Cătălin Păduraru, IWCB: “Valoarea cea mai mare este dată de brand” Cătălin Păduraru, IWCB: “Valoarea cea mai mare este dată de brand”
Cum IWCB 2017, International Wine Contest Bucharest, 25-28 mai 2017, ARCUB (pe Lipscani – Gabroveni) se apropie cu pași repezi am decis formulăm trei întrebări... Cătălin Păduraru, IWCB: “Valoarea cea mai mare este dată de brand”

Cum IWCB 2017, International Wine Contest Bucharest, 25-28 mai 2017, ARCUB (pe Lipscani – Gabroveni) se apropie cu pași repezi am decis formulăm trei întrebări la care să ne răspundă chiar Cătălin Păduraru, CEO al IWCB – cel mai important concurs de vinuri din Europa de Est. Nu uitați că la IWCB, în 27 mai, de la ora 14, bloggeri și influenceri din domeniile vinului, gastronomiei, turismului și modei se vor întâlni cu publicul lor și cu toți cei interesați.

TheTrends.ro: Producătorul român, în general, nu înțelege atât de bine importanța promovării/ a vizibilității. Nu înțelege necesitatea construirii unui brand puternic. Spune-mi, te rog, în ce măsură această filosofie se aplică și producătorilor de vin?

Cătălin Păduraru: Da, bine punctat, că producătorul român în general are problema aceasta, dar distincția e necesară între producătorul de obiecte cu caracter industrial, repetitiv și producătorul de vin, care măcar în teorie, ar trebui să creeze lucruri cu valoare acorporală, cu identitate.

Vrem nu vrem, faptul că au trecut 50 de ani de comunism peste noi, e un lucru care se simte. Sunt unele lucruri care pot fi desprinse din observația empirică, din entuziasm, care să vină laolaltă cu norocul (mai rar datorită unei instrucții inteletuale foarte bune) sau cum e cazul specific al pieței interne, unde este o cerere crescută pentru a acoperi necesitățile, în care producătorul nu simte neapărat nevoia de a se semna pe pagina comercială (încă neaglomerată) și, neavând nici învățători în domeniu, practică un riscat laissez-fair.

Cum spuneam, în cel mai fericit caz, profesorii sunt niște buni constatatori ai istoriei economice, în niciun caz oameni care să facă previziuni, care să aibă proiecții pentru viitor, sau care să fie în stare să coreleze ceea ce se întamplă pe plan extern și să poată învăța viitorii economiști, strategi economici,  cum anume funcționează un brand puternic și care este, de fapt valoarea unei firme, mai puțin activele de tip dulapuri pentru scule, terenuri și garduri, tractoare și mașini de distribuție.

Valoarea cea mai mare este dată de brand. Deci, în contextul acesta sigur că și producătorii noștri, mai ales antreprenorii din prima generație fac greșeli.

Repet, piața a funcționat, e firesc ca producătorii noștri să nu se fi orientat foarte mult pe un brand specific sau să nu se fi desprins foarte mult de sub umbrela, haideți să-i spunem, a unui brand al locului.

Ulterior, și-au dat seama că e ceva în neregulă, că un DOC, în care mai pot exista și alții, nu poate  fi o branduire suficientă. Și atunci, au început să-și costruiască brand-uri proprii. Pur și simplui e de muncă, e de învățat foarte mult, e de studiat ce fac alții, e nevoie să punem lucurile cap la cap, e nevoie să vedem ce strategii aplică alții, e nevoie să avem căt mai multe date și cercetări pe această temă și da, eu  și eu, ca observator al pieței, pentru a avea răspunsuri exacte, trebuie să mă bazez pe observația științifică.

Nu stăm foarte bine și lucrul ăsta se vede pentru că în piață există încă foarte mari confuzii între soi, brand, denumire de origine. Este clar că este foarte mult de muncă.

La fel de adevărat este că producătorul singur nu poate rezolva lucrurile acestea și că, evident ar fi fost nevoie de mai multă informație în școală, mai multă informație în mass media, un alt tip de abordare sau o subsumare a acțiunilor individuale, a unei strategii care nu există.

Deci sunt foarte multe lucruri de făcut, astfel încât să putem vorbi de brandurile producătorilor, care, unul peste altul și împreună cu branduri din alte ramuri economice, să poată face brandul de țară, despre care știm cu toții că lipsește, sau mă rog, nu este cel pe care ni-l dorim noi deocamdată. Avem un brand negativ format de alții, pe baza a ceea ce ,,am reușit” noi să transmitem.

TheTrends.ro: Sunt concursurile internaționale de vin un vector de vizibilitate la nivel mondial?

Cătălin Păduraru: Evident că sunt un vector de vizibilitate, foarte, foarte mare. De fapt, întreaga piață a vinurilor a fost costruită după ce un anumit tip de instanță a făcut o ierarhizare (că este Robert Parker, că este Wine Spectator, este Concours Mondial de Bruxelles, că este Berliner Wine Trophy sau concursul nostru de la București – International Wine Contest Bucharest).

