Centrul de dezvoltare software al grupului ING își propune să ajungă la 750 de angajați până în 2020 Centrul de dezvoltare software al grupului ING își propune să ajungă la 750 de angajați până în 2020
Centrul de dezvoltare software al grupului ING se apropie de 500 de angajați și își propune să ajungă la 750 de specialiști IT până... Centrul de dezvoltare software al grupului ING își propune să ajungă la 750 de angajați până în 2020

Centrul de dezvoltare software al grupului ING se apropie de 500 de angajați și își propune să ajungă la 750 de specialiști IT până în anul 2020.

Pornind de la 100 de angajați la finalul anului 2015, hub-ul a înregistrat o creștere susținută, atingând cu un an mai devreme obiectivul de a lucra cu 500 de experți IT.

În linie cu strategia grupului ING de convergență către o singură platformă de digital banking, hub-ul de dezvoltare software a trecut de curând printr-un proces de schimbare a numelui comercial din ING Software Development Center în ING Tech România.

Această schimbare face parte din procesul intern de redenumire a întregii divizii Ops&IT sub numele ING Tech. Noul nume reflectă procesul de tranziție către o singură platformă pentru specialiștii IT din ING, un singur mod de lucru și o misiune comună: îmbunătățirea și uniformizarea experienței clienților ING la nivel global.

Dezvoltarea semnificativă a ING Tech România se reflectă și în creșterea cifrei de afaceri cu 47%, de la 19 milioane de euro în anul 2016, la 28 de milioane de euro în anul 2017.

„ING Tech România s-a dezvoltat organic atât în ceea ce privește numărul de angajați, cât și dimensiunea afacerii. Cu toate acestea, noi evaluăm succesul nu doar prin intermediul cifrelor, ci și prin confirmarea faptului că am reușit să construim o companie cu o cultură IT autentică. Calitatea experților care aleg să ni se alăture, dar și dimensiunea proiectelor la care lucrăm ne arată că suntem în direcția bună. Pentru a susține dezvoltarea companiei, suntem în proces de căutare a unui sediu nou pentru ING Tech România, un sediu care să acomodeze numărul de angajați în continuă creștere și să reflecte identitatea hub-ului” a declarat Marian Ion, CEO ING Tech România.

Compania și-a propus să devină unul dintre principalii jucători pe piața locală în industria digital-bancară și un angajator de referință. Domeniile de interes pentru companie în acest an sunt Data Management și Core Banking, arii strategice pentru grupul ING.

Echipa de Data Management a ING Tech România face parte din echipa globală de Wholesale Banking și dezvoltă soluții pentru toate cele 40 de țări în care ING este prezent, inclusiv în țări din Asia și Australia. În anul în curs, echipa locală de Data Management își va dezvolta cu prioritate serviciile de analiză de date.

Echipa de Core Banking se pregătește pentru preluarea în portofoliu a trei țări noi în care ING este prezent, avansând în construirea unei singure platforme digitale.

Ca urmare a creșterii accentuate a numărului de angajați, ING Tech România a început anul acesta și un proces de căutare a unui sediu nou, cu planul de a se muta în anul 2020.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *