LPF şi Panini lansează cea de-a treia ediţie a albumului Liga 1 Orange LPF şi Panini lansează cea de-a treia ediţie a albumului Liga 1 Orange
Iubitorii fotbalului pot colecţiona începând de astăzi, 10 martie, albumul Ligii 1 Orange, sezonul 2016-2017. Aflat la cea de-a treia ediţie, albumul este realizat... LPF şi Panini lansează cea de-a treia ediţie a albumului Liga 1 Orange

Iubitorii fotbalului pot colecţiona începând de astăzi, 10 martie, albumul Ligii 1 Orange, sezonul 2016-2017. Aflat la cea de-a treia ediţie, albumul este realizat de Liga Profesionistă de Fotbal în colaborare cu Panini.

Albumul Liga 1 Orange 2016-2017 conţine 386 de abţibilduri, însumând mai bine de 20 de pagini de colecţie. Alături de paginile dedicate celor 14 echipe din Liga 1, ediţia cuprinde şi secţiuni precum „Goluri şi echipe” sau „Vedete în devenire”, unde se regăsesc tinerii jucători.

În plus, în premieră anul acesta, colecţia Panini cuprinde şi un „Set de actualizări” cu 32 de abţibilduri de jucători care s-au mutat la altă echipă în timpul transferurilor din iarnă, disponibil începând cu data de 27 martie.

Prin lansarea albumului, LPF îşi propune să aducă fotbalul mai aproape de suporteri şi să îi impulsioneze să vină pe stadion. În consecinţă, vor fi organizate în perioada următoare o serie de acţiuni precum campanii de informare şi sampling în şcolile de fotbal.

Colecţia reprezintă şi o adevărată enciclopedie a fotbalului din acest sezon. Fiecare card indică, alături de nume, greutate, înâlţime, data de naştere sau numărul de pe tricou şi palmaresul jucătorului.

Albumul este disponibil începând cu 10 martie la toate chioşcurile de ziare din ţară. Colecţionarii vor descoperi în paginile albumului şi cum pot participa la concursurile organizate de LPF şi Panini.

Bine de știut!

Panini Italia, înfiinţată în urmă cu 50 de ani, este lider mondial pe piaţa albumelor care colecţionează figuri ale sportului sau divertismentului, fiind prezentă în 110 ţări. Panini lansează anual albume în campionate precum cele din Spania, Italia, Franţa, Polonia sau dedicate competiţiilor sportive precum: Panini FIFA 365 sau EURO 2016.   

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *