Circuitele Cocktail Holidays în Israel, Scandinavia, Thailanda, Turcia și Maroc, în creștere Circuitele Cocktail Holidays în Israel, Scandinavia, Thailanda, Turcia și Maroc, în creștere
Turoperatorul Cocktail Holidays, specializat în vacanţe de tip charter, circuite, programe sociale şi pentru seniori, încheie anul 2016 cu o cifră de afaceri de... Circuitele Cocktail Holidays în Israel, Scandinavia, Thailanda, Turcia și Maroc, în creștere

Turoperatorul Cocktail Holidays, specializat în vacanţe de tip charter, circuite, programe sociale şi pentru seniori, încheie anul 2016 cu o cifră de afaceri de 15 milioane de euro, în creştere cu 2%. Pentru 2017 estimează păstrarea trendului de creștere înregistat în ultimii ani, mizând pe consolidarea pe piața de călătorii.

”A fost un an destul de bun pentru turism, în ciuda tututor previziunilor sumbre, după atacuri și atentate, evenimente care ne-au pus în situația să oferim destinații noi, din vestul Europei, și să ne folosim la maximum experiența acumulată în 24 de ani de turism. Rezultatele ne arată însă că turiștii au încredere în brandul nostru și prioritatea companiei va fi mereu să le oferim vacanțe sigure, cu toate taxele incluse”, declară Dan Goicea, manager Cocktail Holidays.

Compania a deservit anul trecut un număr de peste 21.000 de turiști, în creștere cu 5% față de 2015. Cei mai mulţi au preferat destinații ca Grecia, Spania, Portugalia, Croația, Muntenegru și Turcia. Pachetul mediu cu avionul si toate taxele incluse pentru Grecia a fost anul trecut de 600 de  euro/persoană, pentru Portugalia de 800 de euro/persoană, pentru Spania de 700 de euro/persoană, iar pentru Turcia de 650 de euro/persoană.

Circuitele organizate de Cocktail Holidays în Portugalia, Israel, Scandinavia, Thailanda, Turcia, Maroc au crescut anul trecut cu 5%, pachetele sociale, fără limită de vârstă, au crescut cu 10%, în timp ce cererea pentru vacanţe exotice, pentru destinaţii precum Madeira, Zanzibar, Sri Lanka, Thailanda şi Maldive, la un tarif mediu de 1.760 de euro/persoană, a crescut cu 10%.

Thailanda

Thailanda

Destinațiile preferate de turiști pentru 2017 sunt Grecia (insulele Kos, Creta, Rodos, Santorini, Mykonos, Corfu, Zakynthos), Spania (Tenerife, Mallorca, Costa Brava, Costa del Sol, Costa Blanca), Portugalia (Algarve), Turcia (Antalya și Bodrum) si Muntenegru, pentru care Cocktail Holidays a programat zboruri charter din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, dar şi România, pentru care turoperatorul estimează o creştere mai mare a vânzărilor datorită acordării tichetelor de vacanţă cu valoare de 1.450 de lei pentru fiecare bugetar.

”Suntem încă în perioadă de Early Booking și cele mai multe rezervări s-au făcut pentru Grecia, Spania si Portugalia în cazul destinațiilor externe, românii fiind deja conștienți de avantajele rezervării din timp. Însă pentru că tot mai mulți dintre ei au două sau trei vacanțe pe an, anul acesta ne așteptăm la o creștere a cererii pentru destinațiile interne. Cocktail Holidays acceptă plata vacanțelor cu vouchere de vacanță”, precizează Dan Goicea.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *