Clienții Eturia vor la plajă de Revelion și dau chiar și 2.500 de euro pentru o vacanță Clienții Eturia vor la plajă de Revelion și dau chiar și 2.500 de euro pentru o vacanță
Aproximativ 80% dintre turiștii români care călătoresc în destinații exotice de Crăciun și Revelion aleg zone cu plajă. Cel puțin așa reiese din informațiile... Clienții Eturia vor la plajă de Revelion și dau chiar și 2.500 de euro pentru o vacanță
TwitterFacebookFacebook MessengerGoogle+PinterestLinkedInWhatsApp

Aproximativ 80% dintre turiștii români care călătoresc în destinații exotice de Crăciun și Revelion aleg zone cu plajă. Cel puțin așa reiese din informațiile agenției de turism Eturia.

Bugetul alocat unei astfel de vacanțe variază între 1.500 și 2.500 euro/persoană, iar călătoria se face, de cele mai multe ori, în cuplu sau împreună cu familia și copiii.

Tot mai mulți români aleg să meargă la plajă în perioada sărbătorilor de iarnă, destinațiile cele mai cerute fiind Republica Dominicană, Mauritius, Maldive, Zanzibar și Thailanda. Vacanțele exotice atrag turiștii prin resorturile cu serviciile impecabile și peisajele impresionante. Românii aleg de cele mai multe ori pachete all inclusive sau cu demipensiune și plătesc pentru un sejur de 7 nopți între 1.500 și 2.500 euro/persoană.

”Aproximativ 40% dintre cereri vin din partea cuplurilor în căutare de liniște, romantism și vreme călduroasă. Am primit inclusiv cereri speciale pentru organizarea unor cine romantice pe plajă sau pachete de spa și relaxare pentru cupluri. Circa 30% din solicitări au venit din partea familiilor cu copii, care preferă resorturile cu facilități dedicate celor mici: locuri de joacă, club pentru bebeluși și copii peste 2 ani, activități pentru școlari și adolescenți”, a declarat Alexandra Pârvu, Marketing Manager Eturia.

Cele mai multe rezervări s-au facut în lunile septembrie și octombrie, însa cei care se grăbesc mai pot găsi și acum pachete de vacanță la prețuri bune.

Spre exemplu, un sejur de Revelion în Bangkok și pe plajele din Krabi de 10 nopți, cazare la hoteluri de 4* cu mic dejun inclus, bilete de avion și alte servicii incluse costă 1.890 euro/persoană. Pentru cei care preferă peisajele exotice din Zanzibar, un sejur de Revelion de 8 zile cu demipensiune, hotel de 4* și alte servicii incluse costă 1.950 euro/persoană. Turiștii pot opta și pentru un circuit în Vietnam, 10 nopți, cazare la hoteluri de 4*, mic dejun la 2.390 euro/persoană.

TwitterFacebookFacebook MessengerGoogle+PinterestLinkedInWhatsApp

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *