Cea mai mare conferință de branding a regiunii are loc la București Cea mai mare conferință de branding a regiunii are loc la București
Pe 25 și 26 octombrie, jurnalul internațional Brandingmag aduce în România 20 de experți de top în branding, marketing și tehnologie, în cadrul celei... Cea mai mare conferință de branding a regiunii are loc la București

Pe 25 și 26 octombrie, jurnalul internațional Brandingmag aduce în România 20 de experți de top în branding, marketing și tehnologie, în cadrul celei mai mari conferințe de specialitate a regiunii: REBELS AND RULERS – 1st Global Forum for Open Branding. Înțelegând importanța brandingului strategic, antreprenorii rebeli și marketerii meticuloși își vor putea uni forțele pentru a crea businessuri longevive, cu potențial internațional.

România este recunoscută la nivel internațional pentru oamenii valoroși pe care îi dezvoltă, în special în cadrul industriei de IT. Drept urmare, numărul companiilor din acest sector este în continuă creștere, start-upurile reprezentând peste un sfert din total. În mare, acestea susțin trecerea României de la outsourcing la antreprenoriat și dezvoltarea de soluții și servicii complexe. Pentru a fi sustenabil, acest avânt de specializare ar trebui însă susținut de o platformă de business bazată pe branding strategic.

Eforturile de inovare și de dezvoltare eficiente sunt bazate pe branding, iar acest lucru este simțit la toate nivelurile companiei. Un brand coerent dictează nu numai un design reușit de logo, ci totul de la vocea companiei, la atitudinea angajaților, atractivitatea față de clienți și responsabilitatea socială, fiind totodată un important vector în luarea deciziilor de business.

2 zile de insighturi  |  +20 speakeri internaționali | 900 de antreprenori, marketeri și specialiști IT

Lipsa unui limbaj comun și a unei strategii care să fie consolidată de fiecare departament în parte, face deseori ca propunerile oamenilor de marketing să fie respinse de management sau ca munca oamenilor de HR să fie îngreunată când vine vorba de retenția personalului – brandingul strategic are puterea de a rezolva astfel de probleme.

Un brand puternic este extrem de important în era în care tehnologiile se dezvoltă rapid și pot fi copiate cu aceeași rapiditate de către competitori. De aceea ne-am dorit să aducem în România specialiști în marketing și tehnologie care să împărtășească din experiența lor cu toți cei care au un rol în dezvoltarea afacerilor, de la directori și manageri, la responsabili HR, marketeri, creativi și specialiști în IT. Ne dorim să aducem împreună aceste tabere pentru că numai prin unirea forțelor și înțelegerea acelorași concepte pot dezvolta businessuri sustenabile,” afirmă Flavia Anghel, CEO și redactor șef Brandingmag.com.

REBELS AND RULERS este cea mai mare conferință de branding a regiunii, care va aduce laolaltă specialiști în domeniu din toată lumea, pentru a inspira și stimula businessurile locale. Peste 20 de speakeri internaționali își vor împărtăși experiența pe parcursul a două zile de conferință și workshopuri pe teme bazate pe creativitate și tehnologie. Evenimentul va avea loc pe 25 și 26 octombrie, în București, la centrul de conferințe Willbrook Platinum. Bilete Early Bird sunt acum disponibile pe RebelsRulers.com.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.