Acasă la sașii din Transilvania. În săptămâna Haferland! Acasă la sașii din Transilvania. În săptămâna Haferland!
Dacă străbați Podișul Transilvaniei, căutând rădăcinile celor care au creat cultura și civilizația acestui ținut, pe nemți nu o să îi prea mai găsești,... Acasă la sașii din Transilvania. În săptămâna Haferland!

Dacă străbați Podișul Transilvaniei, căutând rădăcinile celor care au creat cultura și civilizația acestui ținut, pe nemți nu o să îi prea mai găsești, scrie Ruxandra Hurezean în cartea sa “Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei”. Unu-doi în câte un sat, păstrați parcă de un plan divin, atâția cât să mai aibă din ce răsări alții, să nu piară neamul lor cu totul.

Vine, însă, o vreme din an când zona săsească din Transilvania, cuprinsă între Rupea și Sighișoara, este în sărbătoare, iar sașii se întorc la origini să își spună povestea și, de ce nu, să ducă mai departe proprile tradiții.

Vorbim, bineînțeles, de Săptămâna Haferland, cel mai mare eveniment cultural dedicat promovării zonei săsești din Transilvania, care va avea loc în perioada 9 – 14 august 2017 și, care, anul acesta, așteaptă peste 5000 de turiști.

Noi am prefațat acest eveniment, iar zilele trecute, am dat o tură în întreaga zonă pentru a ne obișnui, dacă pot să spun așa, cu tematica ediției de anul acesta a festivalului: gastronomia locală. Ne-am plimbat mult (cu ajutorul Automobile Bavaria care ne-a împumutat mașinile), am degustat produsele sașilor și, poate cel mai important lucru, am aflat povești de viață chiar de la sursă.

În drumul nostru, am poposit la cetatea de la Rupea unde am fost primiți cu pâine și sare și apoi am asistat la un mic atelier de brodat/țesut cu doamna Maria. Ne-am continuat traseul spre Roadeș, unde ne-am cazat la Casa de Oaspeți Tabaluga. A fost punctual de plecare spre excursia cu bicicleta și căruțele de la Criț – Meșendorf și către picnicul de la Pârăul Dracilor.

După o zi plină de aventuri, cina de la Casa Kraus, cu preparate săsești și preparate pregătite de Fata care Gătește cu Flori, a fost o binecuvântare. Am aflat povești noi despre istoria sașilor și despre ce va să vie în perioada 9 – 14 august 2017 la festivitățile organizate aici.

Am aflat mai multe detalii și despre Prințul Charles care are rădăcini, rude îndepărtate, prin contesa de Rhedey, în Transilvania. Dar asta n-ar fi însemnat nimic, dacă săsoaicele n-ar fi ieșit niciodată în calea lui. De atunci, face necontenite vizite, dar și servicii României, vorbind de câte ori are ocazia de frumusețea ei și de bogăția naturii. Dar, poate, cel mai înemnat ajutor este unul concret: a înființat Fundația Mihai Eminescu Trust, prin care ajută cu bani satele săsești să se trezească din nou la viață. Astfel, peste 150 de case au fost renovate cu ajutorul fundației și sute de localnici au fost instruiți într-o meserie.

Și nu este singurul. Michael Schmidt este sas, originar din satul Criț. Om de afaceri de success, crede în valorile culturale ale acestei comunități ți le susține în mod activ. Prin intermediul Fundației Michael Schmidt a restaurant o serie de obiective din satul natal, a finanțat filmul Orgile din Transilvania, o întoarcere în timp, și susține, an de an, Festivalul Săptămâna Haferland, care se desfășoară, anual, în mai multe localități din județul Brașov, precum Saschiz, Rupea, Bunești, Criț, Viscri, Fișer, Meșendorf și Roadeș, etc.

Anul acesta, am ajuns la cea de-a cincea ediție a Săptămânii Haferland care va include localitățile Archita, Roadeș, Homorod, Viscri, Bunești, Saschiz, Meșendorf, Rupea, Criț și Cloașterf. În cadrul festivalului, turiștii români și străini vor putea să asiste la brunch-uri cu preparate săsești, concerte în bisericile fortificate și nu numai, piese de teatru, proiecții de film în aer liber, demonstrații de tradiții populare, precum și la tradiționalul bal săsesc.

În plus, cei mici vor putea participa la activități pregătite special pentru ei, inspirate din istoria satelor săsești.

Având ca slogan “Tradiții săsești în bucate de poveste!”, ediția din 2017 a Săptămânii Haferland își propune să deschidă apetitul turiștilor pentru mâncarea tradițională săsească. Astfel, cei prezenți se vor putea bucura de zeci de feluri de mâncare, pregătite atât de localnici din zonă, cât și de chefi experimentați.

Printre preparatele care vor putea fi degustate în cele 6 zile de festival se numără ciorba de borboane, supa de găină cu tăiței de casă, rulada de fașirt, lichiul sau prăjitura cu rubarbă.

Noi le-am simțit deja gustul și suntem siguri că o să vă placă. Pe traseu, am mai oprit la un picnic la cetatea de la Saschiz și nu am ocolit nici satul Viscri unde am vizitat Biserica Evanghelică Fortificată și am asistat la un atelier de papuci de pâslă.

Sunt multe de povestit despre sași, însă, pentru că, de multe ori, fotografiile spun cel mai bine povestea în locul nostru, vom lăsa în material o galerie foto (made by Tiberiu Arsene) care include o selecție de fotografii relevante din acest trip prin … Haferland. Sper că v-am convins și v-ați trecut, deja, în agenda ediția din 2017 a Săptămânii Haferland.

Organizatorii evenimentului, Fundația Michael Schmidt, împreună cu Fundația Tabaluga, susținute de Fundația Adept, Fundația Mihai Eminescu Trust și Asociația Sașilor Transilvăneni în Germania, își propun, astfel, să impulsioneze turismul în zonă, nu doar pe perioada festivalului.

Ci pe tot parcursul anului, astfel că inițiativele de promovare nu se opresc aici, aceștia organizând constant concerte, evenimente sportive și gastronomice, precum și alte activități care oferă participanților experiențe autentice în satele săsești din Haferland.

Trebuie să mai știți că regiunea săsească din Transilvania a fost denumită „Țara Ovăzului” sau Haferland, întrucât localnicii obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

Ediția din acest an a evenimentului beneficiază de sprijinul partenerilor festivalului: Kaufland, Rompetrol, Automobile Bavaria, MHS Truck & BUS – în calitate de parteneri principali, Neumarkt, Transferoviar Grup, Star Transmission, Boromir, Pepsi, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Banca Transilvania, Schaeffler Romania.

Your email address will not be published. Required fields are marked *