paradis Tours.

Cu 6000 de turiști străini aduşi în anul 2017 pe litoral, agenţia “Paradis Vacanţe de Vis” a impus noi standarde de calitate pe piaţa vacanţelor din România.

Pachetele cu avionul prin care turiştii din Cluj, Oradea sau Timişoara pot ajunge într-o oră pe litoral, fapt ce conduce la importante economii de timp şi financiare, precum şi poziționarea de reprezentanţi ai agenţiei în toate staţiunile de pe litoral, cu scopul de a rezolva urgent eventualele problem pe care turiştii le reclamă, au condus la creşterea încrederii în serviciile oferite de agenţie. Astfel, numărul celor care apelează la echipa “Paradis Vacanțe de Vis” pentru a-şi organiza uns ejur la malul mării a crescut de la an la an.

Potrivit specialiştilor „Paradis Vacanţe de Vis”, top 3 al staţiunilor de pe litoral în funcţie de cererea pentru acest an este condus, ca de obicei, de Mamaia, urmată de Eforie şi Venus.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.