Deci, au avut nevoie de un referent, de niște entități sau de niște grupări, în care oameni pricepuți și care studiază doar lucrul ăsta, să poată să spună „Domnule, vinul ăsta are calități deosebite, are un potențial de viață foarte bun sau se află la capătul vieții”, care să observe fenomenul în timp.

Prin faptul că aceste evaluări se întâmplă, haideți să spunem că, în concursuri, oamenii au început să aibă încredere, să fie foarte atenți la ierarhizare.

În momentul în care un concurs publică rezultatele, cam întreaga comunitate de iubitori ai vinului, care este foarte mare, mai mare decât cea a gimnasticii sau a fotbalului este atentă la comunicarea la cald, este atentă la locul de emisie, care este țara în care s-a organizat respectivul concurs.

Mai există și etapa în care jurații internaționali se întorc acasă și își scriu impresiile pe blogurile lor, în revistele în care publică sau fac emisiuni despre țara pe care tocmai au vizitat-o mai ales atunci când există surprize și există surprize în cazul nostru, deoarece aproape nimeni nu se așteaptă să găsească o Românie viticolă atât de dezvoltată. Răspunsul este clar, da și vizibilitatea aproape că poate fi și cuantificată.

TheTrensd.ro: Înțeleg autoritățile publice oportunitatea adusă de IWCB? Știu că Primăria Municipiului București sprijină organizarea IWCB.

Cătălin Păduraru: Dacă ar fi să dau un răspuns simplu, ar fi nu. El e puțin mai nuanțat deoarece încetul cu încetul, prezentând nu o idee, nu un proiect, ci ceva care are istoric și care are consistență și care poate fi deja comparat în partea superioară a piramiedei competițiilor, începe să apară și atenția din partea autorităților.

Adică în momentul de față, haideți să spun, autoritățile locale încep să fie mai atente la IWCB. Și există semnale din diferite orașe, așa cum s-a întâmplat și la Focșani, unde ma reușit să facem o ediție reușită. Există un interes, măcar din două orașe foarte mari ale țării, din partea primărilor de acolo și mai nou și a consiliilor județene, care ar vrea să organizăm acolo acest concurs în anii următori. Deci, începe să se întâmple ceva.

Primăria Municipiului București și prin extensia sa – Centrul Cultural al Bucureștiului (ARCUB) – a avut un anumit grad de implicare, ceea ce este lăudabil, în primul rând faptul că a spart o barieră, că a avut curajul de a ne găzdui într-un spații cultural, ceea ce nu prea s-a întâmplat până acum.

Și da, este un tip de sincronizare, să spunem așa, cu ceea ce se petrece în Europa. Noi am anticipat tipul acesta de abordare (ca un exemplu întorcându-ne acum de la Valladolid din Spania 2017). Acum ne ajută și argumentele celor de acolo, asta pentru că românii cred mai mult în ceea ce se întâmplă în străinătate și Concursul Mondial a fost găzduit în Spania niște spații 100% culturale.

O parte din activități au avut loc în Teatrul Calderon, o altă parte a activităților într-un centru cultural, deci se poate. Acum, revenind la autorități, sigur, într-o țară viticolă-vinicolă, te-ai aștepta ca o dată în patru ani de mandat sau cinci mai nou, președintele să pronunțe cuvântul ,,vin”, altfel decât în glumă.

Prim-miniștrii nu au transmis mesaje încurajatoare, iar miniștrii sunt foarte departe de subiect, astfel încât răspunsul devine complicat.

Pe palierul ministerelor nu prea există înțelegere și mai ales nu înțeleg oportunitatea.

Nu e vorba de ce ar câștiga sectorul, ci de ce ar câștiga Romania, iar câștigurile ar fi foarte mari în toate planurile, de la cele de imagine, până la cele strict financiare și care ar face foarte mult bine celor care încearcă să-și facă un rost în țara asta.

Așadar, primăria este într-un fel, la un nivel nou față de ceea ce a făcut până acum și este alături de IWCB. Înțelegem că e un stagiu, cumva de cunoaștere și de tatonare și de verificare a capacităților noastre și sperăm că, după ediția 2017, vom avea un sprijin proporțional cu ceea ce se întâmplă în străinătate. Ceea ce, în termeni aritmetici, înseamnă cam de 100 de ori mai mult decât există acum.

Acesta ar trebui să fie nivelul de participare al autorităților locale și sigur el s-ar putea sindicaliza, dacă ar exista o acțiune sinergică și cu autoritățile centrale. În schimbul acestui tip de efort, evident ni s-ar putea cere o strategie pe termen mediu și lung, ni s-ar putea cere să atingem niște ținte, am putea corela mișcările noastre cu alte mișcări care există sau cu programe economice sau cu programe de integrare socială sau cu programe de migrație inversă.

Cu alte cuvinte, în momentul în care am avea bifate o parte din cele pe care le-am enumerat sau enunțat mai sus, aș putea spune că autoritățile înțeleg despre ce este vorba. Până atunci, ne descurcăm singuri și ne descurcăm forte bine.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *