Samsung lansează prima expoziţie digitală pe Gear VR Samsung lansează prima expoziţie digitală pe Gear VR
Prin expoziția digitală „Enescu 360” și aplicația Gear VR Gateway disponibilă în Oculus Store, casele maestrului George Enescu de la Liveni, Dorohoi, sau Sinaia... Samsung lansează prima expoziţie digitală pe Gear VR
TwitterFacebookFacebook MessengerGoogle+PinterestLinkedInWhatsApp

Prin expoziția digitală „Enescu 360” și aplicația Gear VR Gateway disponibilă în Oculus Store, casele maestrului George Enescu de la Liveni, Dorohoi, sau Sinaia pot fi vizitate de la Muzeul Național George Enescu din București.

Samsung Electronics România aduce în premieră pentru pasionații de artă și tehnologie prima expoziție digitală pe Gear VR, care te transpune în lumea artistului George Enescu. Vizitatorii care trec pragul Muzeului Național George Enescu din București vor putea călători pe urmele maestrului, experimentând prin Gear VR un tur complet al caselor memoriale George Enescu de la Liveni, Dorohoi și Sinaia.

Prima expoziție digitală în Gear VR realizată de Samsung în parteneriat cu Muzeul Național George Enescu reprezintă o experiență virtuală ce asigură un traseu complet în casele maestrului: Casa Memoriala George Enescu din Liveni, Muzeul Memorial George Enescu din Dorohoi,  Muzeul Național George Enescu din Sinaia dar și Muzeul Național George Enescu din București, atât Palatul Cantacuzino cât și Casa memorială din incinta Palatului.

Utilizatorii vor accesa muzeele din exteriorul acestora, vor parcurge holurile și camerele, vor interacționa cu obiectele și exponatele din colecțiile personale ale compozitorului.

Expoziția Enescu 360 este de acum prezentă permanent în cadrul Muzeului Național George Enescu. De asemenea, ea este inclusă în aplicația Gear VR Gateway, disponibilă în Oculus Store.

Samsung a dezvoltat pe plan local un program de modernizare și digitalizare dedicat domeniului culturii încă din 2013. Anul acesta, compania a lansat deja un proiect pilot dedicat Muzeului Memorial George Enescu din Dorohoi.  Prin intermediul aplicației educaționale “Acasă la Enescu” dezvoltată de Samsung, publicul, mai ales cel tânăr, are acces într-un mod interactiv și digital la exponatele disponibile în casa memorială a celui mai important muzician.

„Noua generație digitală integrează tehnologia în experiențele de zi cu zi. O astfel de inițiativă, prin care reușim, cu ajutorul tehnologiei, să oferim acces interactiv pentru a descoperi valorile românești, ne ajută să venim mai aproape de tineri și să le propunem noi experiențe de vizitare și de învățare”, a declarat doamna Cristina Andrei, director general al Muzeului Național George Enescu din București.

Expoziția digitală va fi deschisă permanent în cadrul Muzeului Național George Enescu din București.

„Anul acesta, Samsung s-a implicat activ în promovarea valorilor locale prin soluții inovatoare, interactive și eficiente de cunoaștere și experiență, prin parteneriate strategice cu diverse muzee din țară. Ne bucurăm să continuăm proiectele de digitalizare și să aducem mai aproape aceste valori ale culturii române de toți vizitatorii, dar și de generația digitală în mod specific. Totodată, ne bucurăm anul acesta să fim alături, prin campania Susținem Simfonia Viitorului, de cinci tineri artiști români care s-au remarcat la Concursul Internațional George Enescu și să susținem, în toate aceste moduri, performanța și talentul. Samsung donează pentru aceștia suma de 50,000 de euro, ce sunt strânși din donarea valorii de 2 euro la fiecare telefon Samsung Galaxy S7/S7 edge comercializat până la finalul lunii”, a declarat Sabina Știrb, Public Affairs & Corporate Citizenship Manager Samsung Electronics România.

Expoziția digitală „Enescu 360”, deschisă permanent la Muzeul Național George Enescu se adresează pasionaţilor de muzică, de artă și tehnologie şi nu numai. Vizitatorii și utilizatorii vor putea explora lumea lui George Enescu și moștenirea sa culturală în premieră printr-o soluție de inovație tehnologică  .

Campania „Simfonia viitorului, prin care susținem cinci artiști români care s-au remarcat în cadrul Concursului Internațional George Enescu să își atingă potențialul. Samsung donează pentru aceștia suma de 50,000 de euro, ce sunt strânși din donarea valorii de 2 euro la fiecare telefon Samsung Galaxy S7/S7 edge comercializat până la finalul lunii. Oricine poate dona 2 euro pentru a-i susține, prin mesaj la numărul scurt 8841.

TwitterFacebookFacebook MessengerGoogle+PinterestLinkedInWhatsApp

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *