Zen Sushi, locul unde găsești cel mai bun sushi din București – GALERIE Foto Zen Sushi, locul unde găsești cel mai bun sushi din București – GALERIE Foto
Am tot spus, în dreapta și-n stânga, că sunt fan sushi de mic. Am glumit, bineînțeles! Sunt fan sushi doar de câteva luni, cu... Zen Sushi, locul unde găsești cel mai bun sushi din București – GALERIE Foto

Am tot spus, în dreapta și-n stânga, că sunt fan sushi de mic. Am glumit, bineînțeles! Sunt fan sushi doar de câteva luni, cu toate că inițial am fost reticent în a degusta aceste bunătăți orientale. Cei de la Zen Sushi m-au convins, însă, că merită, iar acum, ori de câte ori am ocazia, nu îi ocolesc. Unde mai pui, că de ziua mea, au deschis și cel de-al patrulea restaurant Zen Sushi din București.

Inaugurat oficial în luna martie, restaurantul Zen Sushi se află în apropiere de Parcul Tineretului (în apropierea stației de metrou Tineretului), pe strada Dimitrie Cantemir la numărul 27. Restaurantul în regim de take-away este deschis începând cu ora 12.00 și până la ora 23.00, iar duminica de la ora 13.00 și până la 22.30.

Am dat și eu o fugă până la ei să văd cum arată noul local, dar să și degust din bunătățile pregătite pe loc. Prețurile la Zen Sushi sunt aceleași în toate locațiile, iar cele mai mici tarife încep de la 4 lei, pentru o porție de orez simplu, și pot ajunge până la 150 lei, pentru o porție de Maki de luxe, care include 4 bucăți de california maki, 4 porții de philadelphia maki, 4 bucăți de creveti şi avocado maki, 4 porții de ton picant maki, 3 bucăți de creveti pane maki, 2 porții de anghila uramaki, 2 bucăți de somon uramaki și 2 porții de creveti uramaki.

Aici, puteţi servi de la faimoasele rulouri cu orez învelite în alge nori – Makisushi – până la sofisticatele Sashimi pregătite migălos din peşte crud şi din cele mai fine ingrediente, toate preparate sub ochii dumneavoastră.

Multe varietăţi de Makisushi sunt vegetariene, iar în bucătăria japoneză orezul, legumele şi tofu predomina alături de peşte şi fructe de mare.

Pentru cei care locuiesc sau lucrează în alte zone, Zen Sushi mai are trei locații în București: zona Piața Victoriei (str. Grigore Alexandrescu, nr. 56), zona Dorobanți (George Călinescu, nr. 15) și ZenFusion în incinta Hotelului Sarroglia, Vasile Lascar 59.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *