Branislav Bibic, noul director general al Philip Morris România Branislav Bibic, noul director general al Philip Morris România
Branislav Bibic a preluat poziția de lider al companiei Philip Morris România, începând cu 1 noiembrie 2016. Acesta îl va înlocui pe Steen Hjortholm,... Branislav Bibic, noul director general al Philip Morris România
TwitterFacebookFacebook MessengerGoogle+PinterestLinkedInWhatsApp

Branislav Bibic a preluat poziția de lider al companiei Philip Morris România, începând cu 1 noiembrie 2016. Acesta îl va înlocui pe Steen Hjortholm, numit vice-președinte HR în Rusia.

Branislav vine în România din Lausanne, Elveția, unde a lucrat la PMI Duty Free în poziția de Director Corporate Affairs. Are o experiență în business de peste 20 de ani și s-a alăturat echipei Philip Morris în urmă cu 9 ani. Acesta și-a început cariera în cadrul companiei în anul 2007, la Philip Morris Zagreb, iar apoi a fost membru al echipei de management pentru Europa Centrală – regiunea de Sud ca director general în Croația. De asemenea, de-a lungul carierei sale, a ocupat diferite funcții-cheie pe mai multe piețe din Europa Centrală și de Est, precum Slovenia, Bosnia-Herțegovina și Croația. Noul șef al Phillip Morris a absolvit un master în Business Administration la Universitatea din Oxford.

branislav-bibic-gm-pmi_lowres”Dezvoltarea companiei în România şi inovaţia sunt prioritățile Philip Morris şi vom continua să investim consistent în oameni, branduri şi în fabrica noastră din Otopeni”, spune Bibic.

Philip Morris International Inc. (PMI) este liderul mondial al industriei de tutun, ce deține șase dintre top 15 branduri și produse la nivel internațional, comercializate în peste 180 de piețe.

În 1993, Philip Morris International a deschis o filială în Bucureşti şi patru ani mai târziu, compania a construit o fabrică ultra-modernă în Otopeni. Philip Morris are astăzi aproape 40 de variante de brand şi 900 de angajaţi.

TwitterFacebookFacebook MessengerGoogle+PinterestLinkedInWhatsApp

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *