Black Friday a adus 17 mil. lei în conturile Fashion Days Black Friday a adus 17 mil. lei în conturile Fashion Days
Fashion Days, unul dintre cei mai mari retaileri online de modă, a înregistrat de Black Friday comenzi în valoare de 17 milioane de Lei,... Black Friday a adus 17 mil. lei în conturile Fashion Days
TwitterFacebookFacebook MessengerGoogle+PinterestLinkedInWhatsApp

Fashion Days, unul dintre cei mai mari retaileri online de modă, a înregistrat de Black Friday comenzi în valoare de 17 milioane de Lei, dublu față de ediția din 2015. Ediția de anul acesta, desfășurată sub umbrela campaniei „Răsfață-te de Black Friday”, a avut loc pe 18 noiembrie, o singură zi. Clienții care au avut instalate aplicațiile mobile au putut comanda de pe 17 noiembrie, începând cu ora 20:00.

„Creșterea notabilă a traficului, cu precădere în zona de mobile, și dublarea vânzărilor dovedește faptul că modelul de business al Fashion Days le aduce clienților o experiență unică de shopping. Putem spune că anul acesta a fost anul fashion online”, spune Andrei Chirilă, Chief Marketing Officer Fashion Days.

Ediția de anul acesta a însemnat o creștere semnificativă și în ceea ce privește traficul cumulat, desktop, mobile și aplicații, în shopul Fashion Days: de 2,5 ori mai mare față de ediția precedentă. Interesant este faptul că, în timp ce 77% din traficul total a venit de pe desktop și variantele mobile ale siteului, 56% din vânzările totale au fost realizate din aplicațiile mobile. Mai mult, vânzările prin intermediul aplicațiilor mobile au crescut de trei ori față de ediția precedentă.

Varianta iOS a adus 60% din vânzări, în vreme de varianta Android, 40%. Pe perioada Black Friday aplicația de mobile Fashion Days a fost numărul 1 în top trending apps, în App Store, și numărul 2 în top descărcări, cu peste 50.000 de downloadari, surclasând aplicații precum Instagram sau Snapchat.

Cele mai populare categorii de produse vândute de Black Friday au fost hainele, urmate de încălțăminte (teniși si cizme), genți, produse pentru copii și ceasuri. În topul celor mai bine vândute branduri s-au înscris: United Colors of Benetton, Zee Lane, Desigual, Napapijri, Pepe Jeans, Love Moschino, Guess, Puma, US Polo, Levi’s, Furla.

Ediția 2016 a Black Friday a însemnat și o premieră pentru clienții români, Fashion Days aducând în special pentru acest eveniment branduri de lux la nivel internațional. Astfel, pe această categorie, clienții au făcut achiziții în valoare de 1,8 milioane de Lei, cu reduceri de până la 56%. Cel mai scump produs a fost o geantă Prada în valoare de 6.500 de Lei.

Printre brandurile de lux vândute de Fashion Days se află:

  • Prada, cu reduceri de până la 56%
  • Valentino, cu reduceri de până la 25%
  • Red Valentino, cu reduceri de până la 48%
  • Stella McCartney, cu reduceri de până la 25%
  • Dolce&Gabbana, cu reduceri de până la 56%
  • Burberry, cu reduceri de până la 55%
  • Miu Miu, cu reduceri de până la 39%

 Cei mai activi cumpărători au fost femeile, cu o pondere de 60% din total comenzi. Față de ediția precedentă, publicul masculin a crescut cu zece procente.

TwitterFacebookFacebook MessengerGoogle+PinterestLinkedInWhatsApp

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *