City break la Kiev: 10 locuri pe care merită să le încerci în capitala-gazdă a Eurovision 2017 City break la Kiev: 10 locuri pe care merită să le încerci în capitala-gazdă a Eurovision 2017
Există un oraș la o aruncătură de băț de granițele României care ascunde comori de tot felul. Kiev este un centru cultural divers și... City break la Kiev: 10 locuri pe care merită să le încerci în capitala-gazdă a Eurovision 2017

Există un oraș la o aruncătură de băț de granițele României care ascunde comori de tot felul. Kiev este un centru cultural divers și adăpost pentru trei milioane de suflete, o capitală care se întinde peste dealuri și insule împrejmuite de râu, conectate prin poduri și linii de metrou. În săptămână 9-13 mai, Kiev este capitala-gazdă a celei de-a 62-a ediții Eurovision, la care s-a calificat și România. Specialiștii momondo.ro ne-au recomandat 10 dintre locurile din oraș pe care merită să le încerci dacă te hotărăști să pornești motorul mașinii în drum spre Kiev în acest weekend.

Fă o plimbare pe Landscape Alley

Landscape Alley este o cărare încântătoare ce străbate dealurile din Kiev. Începe drumeția din fața Muzeului Național de Istorie și ține-o tot înainte pe cărarea șerpuită de circa un kilometru. Vei trece pe lângă Biserica Sfântul Andrei (construită în stil baroc) și vei admira o mulțime de obiecte de artă contemporană. Nu departe vei da de una dintre cele mai vechi străzi pietonale din Kiev, zisă Descendentul lui Andrei, plină cu standuri cu suvenire, magazine și restaurante.

Lasă-te prins în mrejele cartierului Podil

Situat de-a lungul malurilor râului Dnieper, Podil este unul dintre cele mai vechi cartiere din Kiev. Podil este classy, are propriile obiective istorice și înfățișează o arhitectură veche de toată frumusețea. În aceeași măsură, are un suflet tânăr și îi place să găzduiască magazine și baruri, iar manifestările artistice își vor găsi mereu un spațiu aici.

Pierde-te în mulțimile din parcul Taras Shevchenko

În parcul central Taras Shevchenko (denumit după poetul și pictorul ucrainean de renume) vei întâlni tot soiul de locuitori ai orașului, reuniți sub raze de soare și aer de pădure. Ia o pauză de la centrul zbuciumat al orașului și ascunde-te la umbra unuia dintre copacii bătrâni de secole, în timp ce urmărești oamenii ce se perindă pe lângă tine sau citești o carte.

Fă un tur în Cernobîl

Poate te va surprinde, poate nu, dar află că Cernobîl, spațiul considerat cândva drept unul dintre locurile letale ale planetei și o zonă interzisă, este acum o atracție cât se poate de populară ce atrage mii de vizitatori în fiecare an. Acestora nu le este permis să intre singuri în Zona Interzisă, așa că cel mai bine ai face să rezervi unul dintre numeroasele tururile organizate.

Respiră puțin folclor ucrainean în Pyrohiv

După ce te saturi de aglomerația urbană, fă-i loc unui tur de o zi prin Pyrohiv. Acest cartier situat în periferia sudică a Kievului ascunde Muzeul Arhitecturii Populare și al Vieții Rurale din Ucraina, un parc uriaș, unde e reprezentată arhitectura folclorică specifică tuturor regiunilor ucrainene.

Mănâncă în stil modern la Ostannya Barikada

Dacă te-ai gândit să încerci ceva din mâncarea ucraineană, atunci nu ai voie să pleci acasă fără să fi trecut pragul restaurantului Ostannya Barikada. Restaurantul este ascuns în Globus Mall, sub Maidan Nezalezhnosti – piața centrală din Kiev ce a atras atenția globală atât în timpul Revoluției Portocalii din 2004, cât și în timpul Revoluției Demnității (Euromaidan) din 2014.

Descoperă pacea în locul de pelerinaj Lavra

Kiev-Pecherska Lavra este un complex de mănăstiri ridicat într-unul dintre cartierele centrale (Pechersk), considerat unul dintre cele mai sfinte locuri ortodoxe. Orice iubitor al mediului înconjurător va aprecia faptul că mașinile sunt interzise în această zonă, unde va descoperi o atmosferă de pace, alături de o arhitectură conservată de UNESCO și protejată de administrația locală. Tot aici, turnul cu clopot te plasează într-unul dintre cele mai înalte puncte ale Kievului.

Cinează ca un tătar la restaurantul Sofra

Restaurantul Sofra este deținut de o familie de tătari din Crimeea, cu porții incredibile de Plov (orez cu carne de miel), Shashlik (shish kebab) în meniu și probabil cea mai elegantă servire a cafelei din oraș.

Observă ruină de o frumusețe pitorească, River PORT

La River PORT vei fi acompaniat de peisaje urbane fantastice, pentru că acest bar este amplasat în vechiul port al râului, are vedere spre docurile sovietice ruginite, spre construcțiile portului industrial și spre podul pe jumătate distrus.

Dacă vrei o ședere cu dichis, alege hotelul 11 Mirrors Design

11 Mirrors Design Hotel este singurul hotel-butic din centrul orașului Kiev, iar aici totul se prezintă în termeni de servicii excelente și înaltă abundență. Poziționat în centrul vechi, hotelul este deținut de celebrul campion la box, Wladimir Klitschko.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *