7card, afaceri de 2,7 milioane de euro, în creștere cu 60%  7card, afaceri de 2,7 milioane de euro, în creștere cu 60% 
În 2016, cifra de afaceri a celui mai mare fun-club sportiv din România, 7card, a fost de 12 milioane de lei (2,7 milioane de... 7card, afaceri de 2,7 milioane de euro, în creștere cu 60% 

În 2016, cifra de afaceri a celui mai mare fun-club sportiv din România, 7card, a fost de 12 milioane de lei (2,7 milioane de euro), în creștere cu 60 % față de valoarea precedentă. În aceeași perioadă de timp, numărul utilizatorilor activi a crescut cu aproape 70%, depășind 17.000 de persoane. Numărul companiilor abonate la 7card a ajuns la 731, față de 390 în 2015, iar al sălilor de sport partenere la peste 400, față de 228 în anul precedent.

Un segment care a contribuit la creșterea numărului de utilizatori a fost provincia, Benefit Seven, compania care administrează 7card, fiind extrem de activă în 2016 în afara Bucureștiului, prin atragerea în rețea a 223 centre de fitness și wellness din peste 34 orașe, răspunzând astfel nevoii companiilor partenere de a-și fideliza angajații și prin accesul la sport. În prezent, 7 card poate fi utilizat în 34 centre urbane, inclusiv în toate orașele mari.

”În 2016 ne-am extins mult în afara Capitalei, suntem acum un serviciu cu acoperire națională. A fost un pas firesc, tot mai multe companii din întreaga țară, din toate sectoarele de activitate, au apreciat valoarea distinctivă pe care 7card o aduce ca beneficiu extra-salarial pentru angajații lor: este, cu adevărat, măsura recunoașterii contribuției angajaților la performanța companiei. O răsplată”, spune Andrei Crețu, co-fondator 7 card.

O creștere se observă și la numărul de actvități sportive sau de recreere alese de utilizatori. Desi ponderea semnificativă (70%) este în continuare deținută de activitățile de fitness, activitățile sportive recreative precum escalada, dansurile, yoga, tenis, squash sau relaxarea la piscine, au crescut simțitor ca utilizare (30%).

”Preferința pentru tipuri de activități recreative  confirmă apetitul utilizatorilor pentru o diversitate cât mai mare. Satisfacția utilizatorului crește odată ce experimentează tot mai multe moduri antrenante de a rămâne în formă, fără ca exercițiul fizic să mai fie “un task suplimentar”, ci o experiență plăcută. Așa cum ar trebui să și fie. Timpul mediu petrecut de români într-un astfel de centru este de o oră și treizeci de minute, spre deosebire de alte țări din Europa unde această durată este de doar 45 de minute”, spune Iulian Circiumaru, co-fondator 7 card.

În prezent, 40% dintre utilizatorii 7card sunt din afara Capitalei, față de doar 16% în 2015. După București, cei mai mulți abonați sunt din Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași. La nivelul anului trecut, valoarea medie a abonamentului 7card a fost de 140 lei în București, respectiv 90 lei în restul orașelor din rețea (Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu, etc.). Pentru 50% dintre utilizatorii 7card, angajatorii suportă costul abonamentului. Companiile care oferă preponderant acest beneficiu angajaților activează în sectoare precum: IT, finanțe, automotive, banking, telecom, retail, servicii.

Pentru 2017, planurile Benefit Seven vizează dublarea cifrei de afaceri, la aproximativ 4,5 milioane de euro, a numărului de abonați, la peste 30.000, respectiv creșterea cu 40% a companiilor partenere.

”Dacă 2016 a fost anul în care am lucrat să creăm acoperirea națională a serviciului nostru, 2017 este anul în care focusul este să oferim utilizatorilor 7card, pe lângă valoarea intrinsecă, oportunitatea de a experimenta si de a acumula experiențe memorabile. Și de a redescoperi bucuria de a face mișcare. Introducem deja, de la începutul acestui an, posibilitatea plății în rate a abonamentelor, posibilitatea înscrierii a doi însoțitori (față de doar unul în 2016), diversificarea activităților care se pot accesa cu 7card introducând activități noi, precum accesul în pationare în sezonul rece sau piscine în aer liber în sezonul cald.” spune Andrei Crețu.

Bine de știut!

Compania Benefit Seven a fost înființată în 2011 și are trei acționari: Andrei Crețu, Iulian Cîrciumaru și Cătălin Ivașcu. Compania a introdus în România conceptul de carduri unice cu acces concomitent la mai multe săli de sport și wellness.

În februarie 2016, Sodexo, lider mondial in Servicii pentru Calitatea Vietii – beneficii extrasalariale pentru angajati (tichete de masa, cadou, vacanta, cresa), programe de incentivare, beneficii publice, servicii de alimentatie/catering, managementul facilitatilor, a preluat 20% din acțiunile Benefit Seven, companie ce deține 7card.

La data de 1 februarie, numărul de abonați activi este de 19.00.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *