Branduri hoteliere noi își pregătesc intrarea pe piața românească Branduri hoteliere noi își pregătesc intrarea pe piața românească
Piața hotelieră din România s-ar putea diversifica în decursul următorului an prin intrarea pe piață a unor noi branduri care vizează încheierea de contracte... Branduri hoteliere noi își pregătesc intrarea pe piața românească

Piața hotelieră din România s-ar putea diversifica în decursul următorului an prin intrarea pe piață a unor noi branduri care vizează încheierea de contracte de închiriere sau de parteneriat cu dezvoltatorii imobiliari ca o alternativă la contractele de management sau de franciză. Un astfel de model de business va conduce la relansarea pieței hoteliere și va oferi, în același timp, posibilitatea ca dezvoltatorii imobiliari să își diversifice portofoliul, apreciază consultanții Colliers International.

Deși în ultimii trei ani industria ospitalității din Capitală a crescut constant atât din punct de vedere al gradului de ocupare, cât și al prețului mediu obținut pe cameră, conform analizelor de piață realizate de Colliers International, au fost deschise puține proiecte noi.

Acest fapt a fost cauzat de dorința brandurilor puternice de a se extinde exclusiv prin contracte de management sau franciză cu dezvoltatorii. Aceste contracte sunt percepute, însă, de către dezvoltatori ca fiind mai puțin previzibile din punct de vedere al cash-flowului generat și, deci, mai riscante.

Recent însă, branduri tinere germane, austriece și poloneze care au acoperit deja piața hotelieră din țara de origine, au început să caute oportunități de extindere către piețe emergente din Europa de Sud-Est. Pe piața din România, astfel de branduri au inițiat discuții cu dezvoltatori imobilari, propunând chiar și co-finanțarea proiectelor. Este vorba în special de dezvoltatori ce au deja experiență în industria hotelieră sau care dețin suficiente terenuri pentru a dori să își diversifice portofoliul prin contracte de parteneriat în dezvoltare sau de închiriere.

„În prezent, există un decalaj între dorința de extindere a brandurilor și apetitul scăzut al dezvoltatorilor pentru proprietățile hoteliere. Luând în considerare noile tendințe, ne așteptăm ca acest decalaj să se micșoreze treptat, ceea ce va favoriza intrarea unor jucători noi, dezvoltarea de noi proiecte și, în consecință, relansarea pieței hoteliere”, a declarat Raluca Buciuc, Associate Director Valuation Services and Hospitality Advisory Services în cadrul Colliers International.

În București, zonele favorabile unor astfel de proiecte sunt Centrul Vechi, Floreasca-Barbu Văcărescu sau Calea Victoriei. Centrul Vechi oferă avantajul clădirilor vechi ce pot fi reconvertite, în timp ce Calea Victoriei dispune încă de terenuri disponibile, însă la un preț ridicat. La rândul ei, zona Floreasca-Barbu Văcărescu atrage atât prin consolidarea sa ca pol important de birouri al Capitalei, cât și prin posibilitatea achiziției unor terenuri disponibile pentru dezvoltare la prețuri încă fezabile.

„Din punct de vedere al costurilor, opțiunea brandurilor hoteliere de a închiria clădiri în astfel de zone este rentabilă. Pentru un hotel, valoarea chiriei echivalează cu aproximativ 20% din cifra de afaceri și poate fi similară cu cea plătită de chiriașii din clădirile de birouri”, a încheiat Raluca Buciuc.

În ultimii doi ani, piața hotelieră din București s-a dezvoltat considerabil, fapt evidențiat de numărul crescut de turiști (o creștere de 63% în ultimii 5 ani) și de rata de ocupare ridicată în special în hotelurile de patru și cinci stele (medie de aprox. 75%). Totodată, dezvoltarea principalelor poluri de birouri continuă să influențeze potențialul sectorului de business al industriei hoteliere, în contextul în care în acest an va începe construcția unui nou hotel afiliat Mariott Courtyard, în zona Floreasca-Barbu Văcărescu.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *