Samsung a lansat “The Wall”, primul televizor modular MicroLED din lume Samsung a lansat “The Wall”, primul televizor modular MicroLED din lume
Televizorul modular de 146 inci cu tehnologie MicroLED este doar una dintre numeroasele inovații prezentate de Samsung la ediția din 2018 a evenimentului First... Samsung a lansat “The Wall”, primul televizor modular MicroLED din lume

Televizorul modular de 146 inci cu tehnologie MicroLED este doar una dintre numeroasele inovații prezentate de Samsung la ediția din 2018 a evenimentului First Look CES.

Samsung a lansat “The Wall” – primul televizor modular MicroLED din lume dedicat consumatorilor. Televizorul modular are un ecran de 146 inci (370cm) și tehnologie MicroLED cu emisie automată și a fost prezentat de Samsung la CES, în cadrul evenimentului First Look, în paralel cu cele mai recente inovații tehnologice din zona de display ale companiei. Samsung stabilește prin această lansare un nou reper în evoluția televizoarelor, care acum poate oferi deopotrivă o experiență remarcabilă de vizionare, dar poate acționa și ca un hub inteligent menit să îmbunătățească viața de zi cu zi a utilizatorilor săi.

La ediția First Look de anul acesta au fost prezenți Jonghee Han, Președintele Diviziei de Visual Display al Samsung și Dave Das, Vicepreședintele Executiv al Diviziei de Consumer Electronics în cadrul Samsung Electronics America. Ambii au subliniat viziunea Samsung asupra viitorului – aceea în care televizoarele oferă o experiență de vizionare captivantă și evoluează continuu pentru a se integra perfect în viața oamenilor.

“La Samsung suntem dedicați să oferim consumatorilor experiențe inedite de vizionare. “The Wall”, primul televizor modular MicroLED pentru consumatori, este o adevărată inovație, poate fi programat să afișeze imaginea în mai multe mărimi diferite, oferă o luminozitate incredibilă, o gamă variată de culori, redă un volum de culoare de 100% și tonuri profunde de negru. Suntem încântați de acest pas înainte pe care l-am făcut spre tehnologia viitorului în zona de display-uri și de experiența remarcabilă de vizionare pe care “The Wall” o oferă consumatorilor”, a declarat Jonghee Han, Președintele Diviziei de Visual Display al Samsung Electronics.

Primul TV Modular cu MicroLED din lume: Ecranul viitorului

Samsung “The Wall”, un televizor modular de 146 inci cu tehnologie MicroLED redă o claritate incredibilă a imaginii, fără restricții de dimensiune, rezoluție sau formă.

Tehnologia MicroLED încorporată în “The Wall” elimină nevoia de filtre de culoare sau de iluminare suplimentară (backlight), dar permite ecranului să ofere consumatorilor experiența vizuală supremă. De asemenea, ecranul MicroLED excelează în ceea ce privește durabilitatea și eficiența, inclusiv eficiența luminoasă, durata de viață a sursei de lumină și consumul de energie stabilind standardul pentru tehnologia viitoarelor display-uri.

Dispunând de un design modular, fără ramă, “The Wall” permite utilizatorilor să își personalizeze dimensiunea și forma televizorului pentru a se potrivi nevoilor lor. Ecranul se poate configura pentru a fi utilizat în diferite scopuri, putând transforma orice perete într-un hub de afișaj.

Inteligență Artificială (AI) pentru calitatea imaginii 8K: Maximizarea experienței de vizionare

Samsung a prezentat în cadrul evenimentului First Look și primul televizor QLED care include Inteligență Artificială (AI) 8K și care va fi lansat la nivel internațional în a doua jumătate a anului 2018, începând cu Coreea și SUA.

Tehnologia AI crește rezoluția standard la 8K,utilizând un algoritm patentat de ajustare a rezoluției ecranului pe baza caracteristicilor fiecărei secvențe, pentru îmbunătățirea continuă a calității imaginii și pentru a transforma cu ușurință orice tip de conținut, din orice sursă.

Noile funcționalități includ îmbunătățirea vizibilității detaliilor, reduc zgomotul și ajustează automat volumul televizorului în funcție de conținutul vizionat, de exemplu volumul este dat mai tare dacă vizionezi un concert sau un eveniment sportiv. Iar funcția edge restoration ajută la conturarea mai clară a obiectelor de pe ecran.

Smart TV-ul Samsung 2018 modernizat cu Bixby și platforma SmartThings

Samsung a anunțat la First Look și o îmbunătățire a conectivității și experienței de utilizare ale gamei Samsung Smart TV 2018, inclusiv Bixby, SmartThings și Universal Guide.

Bixby este o interfață inteligentă dezvoltată de Samsung, care permite o interacțiune mai ușoară între televizor și utilizatorii săi, datorită funcțiilor intuitive UX și sistemelor complexe de analiză a vocii. Samsung Smart TV 2018 va oferi, de asemenea, o partajare și o conexiune mai ușoară, datorită platformei SmartThings, hub-ul Internet of Things (IoT) al Samsung.

Acesta oferă o modalitate mai simplă de a controla televizorul și de a-l sincroniza cu alte dispozitive. În 2018 se va lansa si Universal Guide – un ghid de programe avansat care recomandă automat emisiuni TV și conținut în funcție de preferințele utilizatorului.

Samsung a evidențiat la ediția 2018 a evenimentului First Look o varietate de zone de produs, prezentând tehnologia 8K-AI, 4K HDR Gaming, HDR10 +, experiența Smart TV și multe altele, invitații având șansa de a experimenta cele mai interesante inovații aduse de Samsung televizoarelor.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.