Atelierele de gătit #farazaharadaugat, editia 1 – deserturi Atelierele de gătit #farazaharadaugat, editia 1 – deserturi
Când spui zahăr, te gândești la desert și invers. Ce nu ne dăm seama este că zahărul se regăsește în majoritatea produselor alimentare din... Atelierele de gătit #farazaharadaugat, editia 1 – deserturi

Când spui zahăr, te gândești la desert și invers. Ce nu ne dăm seama este că zahărul se regăsește în majoritatea produselor alimentare din comerț și îl regăsim pe etichetă sub diferite nume, peste 50 la număr.

Ideea proiectului #farazaharadaugat a pornit ca un jurnal alimentar pentru food bloggerul Daniela Niculi de la Food for your soul, care a stârnit entuziasm și interes din partea comunității sale online.

Prima ediție a atelierelor de gătit a coincis cu aniversarea de 3 ani a blogului și a fost un cadou din partea bloggerului, accesul fiind gratuit, iar la final participantele au primit și cadouri din partea brandurilor partenere: Vegis, Tefal și Maresi.

Participantele au fost selectate din cadrul comunității Food for your soul, prin intermediul unui formular, iar întâlnirea a fost una perfectă pentru că ”vorbesc aceeași limbă și împărtășesc un interes real pentru un stil de viață sănătos” așa cum au mărturisit chiar ele. Mai rar o asemenea compatibilitate într-un grup de necunoscuți.

În cadrul atelierului participantele au preparat 3 deserturi fără zahăr, rețete de pe blogul Food for your soul: mousse de ciocolată, clătite vegane și bomboane raw cu nucă de cocos. Calitatea ingredientelor, aromele naturale au înlesnit prepararea unor deserturi savuroase și delicioase, care au ieșit perfect tuturor celor 5 echipe.

Ingredientele au fost oferite de Vegis.ro în cadrul campaniei #VegisChallenge #FaraZahar, iar tigăile și electrocasnicele au fost oferite de Tefal, care derulează în acest moment campania Fabrica de clătite. Locația a fost pusă la dispoziție prin amabilitatea Kuxa Events, un spațiu modern, primitor și excelent utilat pentru tot felul de evenimente de cooking de la aniversări, cursuri de gătit la teambuildinguri.

Următoarea ediție a Atelierelor de gătit #farazaharadaugat va fi anunțată în curând pe site-ul Food for your soul și pe pagina de Facebook și te poți înscrie și tu, dacă rezonezi cu următoarea tematică. Vei petrece timp de calitate cu oameni noi sau poate te înscrii împreună cu cineva drag.

 ———————-

 Echipa care organizează Atelierele de gătit este formată din Daniela Niculi, food blogger și creatoarea proiectului #farazaharadaugat și Elena Stanciu, zână digitală pe elenastanciu.ro. Dacă aveți idei pentru următoarele evenimente, nu ezitați să le împărtășiți ideile voastre!

Parteneri delicioși Vegis.ro, Tefal, Maresi (Finn Crisp) dar și Meli Melo Deco și World Class.

Parteneri media The Trends, Gabriela Simion, Yum Stops.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.