Lay’s conectează peste 1.000 de tineri cu mediul cultural din România prin proiectul #CulturaZambeste Lay’s conectează peste 1.000 de tineri cu mediul cultural din România prin proiectul #CulturaZambeste
Cultura Zâmbește este o inițiativă inedită a brandului Lay’s, menită să aducă mai aproape cultura de tineri. Proiectul #CulturaZambeste este o călătorie care facilitează... Lay’s conectează peste 1.000 de tineri cu mediul cultural din România prin proiectul #CulturaZambeste

Cultura Zâmbește este o inițiativă inedită a brandului Lay’s, menită să aducă mai aproape cultura de tineri. Proiectul #CulturaZambeste este o călătorie care facilitează întâlnirea dintre formele de expresie artistică și publicul tânăr, având două componente complementare.

Prima este platforma  www.culturazambeste.ro, care susține și promovează peste 26 de inițiative din întreaga țară, din domenii diverse: teatru, dans, patrimoniu, film, arte vizuale, poezie, literatură, etnografie, restaurare și arhitectură. Cea de-a doua componentă este reprezentată de Spațiile Lay’s, adevărate insule urbane care încurajează comunicarea și interacțiunea dintre tineri.

Implicarea tinerilor în fenomenul cultural actual și facilitarea accesului acestora la multitudinea de evenimente culturale intră în ceea ce numim normalitate și în aria lucrurilor pe care îți dorești să le susții. Asadar, am ales ca brandul Lay’s să fie un promotor al artelor și să demareze un prim proiect de responsabilitate socio-culturală. Astfel au apărut Spațiile Lay’s în patru orașe mari din țară – București, Cluj, Iași și Timișoara, unde ne-am propus să creăm un punct de întâlnire  al comunității locale cu importante proiecte culturale. #CulturaZâmbește este o invitație la explorare – urbană, culturală, socială, personală, iar Lay’s este un brand care vrea să aducă zâmbetul pe chipurile oamenilor nu doar prin gust, ci și prin proiecte inedite.”, a declarat Alina Imbrea, Marketing Director Snacks Greater Balkans, PepsiCo.

#CulturaZambeste – platforma online care oferă invitații gratuite la evenimente culturale

Platforma online www.culturazambeste.ro reprezintă un ghid cultural pentru tinerii pasionați de arta spectacolului, de cinematografie, fotografie, arhitectură sau muzică. Aceasta reunește peste 26 de inițiative culturale, pe care Lay’s le susține și le promovează. Totodată, prin intermediul platformei, peste 1.000 de tineri au acces la aceste evenimente culturale. Pentru a beneficia de invitații gratuite, primul pas este ca aceștia să-și creeze un cont pe platformă, urmând ca apoi să aplice pentru proiectele îndrăgite.

Printre evenimentele prezente pe site-ul www.culturazambeste.ro se numără Festivalul Internațional de Film Transilvania, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul de Film Anonimul, Gărâna Jazz Festival, Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, Awake, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT.

De asemenea, platforma reunește și o serie de proiecte pe care Lay’s le va susține pe termen lung: Teatrul Apollo111, Unteatru, Teatrul Luni de la Green Hours, Centrul Național al Dansului, Replika, Cinema Govora, MOTZArt in the school.

Partenerii care au contribuit la materializarea acestui proiect sunt Asociația Zeppelin și Cărturești.

„Proiectul #CulturaZambeste creat de Lay’s este o provocare pe care am primit-o cu mare bucurie. Mediul cultural din România are nevoie de susținere din partea brandurilor cunoscute. Avem atât de mulți tineri artiști talentați care creează din pasiune, care prin dedicarea lor reușesc să transmită sensibilitatea şi bucuria lor interioară. Cred că societatea are nevoie să includă această efervescență creativă în firesc, iar proiectul #CulturaZambeste contribuie cu adevărat la facilitarea unei conectări autentice dintre public și arte”, a spus Cristian Neagoe, Manager Fundația Cărturești, partener al proiectului #CulturaZambeste.

Lay’s aduce tinerii mai aproape de cultură prin crearea de adevărate spații urbane de  întâlnire culturală

Prin cea de a doua componentă a proiectului #CulturaZambeste, Lay’s a creat patru spații urbane în patru orașe din țară – București, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca. Acestea reprezintă adevărate insule urbane de cultură, proiectate de arhitecți locali și studenți în arhitectură, împreună cu ONG-uri locale.

Acestea funcționează ca puncte de întâlnire pentru tinerii pasionați de cultură și au ca scop crearea unui dialog între creatorii de cultură, ONG-uri active în spațiul culturalartiști și publicul acestora.

Bazate pe un design minimalist și inovator, spațiile sunt special amenajate și personalizate pentru fiecare comunitate și vor oferi, gratuit, acces la Wi-Fi, cărți, CD-uri și reviste.

Primele spații urbane Lay’s au fost deja lansate; astfel, la Cluj, spațiul Lay’s poate fi găsit la Cinema Dacia și la containere “La Terenuri”, în Timișoara – “Casa cu iederă”, situată pe Bulevardul Corneliu Coposu, iar în Iași spațiul se află în Piața Unirii, în apropierea librăriei Junimea. În București, spațiul urmează să fie lansat și este localizat La Firul ierbii, din cadrul platformei Industria Bumbacului.

Proiectul #CulturaZambeste face parte din campania Descoperă Gustul Verii powered by Lay’s, care provoacă tinerii la experiențe inedite.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *