Travel Trends: Creta, locul unde vara ține cu tine și în octombrie (1) Travel Trends: Creta, locul unde vara ține cu tine și în octombrie (1)
Grecia deţine în portofoliu aproximativ 6.000 de insule, atât în proprietate privată cât şi publică, însă, recunosc, că mi-au trecut pe la urechi numele... Travel Trends: Creta, locul unde vara ține cu tine și în octombrie (1)
TwitterFacebookFacebook MessengerGoogle+PinterestLinkedInWhatsApp

Grecia deţine în portofoliu aproximativ 6.000 de insule, atât în proprietate privată cât şi publică, însă, recunosc, că mi-au trecut pe la urechi numele a doar doar câteva zeci și am reușit să bat cu piciorul doar 7. Ultima pe lista mea, dar cea mai importantă până acum, a fost Creta – o insulă aflată în mijlocul Mării Mediterane – care, la final de septembrie – început de octombrie a reușit să mă impresioneze cu temperaturi ce depășesc 26-27 de grade în aer și 24-25 de grade în apa mării. Și nu doar cu atât…

Am aflat în cele cinci zile în care am fost turist în Creta că această insulă oferă istorie și distracție, că sezonul este mai lung decât în restul insulelor grecești datorită climei, că insula oferă toate variantele de cazare dorite de un turist și, nu în ultimul rând, că poate să fie chiar o destinație pentru business travel, unde agențiile de turism se implică și organizează evenimente ale unor companiilor gândite pentru angajați proprii sau pentru clienții lor.

Pe scurt, insula e plină de surprize frumoase (vezi galeria foto), iar apa mării e … wow! Unele hoteluri/resorturi sunt fabuloase, altele sunt pe buzunarul omului de rând, cum s-ar spune, iar altele… îți pot strica vacanța. Cred că e nevoie de multă atenție atunci când rezervi un sejur sau, de ce nu, poți apela la o agenție de turism cu tradiție care știi că nu poate să dea greș. O amică îmi spunea chiar că e bine să ai agentul tău de turism, așa cum ai un medic, un avocat sau un contabil al tău. Și, cu toate că îmi place să fiu un traveler pe cont propriu, de data aceasta am ales să merg pe mâna celor de la Paralela 45 în vacanță.

creta-2016-35

Am pornit de la București la Heraklion cu un zbor charter alături de un grup de la Alchimex, producător local de pesticide, care a vrut să îşi recompenseze angajaţii după un an fructuos, cel mai probabil, dar și de un ghid al agenției care urma să ne însoțească (pe mine și prietenul Zoltan Marton – apropo, vezi aici dacă și lui i-a plăcut Creta) aproape pe întreg parcursul aceastei aventuri.

Zborul a fost destul de scurt (sub 2 ore), timp în care am reușit să aflu câteva detalii interesante despre Creta. Acum știu că este cea mai sudică insulă greacă la Marea Egee, constituind una din provinciile Greciei, care cuprinde patru prefecturi: Chania, Heraklion, Lasithi și Rethimno. Peisajele lungi de nisip și golfurile singuratice sunt frecvente pe insulă, însă relieful este dominat de masivele muntoase. Creta are o suprafață de 8.261 km² și este cea mai mare insulă din Grecia și a cincea ca mărime din Marea Mediterană. Unde mai pui că linia de coastă are o lungime totală de 1.040 km. Capitala insulară este Heraklion cu peste 135.000 locuitori, iar printre orașe importante se mai numără Rethymnon și Chania.

Trebuie spus, însă, că majoritatea centrelor turistice din Creta se află pe coasta nordică a insulei între Heraklion și Malia. Aici, hotelurile și restaurantele se întind ca un colier de perle de-a lungul plajelor nisipoase, iar Hersonissos este una dintre stațiunile preferate de turiștii un pic mai pretențiosi, fiindcă se bucură de un aer cosmopolit ce se datorează numeroaselor complexe turistice, restaurante, baruri, cluburi, discoteci și magazine. Deși este foarte vizitată de turiștii tineri și de cupluri, familiile cu copii nu sunt uitate, existând multe hoteluri dedicate special familiilor.

creta-2016

După aterizare, am fost preluați foarte repede de un autocar al partenerilor agenției și însoțiți și de un ghid local. Am ajuns în circa 20 de minute la hotelul Eri Beach **** din Hersonissos. Camerele nu erau gata, așa că am dat o tură prin împrejurimi și am băut o cafea. Am revenit și ne-am cazat. Chiar dacă s-au străduit să ne ofere cele mai bune camere se putea observa cu ochiul liber că hotelul are nevoie mare de o renovare ca la carte. Lipsa internetului a fost un alt minus, însă noi am reușit să ne descurcăm pe cont propriu.

În prima zi am explorat zona și am vizitat 2 hoteluri în zone diametral opuse, atât ca amplasament cât și ca plasare pe piață. Am petrecut 2 ore pline la Aldemar Royal Mare, un complex de 5 stele aflat pe malul mării, dar care dispune și de piscine private, grădini și o bucătărie cretană după care te lingi pe degete. Plin de ruși și israelieni, complexul dispune și de allinclusive, însă eu unul nu aș recomanda așa ceva turiștilor care merg în Grecia.

Am trecut apoi prin Malia, pe la un hotel boutique – Creta Verano 3* -, o afacere de familie care m-a impresionat pentru felul în care grecii știau să își gestioneze businesul și să investească o parte din profit în extindere și, de ce nu, în renovări. Am fost primiți cu desert, cafea și cu … povestea hotelului într-un scurt tur prin proprietate.

Și cum la final de sezon prețurile intră la apă, așa s-a întâmplat și aici. Cu ajutorul ghidului nostru, am reușit să închiriem o mașină pentru două zile și să încercăm să străbatem insula. Defapt, o mică parte din ea. Prețul a fost modic: aproape 60 euro/ pentru cele două zile în care am explorat un pic partea de Est a insulei.

Ne-am făcut repede un grup de prieteni, iar prima seara ne-am grupat la cină în apropiere de Heraklion. Peisajul și mâncarea ne-au dat de înțeles că vor urma încă patru zile pline pentru noi. A doua zi ne-am decis să fim matinali și să ajungem la Vai Beach, una dintre cele mai vizitate ṣi lăudate plaje de pe întreg teritoriul Cretan în special datorită pădurii de palmieri care o înconjoară ṣi care este considerată a fi cea mai mare pădure de palmieri ce creṣte în mod spontan în Europa.

creta-2016-13

Am pornit 5 persoane la drum și am oprit pe traseu acolo unde peisajul era de neratat. Am fotografiat, ne-am minunat de zonele muntoase și de culoarea mării, de plantațiile de măslini și am oprit în Sitia atunci când ni s-a facut pofta de cafea. Un port cochet pe care vă recomand să nu îl ocoliți dacă vă este în drum.

Drumul destul de întortocheat, dar excelent ne-a dus în cele din urmă la Vai Beach. Câteva zeci de mașini și 3 autocare erau deja în parcare. Am coborât rapid din mașină și, ca niște copii, am alergat să tragem primele cadre și să postăm instantaneele pe Facebook. Vai este aṣezată într-un fel de golf și este adăpostită atât în partea dreaptă, cât ṣi în stânga, de stânci înalte care oferă panorame deosebite ṣi crează un mediu propice pentru practicarea snorkeling-ului.

Ne-am cățărat până sus pe stânci sa admirăm priveliștea apoi am ales să facem o baie și să bem un frappe la răcoarea unui palmier. Am plecat mulțumiți, iar după doar câțiva kilometri am găsit și o plantaṭie de banane pitice… le-aș zice eu. De la proprietar am aflat că sunt un soi aparte care creṣte pe insulă, iar gustul este un pic diferit, dar foarte bun.

Următorul popas a fost într-un sat pescăresc, unde am mâncat cele mai bune fructe de mare de pe toată insula. La o masă aruncată direct pe plajă ne-au servit cu calamar, caracatiță, creveți și alte bunătăți locale. Plus bere. Prețul… 10-12 euro/persoană.

Întorși la hotel, ne-am schimbat și am plecat să vedem spectacolul de la Seara Cretană. Un show pus în scenă într-un orășel din apropiere, unde am luat parte alături de grupul alături de care am ajuns în Creta. Muzica bună, dansurile grecești, mâncarea și băutura au făcut ca cele 3 ore programate să treacă extrem de repede.

În partea a doua urmeză să vă povestesc cum au decurs următoarele trei zile. Printre altele, am ajuns la Spinalonga – cunoscută și sub denumirea de ,,Insula Leprosilor” – , am vizitat Agios Nikolaos (un oraș port din estul insulei), am ajuns la Palatul Knossos, am făcut shopping la Heraklion, iar în drumul de întoarcere spre aeroport am văzut și CretAquarium,  cel mai mare acvariu din Marea Mediterana care a fost înființat în anul 2005.

TwitterFacebookFacebook MessengerGoogle+PinterestLinkedInWhatsApp
  • Zoltán

    November 16, 2016 #1 Author

    Clar revenim si pentru restul insulei 😉

    Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *